Au trecut ani de când am îndrăznit să mai scriu. Au trecut și mai mulți ani de când tu n-ai mai fost subiectul scrierilor mele. Uite-mă,totuși, acum gândindu-mă la tine.... La tine-obsesia mea.
Gândurile mele zboară mereu către forma ta atunci când îmi e prea frică să înfrunt realitatea. Cu tine adorm în gând când ziua de mâine se vrea tumultoasă. Îmi imaginez persoana ta de fiecare dată când trebuie să înfrunt lumea din jurul meu. Mă gândesc la tine; la ce ți-aș zice dacă ne-am revedea, la cum mi-aș aranja părul și la cum ți-aș zambi, la felul cum te-aș privi. Și așa, purtându-te în minte, știu că am o cale de scăpare.
Îmi e de ajuns imaginația pentru a simți că exiști și pentru a mă desprinde de timp și spațiu.
E terifiant. În mine crește o culoare: unii ar numi-o psihoză, alții "şi-a pierdut mințile, domne"; eu ii zic purpuriu.
