Sunt un spirit fără glas
Ce romantizează moartea.
Vulnerabil percepeând
O lumină incertă,
Mă îndrept spre ea
Cu pași temători și mărunți.
Conștientizez solitudinea
Ce mă acompaniază,
Și o îmbrățișez,
Acceptându-mi destinul.
Ma străduiesc să înțeleg:
"Ce a vrut să spună Autorul?".
Are sens sa își abandoneze creația?
Nu găsesc răspunsul.
Așa că în drumul meu către lumina,
Urmaresc îndeaproape
Scurgerea clepsidrei,
Oscilând in invariabilitate.
YOU ARE READING
Stihuri
PoetryDe ce aș vrea sa explic inefabilul sufletului uman, care este pe cât de răvășit și dezacordat, pe atât de armonios și dulce, nu știu.
