The bad boy and the depressed girl

Chapter one

Mă trezesc de dimineață și mă dau jos din pat înjurând pentru a nu știu câtă oară ceasul deșteptător. Mă privesc în oglindă și nu pot să simt altceva decât greață când îmi văd cearcănele. Ce să mai?! Zombies ar fi geloși.

Eu: Bine, Roxanne. Mai ai o singură zi să-i suporți pe aia și apoi ai scăpat. Mă încurajez eu cu o încercare eșuată de zâmbet pe față.

Mă îmbrac cu unul din hanoracele mele negre și niște blugi rupți, sperând că așa i-am cumpărat și ca nu e de la câinii aia! Îmi prind părul într-o coadă. Mai bine nu! L-am desprins. Poate așa mai aveam o șansă să îmi ascund oboseala. Și depresia. Și anxietatea probabil.

Am plecat spre școală. Oh, școală dulce închisoare! Speram că poate, poate, astăzi nu mă va enerva nimeni. Se pare Dumnezeu încă nu mă iubește prea mult. Când m-am trezit pe sol știam că nu avea să fie o zi prea bună. Nu pentru Jason cel puțin. Mi-am suflecat mânecile și m-am ridicat. El și prietenii lui râdeau. Ca de obicei.

Eu: Ai probleme cu vederea de dai asa peste mine!? îl întreb nervoasă.

Jason: Să stii că văd foarte bine, dar credeam că ți-ai dat seama că cel mai tare îmi place să te văd la picioarele mele! spune el râzând cu aroganță.

Eu: Dacă îți ceri scuze in genunchi promit să nu-ți fac nimic. îl avertizez.

El însă a râs și mai tare. L-am tras de tricou spre mine. L-am trântit de dulap și i-am futut una în figură. Doar nu fac sală degeaba. El se uita surprins la mine. Nu se aștepta la asta. Își duce mâna la nas și observă lichidul stacojiu ce i se scurgea din nas. Când și-a revenit din șoc m-a luat de păr și m-a apropiat de fața lui.

Jason: Târfă mică ce ești! îmi zice nervos.

In jurul nostru se adunase lume, dar nu rupeam contactul vizual. Mă privea cu scârbă. I-am mai dat un pumn în mutră apoi un picior în burtă. Acesta s-a dat înapoi clătinându-se. Am simțit o mână pe cot. M-am întors nervoasă pregătindu-mi lovitura, dar era directorul. Fuck! Minunat!!!

Directorul: Cred că nu trebuie să-ți spun ce urmează.

Am înjurat in barbă și l-am urmat pe director în biroul său. M-am așezat pe scaunul din lemn. Tapițeria era un fals. La fel ca restul obiectelor de valoare. Un singur lucru era real in cameră și nu era diploma lui. De fapt, era o hartă a lumii. Una chiar foarte veche. Mi-am pus picioarele pe birou uitându-mă la ghetele mele.

Directorul: Roxanne, Imi poti spune si mie ce este cu violența asta la tine? Te consideram o fată buna. Și, jos picioarele de pe biroul meu! spune el serios

Eu: Domnule director, cu tot respectul, dar... v-ați înșelat! îl anunț calmă.

I-am zâmbit aranjându-mi mai bine picioarele pe lemnul masiv de stejar din care era făcut biroul.

Directorul: Aș spune că îmi pare rău... dar nu-mi pare. Îți voi suna părinții. Sigur vor fi mândri de tine. Zice zâmbind malițios.

Mi-am lăsat capul pe spate râzând amuzată.

Eu: Mult noroc cu asta! Nu cred că vor răspunde nici intr-un milion de ani...

Directorul: Ce vrei să spui prin asta? întreabă confuz.

Eu: Sunt puțin prea ocupați să ia ceaiul cu Lucifer ca să vă răspundă. In iad nu cred că e cel mai bun semnal. zic zâmbind.

Directorul părea șocat. A căutat prin catalogul clasei mele. Numerele părinților mei erau acolo. Am râs și l-am oprit pe director înainte de a apela.

