Shikabane

Soldatul sarhian

Lucas era un sarhian regal, unele din cele mai puternice creaturi ale Merayei. Pentru o planetă în care puterea magică îți determina până și longevitatea, avea un nume destul de frumos, Meraya. Blondul îmi povestise despre familia regală, în mare parte, alcătuită din membrii cu legături de sânge. Da, a fost îngrozitor sa aud că părinții lui erau frați si că el ar fi trebuit să se căsătorească cu Daisy pentru a asigura nașterea unuia din cei mai puternici moștenitori ai tronului. Însă regulile magiei sunt reguli sfinte și pe Meraya nu se auzise de incest și urmările negative ale acestuia. După moartea lui Daisy si exilul blondului, tronul alesese doi urmași din popor, deci Lucas avea frați vitregi.

"Ne mai holbam mult unul la altul?" mă întreabă de parcă brusc a început sa fie deranjat de faptul că-l privesc.

"Vrei sa mori înainte sa ma aduci la viata? Sau mai rau daca te aruncă intr-o alta lume si eu rămân aici, singura!" am țipat ultimul cuvânt fiind într-adevăr îngrozită de ideea singurătății într-o lume îngrozitor de proasta și diferită de a mea. Preferam să fiu o armă blestemată pe Pământ decât să fiu legată de locul ăsta straniu.

"Hm... aș fi crezut că după atâția ani te-ai plictisit de mine, Cy."

Mi-am dat ochii peste cap si am înghit in sec. Da, mi se acrise să-l vad mereu cu nasul in cărți groase cu coperți din piele sau argint, să-l aud rostind mii de încântați sau să ne ascundem odată la câteva săptămâni pentru că semenii lui voiau să-l omoare. Lucas lupta singur împotriva unei întregi planete de dragul meu. Mă durea să-l văd chinuindu-se sau agățându-se de scheletul meu cu atâta disperare, însă nu voia să renunțe. Era încăpățânat, atât de încăpățânat încât mă aducea la disperare.

" Ești îngrozitor!" am oftat și m-am întors cu spatele la el.

Prinsă atât timp în luciul lamei am uitat cum se simte o atingere umană, cum e sa fii învăluit în căldura unei îmbrățișări. Îmi era nespus de dor de părinții mei pe care probabil nu o sa-i mai vad niciodată. Oare în Meraya timpul trecea la fel ca pe Pământ?

Lucas a făcut un cerc cu mâna si toate obiectele importante din vagauna au fost absorbite de magia lui. A lovit usor craniul scheletului meu de două ori până a ajuns la dimensiunea unui dop de sticla. Mi-a pus oasele într-un sicriu de plumb și le-a băgat in buzunarul pantalonilor. A ars locul așa cum a făcut și cu celelalte ascunzători pentru a-și pierde urma.

Noaptea s-a lăsat peste pădurea deasă și întunecată, căci razele lunii nu pătrundeau prin cupolă făcută din coroanele copacilor. Lucas pășea încrezător prin negura obscură. Blondul avea o singură regulă, în timpul deplasărilor liniștea trebuia să ne învăluie ca un al doilea strat de piele, căci orice sunet putea fi purtat de vânt până la urechile celor care ascultă și pândesc în beznă. Deși nu vedeam nimic in fața ochilor, am simțit zâmbetul amar al blondului urmat de scânteile provocate de ciocnirea coasei cu o alta armă. Am țipat fără să vreau, luată prin surprindere de apariția bruscă a inamicului. Lucas a murmurat niște cuvinte într-o limba necunoscută și pădurea s-a luminat pe o raza de câtiva zeci de metri. M-am speriat, căci un glob luminos într-o pădure scăldată de beznă nu putea trece neobservat, însă următoarea lovitură m-a făcut să îmi mut atenția pe bărbatul din fața mea.

Înalt și robust, armura neagră pe care o purta avea gravat pe piept o coroană aurie. Un soldat regal...

Lucas a făcut un salt in spate și a înfipt baza coasei in pământ, apoi s-a năpustit asupra soldatului cu o viteză amețitoare. Bărbatul l-a prins în ultimul moment de încheietura brațului și l-a aruncat într-un copac. Aș fi vrut să țip, să fug din locul ăsta însă tot ce putea face era sa privesc cum Lucas se luptă cu garda regala pentru a-și păstra libertatea. Blondul a întins mâna spre mine și coasa a zburat automat spre palma sa. A strâns cu putere mânerul și a murmurat un "Îmi pare rău, Cy!" înainte de a-l lovi pe bărbat în armura sa. Am simțit cum lama trece prin metalul dur al armurii și se înfige în brațul bărbatului. Am țipat când propriul braț a început să mă usture și să pulseze durerea in tot corpul. Era blestemul meu, să simt fiecare lovitură și rană pe care o provoacă coasa blondului. Să simt durerea morți. Dacă știam că o să sufăr atât de tare, îi lăsăm pe zombii să mă mănânce.

Bărbatul și-a învârtit sabia in mâna si apoi s-a năpustit asupra lui Lucas. A parat lovitura cu manerul coasei si am simțit cum întregul meu corp vibrează. Lucasa s-a dat doi pasi in spate apoi l-a lovit pe soldat exact in același loc. Brațul bărbatului a fost retezat. Am simțit cum propriu os mi se frânge, cum carne îmi e străpunsă și într-un final, am reușit să murmur printre lacrimi: "Termină-l, Lucas!". A lovit usor lama coasei care a fost cuprinsă de o luminita aurie. Bărbatul a lovit cu piciorul pământul care a început sa se cutremure. Lucasa a sărit in aer si a desenat o stea cu șase vârfuri care a început să strălucească, steaua a fost cuprinsă de flăcări și a lovit armură soldatului in dreptul stemei familiei regale. Armura a început sa se fisureze ca mai apoi să se transforme în pulbere aurie.  Lucas a ridicat coasa deasupra capului și s-a propulsat spre bărbat, lovindu-l în țeasta. Am urlat de durere când soldatul s-a prăbușit fără vlagă la pământ. Propriul cap îmi exploda si dacă nu aș fi fost deja moarta, ei bine, aș fi murit de la atâta durere. Am cazut in genunchi, ținându-ma cu mâinile de cap și plângând.

"Îmi pare rău iubit-o, o să te scap de acest blestem!", Lucas a sărutat lama coasei in locul in care eu ma zvârcoleam de durere. Buzele sale au fost pătate de sângele soldatului, însă pe el nu părea să-l deranjeze gustul lichidului vital.

" Or să ne găsească, idiotule! Ai transformat pădurea într-un glob luminos!" aș fi vrut să îi scuip cuvintele, însă totul a sunat ca un miorlait jalnic. Lucas a făcut o mișcare amplă din brat si întrega pădure a revenit la bezna obișnuită.

Urmau lupte grele cu numeroși dușmani, căci Lucas nu avea niciun sprijin în această lume pe care amândoi o uram.