18.

325 32 15
                                    

Cuvânt de început: Habar n-am cum am reușit să scriu ce se află mai jos...
Momentul mult așteptat de fujoshi *tobele vă rog* , a sosit în sfârșit!

Rin's pov.

Am de gând să îi pun marea întrebare și să îl fac al meu, să îi ofer toată iubirea mea.Nici intrați bine pe ușă că odată închisă în urma noastră încep să îl sărut flămând.Îi savuram lacom buzele, iar când îmi dădea ocazia îi invitam limba la dans.

M-am uitat țintă în ochii lui și m-am desprins din sărutul amețitor, din cauza lipsei de aer, numai pentru a trece la gât.Am coborât lent fiind atent să-i sărut și cea mai mică părticică de piele.

L-am împins spre pat fără să-mi iau buzele de pe gâtul lui și m-am așezat deasupra lui, el fiind întins pe spate.I-am mângâiat cu atenție obrajii îmbujorați și delicați.
Culoare feței lui era deja mult ieșită din tipare, însă era extrem de drăguț cum lumina lunii scotea la iveală această parte al lui.M-am ridicat iar la buzele lui și l-am sărutat lung.

– Makoto, vrei să fi al meu? îl întreb după ce luăm o mică pauză.

– Rin, în ce sens? întrebă acesta timid.

– În sensul de a-mi fi iubit și, las un moment de suspans ca mai apoi să-i șoptesc la ureche, de a mă lăsa să îți fac corpul fericit, continui suav fără ocolișuri.

Acesta stă și cugetă la cele rostite de mine clipind de mai multe ori surprins.Cu o mare ezitare îmi oferi răspunsul mult așteptat:

– Da, Rin, vreau să fiu al tău! reușește să spună fâstâcidu-se.

Urechile mele dădeau petrecere la auzul cuvintelor lui, iar inima deja voia să iasă din piept de nerăbdare.
I-am dat rapid tricou jos și am început să-i sărut pieptul coborând încet spre abdomenul ușor definit cu pătrățele.

Mâinile mele se aflau pe șoldurile lui și așteptau următorul nivel.
L-am privit pe furiș pe Makoto cu își dădu capul pe spate numai când auzi fermoarul pantalonilor desfăcut.Am zâmbit în colțul gurii și în scurt timp am scăpat și de ei, lăsându-l aproape gol în fața mea.

Nu voia să mă mai privească și prefera doar să-și țină capul într-o parte și să mă lase în treaba mea.
Am început să-i masez juniorul, deja întărit, prin materialul boxerilor și să las câteva săruturi mici,provocând-ul mai rău.M-am ridicat de pe el și m-am așezat lângă.

Am scăpat și eu de tricou lăsându-mi corpul la iveală pentru a fi admirat de cel care încă nu putea recunoaște deplin că îl înnebuneam. I se citea în privire asta, fără ca măcar să fie conștient.

S-a ridicat în fund și a venit în brațele mele înconjurându-mi bazinul cu picioarele.I-am oferit un zâmbet pervers și l-am lăsat să ia inițiativa deoarece eu refuzam să mai fac vreo mișcare.

Voiam să îi dovedesc prin asta că nu numai eu îl voiam.
Concentrat la maxim mai ceva ca la un test și cu veșnica timiditate obișnuită, acesta se descotorosi relativ rapid de pantalonii ce îi stăteau în cale și îi aruncă într-un colț al camerei.

Văzând că privește cu o oarecare teamă spre boxeri l-am mângâiat pe cap și l-am ajutat să scape de ei.
Desigur că imediat a rămas și el gol și acum eram iar în poziția de conducător.Ochii îi sclipeau și se tot fâțâia, semn că voia să trecem mai departe mai repede.
Viclean din fire, m-am apropiat de urechea lui și i-am șoptit pe un ton ușor răgușit:

– Vreau să mi-o ceri tu! Te rog nu mă face să aștept, pentru că ard pe dinăuntru să-mi aud numele strigat de tine.

Numai câteva momente de liniște că în scurt timp Makoto nerezistând presiunii spuse:

– Rin! Nu te mai juca cu mine și dă-i drumul odată!Te vreau, bine?!? Cât mă mai lași să aștept? Îți place să mă torturezi?

Și uite așa frumos am scos adevărul la lumină!Am început să-l sărut iar în timp ce mâinile mele jucăușe i se plimbau pe corp. I-am frământat ușor fesele făcându-l cumva să geamă involuntar.Sunetele scoase de el erau cele mai drăguțe și excitante din lume!

– Așteaptă numai puțin, îi spun îndreptându-mă spre baie.

Iau din pachet un prezervativ și mi-l pun rapid pentru a mă întoarce înapoi la Makoto.Odată așezat între picioarele lui l-am întrebat:

– Pot?

–Da, dar nu mă luă tare de la început, știi...eu sunt...zise mutându-și privirea spre alt loc al încăperii.

Înțelegând ce vrea să-mi transmită mă aplec și-l sărut pe frunte înainte de a trece la treabă.Îl pătrund lent și nu complet pentru că era îngust și el deja se fâțâia prin pat.
Am făcut mișcări ușoare de du-te, vino și când s-a obișnuit mi-a spus că pot mai mult.

Acesta își închise ochii și își mușcă încheietura când mă simți complet și adânc.Am continuat să fac mișcări de du-te, vino crescând treptat viteza.

Makoto a început să respire sacadat și să-și arcuiască tot mai mult spatele.Evita pe cât posibil să nu-mi ofere satisfacția dorită din prima, dar încet,î ncet l-am făcut să-mi geamă numele.

– Makoto, mai încet te rog!Nu vreau să ne audă cineva, îi șoptesc eu.

~~~~~~~~~~~~~~~~~

După ce ne-am dat amândoi drumul, am mers să facem baie împreună.
În duș el era concentrat să se spele, însă eu eram concentrat să-l admir, să îl ating și să îl gâdil.
Îl îmbrățișam pe la spate și îi spuneam:

– Te iubesc!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Știu,știu,capitol scurt, explicit, dar nu cum mulți dintre voi ați fi așteptat... Însă vă rog să vă amintiți că este prima mea carte (și de genul acesta) și vă dați seama nu aveam cum să fac cine știe ce capodoperă.
!!Anunț: În curând pe acest cont va apărea o carte nouă care este în colaborare cu AnnieSato.
Primul capitol va fi postat vinerea asta (ora nu este decisă).
Deci sper să vă placă ideea acestei colaborări.
Vă mulțumesc pentru susținere!

Sentimente încurcate?Where stories live. Discover now