Eu: Primul e de la o farmacie, iar al doilea e de la un avocat. Le-am găsit pe Facebook. zic amuzată.

Directorul s-a uitat la mine și a oftat nervos. M-a dat afară. Am ieșit râzând. M-am uitat în stânga și în dreapta. Holurile erau goale. Lucas avea religia. El e catolic și nu face ora. Trebuia să fie afara la fumat.

Lucas: Am auzit ce i-ai făcut lui Jason. Sunt dezamăgit. zice simplu.

I-am dat un pumn în umăr prietenește. Nătărăul ăla îmi era ca un frate mai mare. Cel puțin îl înlocuia pe Jack, fratele meu biologic. A primit o bursă la Londra. Nu l-am mai văzut de un an jumătate.

Lucas: Nu puteai să-i dai și la coaie? Te credeam mai bună la bătaie. zice dezamăgit.

Eu: Lucas, mă simt rău! îi zic.

El se schimbă la față. Aruncă țigara și mă ia în brațe. Mi-am ascuns fața în pieptul lui și mi-am lăsat lacrimile să curgă. In fața celorlalți trebuia să fiu puternică. Atunci când eram cu el puteam să mă simt cum voiam. Puteam plânge. Puteam să îmi arată slăbiciunea. El era mereu acolo pentru mine. Nu puteam să nu țin la el. Sa nu mă doară de fiecare dată când el se simțea rău. In ciuda faptului că părea indistructibil nu era. Avea și el momente de slăbiciune. Și eu eram mereu acolo ca să îl ajut.

Lucas: E timpul sa te duci la oră. Ai biologia. Diriginta ta e nervoasă rău. Ai grija ce faci ora asta. mă atenționează.

I-am zâmbit cald. Am plecat la oră imediat ce s-a sunat de ieșire. M-am așezat în bancă mea și am ascultat muzică. Am răspuns când am fost întrebată și așa, cu greu, s-au scurs toate orele mele. Lucas apare în tocul clasei.

Lucas: Petrecere la mine! strigă pentru toți din clasă.

Am zâmbit. Știam că eram obligată să merg. Adică ori mergeam de bună voie, ori mă lua el pe sus și mă punea să socializez. Lucas era unul dintre cei populari. Toți îl cunoșteau. Toți îl plăceau. Pe mine nu mă băgau în seamă. Eram in umbra lui. Nu mă deranja. Ba chiar îmi plăcea că nu mă deranja mai nimeni.

******

M-am uitat în oglindă încă o dată. Era prima oară când chiar voiam să arăt bine și nu-mi ieșea. As fi putut să încerc rochia pe care mi-a făcut-o Lucas cadou de ziua mea, dar nu puteam. Nu se asorta. Aș fi fost îngrozitoare pe tocuri. L-am sunat.

Eu: Lucas, eu nu pot veni!

Lucas: Haide, Roxanne! E o petrecere pe cinste aici. spune el în telefon.

Eu: Nu am cu ce sa mă îmbrac. Nu pot purta rochie.

Lucas: Fă-o pentru mine. Te rog. Vreau să fi și tu aici.

Eu: Of. Bine. Vin în jumătate de oră.

Am închis și am oftat. Urma să fie nasoală treaba. M-am îmbrăcat cu rochia vișinie de la Lucas. Era cu o palmă peste genunchi. De la sâni in sus era formată din broderii de catifea și mătase. Chiar și mânecile lungi. Mi-am pieptănat părul. L-am făcut bucle și mi l-am lăsat pe spate. M-am dat cu fond de ten având grijă să îl întind cum trebuie. Și așa îl foloseam rar. Măcar atunci să-l folosesc cum trebuie. M-am dat cu fard roșu închis pe pleoape și am folosit un ruj roșu mat. M-am uitat în oglindă la mine. Arătam... arătam de parcă chiar aș fi fost în viață. Asta era... drăguț... Am tras aer adânc în piept și mi-am părăsit garsoniera îndreptându-mă spre casa lui Lucas. Nu aveam decât vreo trei străzi între noi, dar muzica se auzea probabil până aici. Am respirat adânc. Nu avea cum să fie atât de rău.