The War of Hearts

Capitolul 2

C A P I T O L U L 2- "THE COMEBACK"

Chiar dacă lumina din încăpere s-a aprins, nu-mi iau ochii de la atacatorul meu. Privesc atentă în ochii lui constatând un lucru extrem de șocant.

-Franco?! vocea mea se face auzită în apartament, ca imediat după să trag de cagula neagră scoțând la iveală chipul fratelui meu care începe să râdă incontrolabil. Idiota! strig ridicându-mă de pe el, dar nu înainte de a îndepărta cuțitul de la gâtul lui pentru a-l lovi cu pumnul în piept. Puteam să te ciurui, idiotule! zic de data aceasta cu mâinile în piept peste râsul lui incontrolabil și enervant.

-Bine lucrat, sorella. (surioară) o altă voce se face auzită în încăpere de data aceasta aparținându-i celuilalt frate al meu, Augustin.

-Asta e ridicol deja. zic încruntată trecându-mi privirea de la Franco, care s-a oprit din râs, la Gus. Dacă apar și gemenii jur..

-Bună ideea cu camerele de filmat în apartament, surioară. o altă voce cunoscută se face auzită, astfel întrerupându-mă.

Venind din spre dormitorul meu cu un laptop în brațe, Lorenzo și Giovanni își fac apariția.

-Păcat că a fost ridicol de ușor să spargem codul de acces. continuă Gio propoziția lui Enzo.

-Incredibil! spun eu ridicându-mi mâinile în aer nevenindu-mi să cred că toți patru se află în spatele scamatoriei ăsteia.

-Ridică-te, idiotule. spune Gus spre Franco, după care face câțiva pași spre noi întinzându-i fratelui nostru o mână de ajutor.

-Qualcuno vuole spiegarmi perché diavolo sei qui? (Vrea să-mi explice și mie careva de ce naiba vă aflați aici?) întreb eu mânioasă cu mâinile în șold atrăgând în sfârșit atenția celor patru masculi.

-Nu ne-ai răspuns la mesaje. zice Franco simplu în timp ce-și scutură mândria de pe jos.

-Asta e atât de tipic vouă. spun în barbă referindu-mă la mica lor farsă cu intratul prin efracție. Mama și tata știu despre asta? continui încă revoltată de apariția lor aici.

-Bineînțeles că nu. de data aceasta intervine Enzo, în timp ce se așează plictisit pe canapea alături de geamănul său, continuându-și activitatea pe laptop.

-Apropo, la mulți ani, surioară! zice Augustin pentru a destinge atmosfera din încăpere, urmând ca apoi să-mi sărute obrazul și să treacă pe lângă mine spre bucătărie.

Rămân pur și simplu mută de prezența lor aici. Am evitat pe cât posibil să dau ochii cu ei în ultima perioadă, iar ei au bătut atâta drum până aici doar ca să mă enerveze pe tema asta. Dar știu că e ceva mai mult de atât. Frații mei sunt enervanți, plini de testosteron, îngâmfați, dar nu proști. Trebuie să fie ceva mai mult la mijloc dacă au apărut toți patru aici mai ales fără știrea tatei.

-Nu mai fi bosumflată și ia-mă în brațe! glasul lui Franco îmi atrage atenția urmând să mă trezesc într-o strânsoare puternică din partea lui.

Vreau să-l îndepărtez, însă senzația asta mi-a lipsit atât de mult.

Între mine și Franco este diferență doar de una an așa că de el am fost cea mai atașată încă de la început. Apoi urmează Augustin care are 24 de ani și gemenii care au 26 de ani. Ai crede că s-au mai maturizat în ceea ce privește atitudina lor față de mine, însă pentru ei voi fi întotdeauna sora cea mică.

-Tot nu pricem de ce sunteți aici. zic eu când mă despart din îmbrățișarea lui Franco. Adevăratul motiv. adaug imediat ce se așează și el pe fotoliul din sufragerie.

-Am crezut că te vei bucura să ne vezi.  dă din umeri Giovanni.

-Mă bucur să vă văd, Gio. oftez eu în semn de capitulare. Însă știu că e vorba de ceva mai mult dacă ați plecat pe la spatele tatei și ați apărut aici toți. continui eu obosită de acest joc al lor.

