Benjamin

Capitolul Șapte

Alan POV

Alan era sub presiune la cea mai mare tensiune. Se uita stânga dreapta dar în primul rând era atent la grafful pe care-l făcea. Acesta împreună cu Lesley și Chester. 

Fiind fată, Lesley stătea deoparte ținându-le ghiozdanele în timp ce băieții, având mâna mai ageră de la prea multă... manoperă, dădeau graffuri pe pereți. 

Dacă trecea Lesley la spray îi lua ceva și tocmai ce se auzise niște  sirenele de poliție. Așa că au decis să fie cât se poate de vigilenți. 

- Hai mai rapid Chester că nu avem tot timpul. Ne prind ăștia și ne f*t o bătaie de ne căcăm pe noi! 
- Stai că nu e nicio grabă. Termin aici cât ai clipi! 

Aceștia erau la un bloc și dădea „două" graffuri pe părți diferite ale blocului pentru a avea cât de mult spațiu posibil. De fapt era un singur graff care trebuia să fie perfect simetric pentru ca la colțul blocului să se unească. 

Trebuia să le iasă o bufniță și astfel are un efect 3D și nici nu îți dai seama că blocul are colț dintr-un anumit unghi. 

- Haideți băieți cât mai rapid! Dacă mă puneam eu terminam demult căcatul ăsta! zicea Lesley. 

Aceasta era o ... cățea la prima vedere. Îmbrăcată în haine lungi și cu rimelul ei cu tot îți dădea impresia că e o fiică din clanurile mafiote siciliene. 

Alan terminase deja și fugise spre Lesley. Îi apucase ghiozdanul și își îndesă toate spray-urile apoi și-l puse în spate. La o secundă după aceea Chester făcuse același lucru cu ghiozdanul său. 

Alan era un tip de 1,85 mai masiv având în jur de 90 de kilograme. Era profesionist pe teren. Făcea orice fel de graff și avea mulți ani experiență. Acesta s-a plimbat în jurul lumii lăsându-și vopselele pe toate obiectivele turistice importante. De la Turnul Eiffel la semnul Hollywood. 

Chester era un geniu. Era înalt cât Alan dar cu aproximativ 35 de kilograme mai slab. El schița înainte să iasă pe teren fiecare graff. Plănuia fiecare loc și crea traseele cu fiecare portiță de scăpare pentru fiecare situație. 

Era asemănător cu Tommy, numai că nu avea curajul pe care-l avea el. El nu se ducea niciodată în tuneluri auxiliare de la metrou unde își au loc cablurile de curent prin care trec 27.000W riscând să moară electrocutat sau amendat pentru vandalism. 

Chester gândea mai mult. Acesta punea la cale orice plan, știa cum să abordeze orice impediment. 

Alan era un fel de alfa a grupului. Dacă nimeni nu avea curajul să pună în aplicare planul făcut de Chester, acesta avea încredere în inteligența lui Chester și se ducea „cu capul înainte". Dacă erau atacați de vreun alt grup sărea mereu primul cu pumnul la bătaie. Avea un piept gigantic la fel ca spatele său lat și gros. Maxilarul era mai ascuțit dându-ți impresia de om agresiv la prima vedere. 

Lesley am putea să o descriem doar prin două cuvinte: „bad bitch". Era voluptoasă având balcoane cât și mare portbagaj și profita de acest lucru purtând blugi strâmți și tăiați atât în față pe coapse cât și în partea inferioară a fundului. Caninii nu-i mai avea în gură și i-a înlocuit cu implanturi de aur. Avea pierching-uri la sprâncene, nas și buric. Bluzele le avea întotdeauna scurte ca să i se vadă podoaba din buric. La buze era mereu dată cu ruj negru care se asorta cu rimelul de la ochi. 

Aceștia o luase la fugă. Cu o secundă înainte să pornească la goană Alan s-a uitat în spatele lui și văzuse mașina de poliție cum venea spre ei. Avea girofarul pornit și îi claxona din sirenă. 

- Chester, treci tu în față! zise Alan în timp ce indivizii fugeau din toți plămânii. 

