The War of Hearts

Capitolul 19

C A P I T O L U L 19- A LITTLE LOVE NEVER HURT ANYONE

E L E O N O R A    I N C A N T I

Chiar dacă nu am reușit să închid un ochi în ultimele 48 de ore, starea mea de spirit este radiantă, plină de viață aș putea spune. Discuția de noaptea trecută pe care am avut-o cu Irma are efectul acesta asupra mea, însă dragul meu soț nu are de unde să știe asta, așa că privirea sa îmi transmite zeci de întrebări nerostite la care îi răspund doar cu o ridicare ușoară din umeri înainte de a mă așeza la masă alături de el.

-Se pare că cineva s-a trezit bine în această dimineață. spune Franco făcând aluzie la starea mea de spirit în timp ce se așează la locul său pentru a lua micul dejun.

-Ar fi fost cazul dacă măcar ar fi dormit puțin. comentează și soțul meu aruncându-mi o privire piezișă.

-Ești doar bosumflat că nu a avut cine să te încălzească azi noapte. Ce s-a întâmplat, amore, mi-ai simțit lipsa așa de mult? îl tachinez eu pe bărbatul din capul mesei, cuprinzându-i bărbia ușor țepoasă în palma mea dreaptă.

Când ochii noștri se intersectează, pot observa o ușoară îngrijorare în ai săi, însă îi zâmbesc și îl sărut scurt pe buze transmițându-i că totul este în regulă cu mine.

După ce ne așezăm aproape toți membrii familiei la masă, Enzo este cel care pune întrebarea pe care sunt sigură că toți și-au pus-o.

-Unde este Irma?

Indignarea din glasul lui îmi zgârie timpanele, însă încerc să ignor complet tonul său continuând să-mi pun mâncare în farfurie.

Nu am fost niciodată de acord cu comportamentul lor față de singura mea fiică. Le-am înțeles posesivitatea și instinctele lor de protecție față de ea înainte, însă acum totul e diferit. Irma este perfect capabilă să aibe grijă de ea, este puternică, curajoasă, descurcăreață și extrem de încăpățânată. Uneori când mă gândesc la ea, îmi aduc aminte de mine în tinerețe, de lucrurile pe care le-am făcut doar pentru a le demonstra bărbaților din viața mea că nu am nevoie de protecția lor. Și cu toate acestea încă nu mă pot decide dacă acest motiv a fost de ajuns pentru toate prin câte am trecut.

-Mamma, știi tu ceva despre asta? Gio, celălalt geamăn al meu întreabă după minute bune în care am fost detașată de conversația lor.

Trag aer în piept adânc și cu ochii închiși pentru câteva secunde, trântesc tacâmurile pe care le țineam în mână.

-Ha lasciato. (A plecat) răspund scurt privindu-l în special pe Enzo în ochi, după care îmi trec privirea asupra celorlalți de la masă, mai puțin asupra lui Eduardo.

-Cosa? Dove? (Ce? Unde?)

-Permanente? (Permanent)

-Basta! (Ajunge!) mă răstesc eu în cele din urmă peste reacțiile fiilor mei.

Îi simt palma mare și caldă a lui Eduardo pe piciorul meu, însă nu-mi îndrept atenția asupra lui.

-Trebuie să vă obișnuiți cu ideea că sora voastră este capabilă să ia propriile decizii. Faptul că o tratați în felul ăsta o sufocă. E o ființă umană, nu o pasăre de colivie!