-Consideră asta o mică reuniune. intervine Enzo în timp ce-și închide laptopul și-l așează pe măsuța din fața canapelei. Trebuie să vorbim. continuă pe un ton serios de această dată, lucru ce nu sună bine ținând cont că Gio este cel serios dintre cei doi gemeni.

Oftatul meu prelung nu întârzie să apară. Mă așez pe celălalt fotoliu din sufragerie, vis-a-vis de Franco și scot din nou cuțitul butterfly la iveală începând să mă joc cu el. Asta mă calmează. A devenit un tic nervos de-al meu.

-Ti sto ascoltando. (Vă ascult.) spun în cele din urmă trecându-mi privirea pe la fiecare în parte, chiar și la Gus care acum stă așezat cu o singură fesă pe spătarul canapelei.

-Trebuie să te întorci acasă. începe Gio serios.

-A venit timpul să treci peste ce s-a întâmplat acum cinci ani. continuă Enzo. Nici nouă nu ne-a convenit situația, însă a trebuit să ne împăcăm cu ea. Tata nu a dat de ales nimănui, nici măcar mamei. I-am promis de la început că te vom proteja, iar noi am eșuat. A avut dreptate, puteai să mori în seara aia sau să fi răpită. Acum după cum am văzut, ești capabilă să te aperi și singură, poate că mai ai multe de învățat, însă te putem ajuta. Nu mai este nevoie să stai departe de casă. Nu mai e niciun motiv care să te țină aici. încheie fratele meu cel mai mare.

-Te-ai gândit că poate nu mai vreau să mă întorc? întreb eu gânditoare în timp ce privesc cuțitul din mâinile mele.

-De ce nu? vocea lui Franco mă face să-mi ridic privirea către el imediat.

-Să mi se ascundă în continuare lucruri? întreb sceptică. Nu mulțumesc.

-Știi că a fost pentru protecția ta. se răstește Augustin. Totul a fost pentru protecția ta. continuă el la fel de mânios ca și cum ar trebui să trec peste faptul că am fost mințită de propria familie cea mai mare parte din viață.

-Irma. îmi atrage atenția din nou Franco. Tata este din ce în ce mai arțăgos când vine vorba de subiectul ăsta fiindcă e la fel de încăpățânat și orgolios ca și tine, iar mama este tot timpul tristă pentru că unica ei fiică refuză să se întoarcă acasă. Nu poți lăsa lucturile așa. termină el, în încăpere lăsându-se o liniște mormântală.

Au dreptate, nu mă mai ține nimic aici de ceva vreme, simt că deja nu mai am un rost aici. Abia astăzi am realizat cât de plictisitoare a devenit viața mea. Și nu știam asta despre mama. De fiecare dată când vorbesc cu ea pare atât de fericită pentru mine, însă trebuia să-mi fi dat seama. Mama mereu a fost de acord cu deciziile mele și m-a susținut în tot ceea ce am vrut să fac, chiar și cu decizia de a nu mai reveni în Italia.

Oh, probabil a venit timpul să mă întorc.

Când simt că sunt sigură de decizia mea, mă ridic în picioare îndreptându-mă cu pași mici spre dormitorul meu.

-Nu am terminat discuția, Ludo. glasul lui Enzo se aude în urma mea făcându-mă să mă opresc din drum, însă refuz să mă întorc spre ei.

-Ați câștigat, fratello. Mă duc să îmi fac bagajele. răspund scurt și la obiect fără vreo emoție în glas, după care îmi continui drumul.

După ce închid ușa dormitorului în urma mea. Oftez zgomotos trântindu-mă în pat.

O să-mi fie greu să mă obișnuiesc cu agitația din casă. Poate o fi cât un palat, însă acum mai mult ca niciodată voi fi la curent cu tot ce se petrece acolo, bun dar și rău. Mi-e frică de lumea aia, dar acum a venit timpul să-mi înfrunt temerile și să-mi depășesc mofturile. Sunt o Incanti până la urmă.

Italia, sto tornando a casa. (Italia, mă întorc acasă.)

~•~•~•~•~•~•~•~•~
Hello! Ce părere aveți de atitudinea fraților Incanti? Care caracter vă atrage cel mai tare?

Pup!

#Roxx