Chester chiar dacă era mai slab decât Alan fugea cel mai tare dintre toți. Avea picioarele mai lungi și chiar nu aveai nicio șansă să-l prinzi din urmă. Era prea ager.

- Dă-i pe aici! strigase Chester în timp ce făcuse brusc dreapta printr-un tronson. 

Amândoi l-au urmat fiind uimiți că știa de existența acestui tronson. Și era ceva minuscul de aproape 80 de centimetri. 

- Lesley, ține pasul! țipase Alan văzând că ea deja rămâne în urmă. 

Din tronson în tronson au ajuns într-o clipă la strada principală și se uitau toți trei la zecile de mașini care mergeau cu 80km/h și nu era nici trecere de pietoni în zonă. 

- Ne-am încadrat perfect în timp. În 20 de secunde ajunge autobuzul în stație. Traversăm prin toate mașinile astea și ne urcăm direct în autobuz. După ce ușile autobuzului se închid am scăpat. Haideți repede! 

Chester o luase la fugă printre toate mașinile alea. Din perspectiva lui Alan, a trecut atât aproape de mașini și a avut un timing atât de bun încât era să fie călcat de fiecare mașină în parte. 

Lesley stătea lângă Alan pe bordură așteptând să treacă. Lui Alan îi era puțină frică și a simțit-o pe ea cum îl ia de mână. Acesta s-a uitat în ochii ei căprui strălucitori, și văzuse că îi era frică. A simțit că trebuie să fie puternic pentru amândoi. Așa că-i strânse mâna mai tare și a fugit printre mașini. Pulsul lui Alan era peste 180. Se uita stânga-dreapta și tot ceea ce vedea erau mașinile care aveau o viteză amenințător de mare. 

- Ești gata? o întrebase Alan. 

Ea a dat să spună ceva, dar doar a înghițit în sec. Se temea de-a binelea.

Așa că nu a vrut să riște să fie prinși și a început să fugă până pe partea cealaltă a străzii. Unele mașini frânau și pe fundalul a zecilor de claxoane se auzeau scârțâituri ale discurilor de frână. 

Ajungând pe partea cealaltă simțea că... nu mai simte nimic. Inima îi stătea pe loc din cauza fricii și nu-i venea să creadă că a reușit. Când sângele a reînceput să îi curgă în instalație a realizat ce s-a întâmplat. Privind în spate, Alan a văzut un tumult de înjurături. 

Mâna lui Lesley îi transpirase. Evident că i-a fost foarte frică. 

Au privit în jurul lor și au început să o ia la goană spre autobuz. Curios este faptul că nu și-au eliberat mâinile. 

S-au urcat în autobuz iar Chester era deja acolo tocmai în spatele autobuzului. Aceștia s-au grăbit spre el și s-au așezat unul lângă altul. Și atunci și-au dat drumul la mâini. A fost atât de tare și atât de natural...

El i-a tras o privire de genul „am reușit" iar ei îi străluceau ochii când îl privea. Atunci ea din senin l-a luat în brațe zicându-i:

- Am reușit! 
- Credeam că vom muri! 

Chester se uita la ei doi și văzându-i unul în brațele celuilalt zâmbea. 

În timp ce o avea pe Lesley în brațele sale, Alan o simțea foarte fericită. Poate era de la faptul că au supraviețuit nu au fost călcați de 20 de mașini. 

Când s-au eliberat din îmbrățișare iar s-au uitat unul în ochii celuilalt. Amândoi simțeau au anumit tip de căldură pe care ți-l poate oferi doar un anumit tip de persoană. 

La fel de natural Alan i-a pus mâna pe coapsele lui Lesley. Coapse, care erau foarte dezvoltate. Și zise: 

- Și acum, Chester, încotro? 
- După atâta adrenalină cred că v-ar prinde bine să savurați o plimbare cu autobuzul ca să vă mai liniștiți un pic! zise Chester luând o poziție mai comodă în scaun.
- Ai perfectă dreptate! adăugase Lesley. 

Atunci ea își sprijinise capul pe umărul lui Alan. El nu a comentat nimic. Savura vibe-ul pe care i-l dădea Lesley și se simțea... bine.