[Vârcolaci| Dark Fantasy| Aventură]
„Lunile roșii cer sacrificii"
Într-o lume în care Moartea şi Viaţa stau de vorbă cu Destinul şi Magia, nimic nu mai pare ieşit din comun. Nici atunci când singura fică al unui Alpha nu îi este d...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
NECORECTAT
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Toate documentele sunt în maşină, spuse Asterin împachetând câteva haine pentru drumul pe care aveau să-l facă.
— Bun, acum trebuie doar să luam lănţişorul din camera mea şi putem pleca spre Canada.
Asterin aprobă din cap lent, privind lung camera în care crescuse. Inima ei începu să-i bată de două ori mai repede şi un sentiment vag se strecură prin sufletul ei deja negru. Era speriată, de viitorul ce o va lovi, dar totuşi era determinată să ajungă undeva pe lumea aceasta. Visele ei au fost aruncate într-un ocean de lavă, arse, dar niciodată regăsite. Au fost pierdute, aşa cum avea să-şi piardă copilăria. Trase aer în piep şi îşi puse mâna peste inima ei nebună. Un mic junghi traversându-i corpul. Îşi luase ghiozdanul de pe pat, plin cu haine de schimb şi o privi pe Carena cu ochii ei plini de curaj.
— Doar un colier ne desparte de libertate, trase aer în cu determinare, hai s-o facem şi pe asta! exclamă strângându-și mâinile în pumni şi zâmbind peste vaga senzaţie de frică.
— Hai s-o facem, murmură Carena fiind un pic nesigură pe sine.
Acum ori niciodată. Acum sau niciodată. Carena îşi voia libertatea, dar nu în felul ăsta. Nu dorea să plece din regiune şi totuşi altă soluţie nu avea. În piept inima parcă o avertiză că ceva necurat avea să se întâmple, dar scutură sentimentul şi urcă în maşină împreună cu Asterin. Primul pas din evadarea sufletului ei, era să îşi recupereze colierul de la bunica sa. Un colier pe care îl privise ca un simbol al iubirii, dintre generaţia anterioară şi cea nouă, a familiei. Avea de gând să-l poarte zi de zi şi niciodată să-l dea jos. Căci fusese ultimul cadou venit din partea bunicii sale.
— Am ajuns, o scoase din gânduri Asterin.
Oftă, parcă colierul nu mai era atât de important şi totuşi continuă să înainteze către uşă cu Asterin urmărind-o doar câţiva paşi în urmă. Apăsă soneria, deşi era casa ei şi se bucură când Max nu îi răspunse imediat la uşă. Îşi închise ochii pentru minute bune, mai apoi un val de sentimente puternice o loviră peste nas. Era gata pentru orice avea să-i arunce în faţă. Pentru orice cuvânt ce în trecut ar fi doborât-o la pământ. Poate era din cauza lui Asterin, ce o încuraja şi împingea spre binele ei sau poate realizase că nu era numai decât un nimic, precum fratele ei susţine constant.
