Capitolul III

756 38 2
                                    

Vanessa își usca părul cu un prosop când începură tunetele la ușa ei. Abia ieșise din duș, cu un prosop înfășurat în jurul ei.

- Cine naiba?

Se îndrepta spre ușă cand auzi bombănitul lui Alex, acompaniat de bătăi cu pumnul în ușă. El nu mai venise niciodată în apartamentul ei.
Of, abia când își liniștise puțin neuronii și hormonii, trebuia să apară el la ușa ei. Bătând cu pumnul!

Deschise brusc ușa și rămase fără aer. Alex stătea în prag, cu pumnul ridicat, la fel de uimit ca și ea. Era îmbrăcat în șort și tricou, hainele mulându-se pe mușchii lui ridicol de încordați. Delicios.

După câteva clipe în care ea privi însetată și el simți înfometat, Alex vorbi.

- Ești goală.

Nu fusese o întrebare, doar o constatare. La naiba! De ce nu își luase măcar halatul? Ochii lui o măsurară de sus și până jos și chiar dacă nu vedeau, Vanessa știa că el o simțea prin fiecare por. Înghiți în sec.

- Bineînțeles că nu sunt! Nu răspund la ușă unui CEO turbat niciodată dezbrăcată.

El doar ridică din sprânceana dreaptă, apoi se încruntă. Până și sprâncenele îi erau perfecte, fir-ar să fie!

- Câți CEO turbați ți-au bătut la ușă?

Vocea îi deveni dură și joasă.

- Până acum, niciunul.

Asta păru sa il mai calmeze puțin. Inspiră adânc și ea se crispă. Faptul că o mirosea părea mult mai intim decât dacă ar fi văzut-o. Deveni mult prea conștientă de ea, de el, de pozițiile în care se aflau.

- Simt parfumul de flori de câmp al gelului tau de duș și pe cel de mango al șamponului tău.

Făcu un pas în față și ea părea să fi prins rădăcini în podea. Privirea lui goală rătăcea în zona pieptului ei și Vanessa ar fi vrut sa își încrucișeze brațele peste zona aceea. Sau să își desfășoare prosopul de pe trupul înfierbântat. Nici ea nu mai știa ce voia sau ce trebuia sa facă.

- Simt fierbințeala pielii tale și umezeala de pe ea.

Vocea lui deveni răgușită și periculos de joasă. Îi trimitea vibrații în tot corpul și atingea centri nervoși pe care ea nici nu știa că îi are. Alex făcu încă un pas, mic pentru el și devastator pentru ea. Îi putea simți respirația pe față. Îi simțea parfumul și căldura.  Când naiba începuse ea să gâfâie?

- Abia ai ieșit din duș și ești... aproape goală.
- Alex...

Vocea ei era un ton mai sus de o șoaptă și sună senzuală până și pentru urechile ei. Numele lui ieși direct din visele ei, fără să mai treacă prin filtrele obișnuite. Un fior o străbătu peste tot și o umezeală care nu avea nicio legătură cu dușul își făcu apariția.

La naiba cu toate convențiile și cu nesiguranța! Vanessa se se întinse să il sărute cu toată dorința acumulată în ea în patru ani lungi cât patru veacuri,  exact cand Alex făcu un pas înapoi, dând drumul unui oftat care aproape cutremură apartamentul.

Vanessa încremeni, iar dorința din ea fu spălată cu viteza unui tsunami care mătură o plajă pustie. Dumnezeule, bine că nu o putea vedea! Umilința și nefericirea o invadară. La ce se gândise? De fapt, nu gândise.

Uitase cine este el, cine este ea. Își blestemă slăbiciunile și își ridică zidurile. Pentru o ultimă oară.


Alex își încordă maxilarul atât de tare, încât probabil își fisură vreo două măsele. În toată viața lui nu făcuse ceva mai greu decât acel pas înapoi de lângă Vanessa. Ar fi vrut să o ia în brațe, să o simtă, să o audă, să o guste, să o devoreze. Niciodată în existența lui nu își mai dorise ceva atât de mult.

Și Dumnezeule, ar fi vrut să o vadă! Celelalte simțuri nu îi erau suficiente acum, oricât de ascuțite erau. Îl durea tot trupul și îi tremurau mâinile în efortul de a se stăpâni. Știuse că îi va fi greu înainte de a veni, dar nu se așteptase la o zeiță ieșită din mare.

- Vanessa, eu...

- Domnule Madison, cu tot respectul, ce căutați la ușa mea la această oră?

Simți distanța pe care ea o puse între ei. Si nu doar cea fizică. Tonul rece si profesional era din nou la locul lui, iar duritatea de diamant a vorbelor ei îi tăiară prin piept. Mai făcu un pas înapoi. Se adună, încercând să nu respire prea adânc pentru a putea forma  un gând coerent.

- Domnișoară Smith, regret ieșirea pe care am avut-o astăzi și vreau să vă informez că vă este aprobată cererea de concediu solicitată. Îmi cer scuze pentru deranj și vă doresc o seară frumoasă în continuare.

Se răsuci pe călcâie și plecă. Suna ca un ticălos pompos. De parcă ea nu i-ar fi fost întipărită până în măduva oaselor. De parcă momentul de adineauri nu ar fi fost monumental și cutremurător. De parcă ea nu ar fi fost în primul gând cu care se trezea dimineața și în ultimul cand închidea ochii seara.

Sunase exact ca și replica ei. A negație și a defensivă. La dracu’!!

Tunete în întuneric Where stories live. Discover now