Nimic nu e întâmplător. Nimic nu e veșnic și nimic nu rămâne neschimbat. E o lege nescrisă care arată că nimic nu stă în loc, că liniștea de azi poate să dispară mâine, că după colțul în care ai plâns se ascunde o mângâiere în care n-ai sperat vreodată, că rănile se cicatrizează pentru că așa este firesc.
În suflet sau pe hârtie mereu apar clipe în care ceva dă cu virgulă, clipe în care ceva nu este la locul lui pentru că nu ți-e bine. Pentru că ai fost respins, neînțeles sau pur și simplu lăsat deoparte pentru altădată, pentru alte ocazii.
Când iți pasă prea mult de ceea ce spun toți, te distrugi încet pe dinăuntru. Îți pierzi din curaj și încredere, din entuziasm și fericire. Și tot ce poți să faci este să plângi ca să scapi de veninul adunat de pe afară, de reproșuri și ideea absurdă că ești prea neînsemnat pe lângă ceilalți.
Când te aprinzi prea repede, te consumi prea mult. Până la urmă nu tot se rezumă la ce cred alții ci la cum știi să reacționezi în fața acestora. Câteodată e bine să fii indiferent. Câteodată e bine să fii surd și mut. Ceea ce trebuie să faci este să-ți păstrezi energia pentru momentele și oamenii care chiar merită.
