Te zvârcolești în mine,
Ca ultima bătaie a inimii mele,
Deși nu îmi ești inima însăși,
Te zbați cu forță,
Să-mi retezi coastele,
Să-mi sfâșii mușchii și pielea...
Mai apoi, te odihnești între ele,
Între coastele mele
Și începi din nou cu unghiile tale boante
Să rupi din carne, din coaste, până ajungi la piele...
Te oprești, îți dai seama că te lasă forțele,
Te odihnești,
Și începi să râzi și să porți monoloage scurte,
Prin care exprimi dureri mute...
Iei sulița durerii tale,
O ascuți
O arunci cu putere,
Ea mi se oprește-n plămâni,
Acum eu nu mai am putere...
