Shikabane

Te-aș putea ajuta

Seara se lăsase de mult, iar noi încă așteptam in colțul curții verdictul sătenilor. Mi-ar fi plăcut să mă gândesc la cum ar fi fost dacă eram dați afară însă mintea mea stătea doar la posibilitatea de a mă transforma într-un Shikabane. Nu înțelegeam cum ar putea fi posibil deoarece nu murisem, cel puțin nu cu adevărat. Dar acum, acum mă simțeam moartă, lipsită de speranță și speriată. Stăteam în fund cu spatele sprijinit de zid și mă uitam in gol la iarbă când acel  bărbat enervant a venit însoțit de încă trei bătrâni la noi. Și-a dres glasul și m-a privit urât, de parcă voia să îmi transmită că nu aveam ce căuta acolo.

"Puteți sta aici cât doriți doar dacă veți curăța casa de lângă.  Sunt lucruri utile acolo de care chiar avem nevoie!" apoi a spus câteva cuvinte în limba lui și le-a făcut semn unor femei sa vina spre noi. Erau de vârstă mijlocie și ambele aveau câte o pamblică neagră legată de încheietura mâinii. "Dacă veți supraviețui vă voi da o ultimă misiune." o spunea vesel de parcă urma să zică că ne va pune să mâncam multa ciocolata, "dar vă voi spune mai târziu despre ce e vorba!". Cele două femei n-au adus două paturi subțiri, o perna și un fel de turtă sărată și necoapta la mijloc. Deși avea un gust oribil ce ne făcea să ne strâmbăm la fiecare mușcătura am mâncat-o pe nerăsuflate. Iris a întins una din paturi pe jos și am căzut amândouă de acord că Louis trebuia să doarmă pe pernă, rănile încă îl dureau deși nu se mai plângea de asta. Am dormit îmbrățișați, Iris fiind la mijloc iar eu dormind spre zid.

Dimineața a venit parcă prea repede și nici bine nu apucasem sa deschid ochii căci acel bărbat se afla in picioare langa noi. "Astea sunt pentru voi!" ținea în mână o sapă, o coasă scurtă și un cuțit mai mare ruginit. Am luat coasa deoarece părea cea mai ascuțită, aveam nevoie de o armă ușor de folosit dacă voiam să arăt că pot ucide. Știam că prietenii mei aveau să-și folosească propriile arme odată ce plecam de aici. Ne-au scos pe poarta din spate mai mult cu forța și fără a ne da ceva de mâncare.

"Și acum?" i-am întrebat în timp ce mergeam încet pe lângă gardul șubred de lemn al casei vecine. Din interior se auzeau o mulțime de normele ciudate și pași târâți.

"Supraviețuim!" a spus Iris în timp ce încerca să nu se împiedice de bolovani.

"Suntem Zei..." voia să mai adauge ceva, însă s-a oprit când gardul de lemn s-a terminat și a început altul de sârmă. O mare de zombii, căci morții se aflau nu doar in gradina acelei case ci pe o suprafață de zeci de kilometri. Am înghițit în sec și l-am privit pe Louis care avea in mână o sabie lunga ascuțită, in timp ce Iris scotea din spațiul magic al pentagramei o tolba cu săgeți. Ne aflam destul de departe ca oamenii din tabăra sa nu vadă această schimbare miraculoasa a armelor. Cât ai clipi Iris a sărit gardul de sârmă, urmată de Louis. S-au pierdut în mulțimea de zombii, lăsându-ma singură și mai speriată că niciodată.

Deși stiam că nu era o idee strălucită, am lovit cu piciorul una din scândurile putrede până când aceasta a căzut la pământ, lăsând un spațiu de  treizeci de centimetrii prin care atât eu cât și zombii ne putem strecura. Morții, atrași de zgomot, s-au îngrămădit cat ai clipi și pentru o secundă credeam că acel gard avea să se prăbușească imediat. Am înghițit în sec înjurând în gând clipa în care a început apocalipsa și am lovit capul unuia. Am nimerit o altă scândură și aproape am inceput sa plâng când vârful coasei refuza să iasă, însă lacrimile mi-au dat cu adevărat când scândură s-a rupt și morții au început să evadeze. M-am panicat și am fluturat coasa prin fața zombiilor, apoi am vrut sa fug înainte că aceștia să mă mănânce de vie, însă nu aveam unde. Acei oameni în mod sigur nu m-ar fi primit înapoi și oriunde m-aș fi dus dădeam tot de morți. Pentru o secundă chiar m-am gândit să las arma jos, dar vocea lui Haru care îmi striga "Luptă!" era enervantă așa că am strâns mânerul de lemn până am simți cum așchiile îmi intră în piele și am lovit. Vârful ascuțit s-a înfipt în capul unuia, apoi am smucit de coasa in incercarea de a doborî zombii ce erau mult prea aproape. Aceia au căzut și în timp ce împungeam alte capete putrezite le loveam cu piciorele pe cele căzute la pământ. Mâinile mi se mișcau singure de parcă făceam asta de când mă știam.

Când hoarda părea că se împuținează am simți un fior rece pe șira spinării și stomacul a început să mă doară atât de tare încât am scăpat coasă. Am căzut în fund și zombiul din fața mea s-a aruncat pe mine, in timp ce incercam sa îl țin la distanță cu o mână, cu cealaltă caută mânerul de lemn. Am prins lamă ascuțită pe care am strans-o in palma mâinii normale ca mai apoi să o înfig in capul mortului. Am lăsat cadavrul să cadă peste mine și am gemut de durere.

"Văd că nu o duci prea bine." am închis ochii încercând să îmi amintesc a cui era acea voce, însă durerea persista atât de tare încât simțeam că mor.

Stomacul meu părea că se strânge, că se mulează pe lame ascuțit. M-am întors pe o parte sprijinindu-ma in cot și vomitând tot ce nu mâncasem in acea dimineață. Uitasem de morții ce se aflau de cealaltă parte a gardului, uitasem chiar și de cei din fața mea care parcă întârziau să mă mănânce.
Am vomitat din nou, de data aceasta sânge, unul negricios care duhnea a hoit. Simțeam că mă topesc, transpirația începuse să mi se scurgea de pe frunte deși afara era înnorat și stătea sa plouă.

"Te-aș putea ajuta!" puteam să jur că inima mi se oprise pentru o secundă.

Am ridicat capul și am văzut toți acei zombii stând de jur împrejurul meu formând un cerc perfect. Am dat la o parte cadavru și am încercat să mă așez în fund, deși mă simțeam de parcă fiecare os din corpul meu se rupea. Am căzut pe spate, lovindu-mă la cap de un bolovan căci astfel nu îmi puteam explica de ce Lucas se afla in fața mea ținând-o de mâna pe Kate și zâmbind de parcă totul era normal între noi doi...