𝒟𝑜𝓃'𝓉 𝓈𝓊𝓂𝓂𝑜𝓃 𝒾𝓉! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Prolog

—Hei ciudatule, ți-am spus să stai departe de Wendy! Mârâi brunetul din fața mea.

—E prietena mea! Am spus printre dinți privindu-l.

—E viitoarea mea iubită, știu ce e bine pentru ea, și nu are nevoie de ciudățeniile tale! Se răsti din nou brunetul.

—În vise! Am pufnit, deși știam că voi regreta asta, în loc să fi plecat pur și simplu, și să îl ignor.

  Pumnul său făcu contact cu gura mea, eu dezechilibrându-mă căzusem pe spate, pe suprafața tare din beton, răsuflarea mi se tăie, urmată de o durere puternică.
  Brunetul se îndepărtă lăsându-mă pur și simplu acolo.
  Mă ridicasem de jos, scuturându-mi hainele și ștergându-mi sângele din colțul buzelor. Două lacrimi mi se prelinseră pe obraj în jos, aceiași rutină zilnic, chiar dacă nu făceam nimic, mereu găsea un mic lucru să se lege de mine.
Uram locul ăsta, și nu doar din cauza lui Robbie, nu reușeam să mă integrez, toți mă considerau un ciudat. Oamenilor nu le convenea când un puști de cinșpe' ani avea dreptate în fața lor, eram mult prea inteligent pentru vârsta mea, iar asta mă făcea un ciudat. Uneori mi-aș dori să fiu în locul lui Mabel, e mereu optimistă, e veselă, se bucură din orice, și nimic nu îi poate strica ziua, nici măcar o zi ploioasă, pe când eu sunt doar realist, și urăsc acest loc din tot sufletul.
Când intra-i în Gravity Falls, simțea-i o stare de neliniște, teamă, paranoia. Orașul ăsta era ciudat din toate punctele de vedere, nimic din ce se întâmpla aici nu era în regulă, și din păcate doar câțiva dintre locuitorii acestuia știau acest lucru, sau pur și simplu ei nu voiau să vadă adevărul dincolo de aparențe.
Dacă m-aș fi luat după toți proștii, aș fi cedat psihic, noroc că o am pe Mabel, e mereu acolo pentru mine când am o zi proastă, acest lucru mă făcu să zâmbesc.
Mi-am târât picioarele leneș prin iarba umedă, eram aproape de "Coliba Misterelor", cum o poreclise unchiul meu Stanley Pines, era o cabană din lemn, cu tot felul de ciudățenii expuse, strânse de el de-a rândul anilor, ar fi fost în stare să scoată bani chiar și dintr-un simplu os, era singurul lucru pe care îl interesa, se mai ocupa și de noi bineînțeles, doar nu degeaba ne trimiseseră mama și tata aici, sincer, aș fi preferat să rămân singur acasă, m-aș fi descurcat mai bine doar eu și Mabel, decât să fiu nevoit să îmi petrec vara în acest oraș idiot.
   Seara se lăsase peste Gravity Falls, iar eu mă oprisem să ascult liniștea din jur, stăteam afară pe scările din lemn uitându-mă spre cerul senin, cel mai probabil Mabel adormise, oftasem aplecându-mi privirea, pe genunchi țineam jurnalul marcat cu numărul 3. Îl deschisesem răsfoind paginile învechite, nu știam câți ani avea acel jurnal, însă știam că destui, paginile erau gălbui și roase pe alocuri. Uneori mi-aș dori să găsesc o rezolvare tuturor problemelor, să nu mă mai considere toți un ciudat, să fiu lăsat în pace, iar Robbie să primească ceea ce merită, pentru tot ce am îndurat de când am venit în Gravity Falls.
Oftasem, nu existau minuni, asta era clar, însă nu mai suportam să fiu bătaia de joc a tuturor, ar fi trebuit să am o vară frumoasă, să mă distrez, nu să citesc zilnic un jurnal cu ciudățeniile aflate în acest oraș, și fără folos, oricum nu credea nimeni în așa ceva, toți se rugau spunând că e mâna Diavolului, că nu e nimic real. Oameni ipocriți, se rugau și așteptau să le rezolve problema Doamne-Doamne.

Am răsfoit paginile jurnalului ajungând la o pagină pe care nu o mai văzusem înainte, asta era oarecum ciudat, știam toate paginile pe de rost.
Era desenat un triunghi cu un singur ochii, și o pentagramă, cu diferite simboluri, unul dintre ele fiind un pin, exact ca cel de pe șapca mea. Titlul era scris cu litere de tipar, cu un lichid roșu, nu voiam să știu s-au să mă gândesc ce ar putea fi.

—Bill William Chipher, am spus cu voce tare privind desenele.

   Bill este un demon foarte puternic al viselor, are abilitatea de a citi gândurile și amintirile oamenilor, nu se cunoaște nicio slăbiciune și este imposibil de învins. Este un psihopat, excentric, ciudat și viclean, umorul său fiind unul negru, când Bill este supărat, ar trebui să fugi, nu este genul care să se supună unor reguli, el crede că legile fizicii nu sunt importante, de aceea îi place să creeze haos în univers.
În orice caz, el ar trebui invocat doar în cazurile absolut necesare. Și nu uita, ajutorul său, mereu are un preț!

Am închis jurnalul așezându-mi capul în palme, oare acest Bill să fie minunea mea?

Am asta în cap de ceva vreme, deci, ar merita continuată? Aș vrea un răspuns sincer dacă nu vă cer prea mult, nu doar "next". :>