Shikabane

Necunoscut

Eram în Las Vegas alergând pe străzile devastate ale orașului ce odată era frumos luminat. Dărâmăturile cladirilor, sângele ce picta străzile și trupurile desfigurate îți provocau fiori.

"Haru?"  i-am rostit numele celui pe care îmi doream sa îl vad cel mai mult, dar nu primeam niciun răspuns.
M-am panicat, eram îngrozită de-a dreputul. Mi-a spus ca va fi aici, dar oare cât timp trecuse de când mă găsise Daisy? Nu avea cum să treacă mai mult de o zi, doua...cred. Nu, nu, nu! Haru a spus că ne vom întâlni aici, el mereu își ține promisiunile!

M-am așezat în poziție turcească pe un bolovan. Am închis ochii și am încercat să îmi reglez respirația. Trebuia să mă calmez și să încerc să dau de Haru sau oricare din coechipierii mei. Prietenii mei nu m-ar fi abandonat!

"Haru? Louis?Faith?" însă niciunul nu a răspuns. I-am strigat și pe ceilalți, dar tot ce am auzit a fost o liniște morbidă.

"Cy!"

Vocea lui îmi răsuna puternic în minte. Am sărit de pe bolovan.

"Haru? Haru, sunt aici, în Vegas. Unde esti? Ce se întâmplă cu ceilalți? Haru?"

"Nord-Vest 10 metri"

M-am răsucit pe loc, uitând pentru un moment unde era nordul sau vestul. Am dat cu piciorul în bolovan acesta fisurandu-se ca mai apoi să se spargă în pietricele. Mergeam incet către coordonatele primite, dar entuziasmul creștea in mine. Picioarele au început să alerge înainte de a-mi da seamna, în scurt timp strabatusem cei 10 metri.

"Haru!" și zâmbetul idiot de pe fața mi-a pierit. M-am prăbușit în genunchi lângă trupul său mutilat. Am inceput să plâng.

"Cy!" mi-a rostit numele cu ochii închiși.

"Sunt aici! Sunt aici, iubire!" a încercat să zâmbească.

"D.C.M. toți sunt...du-te...Lou e...rănit..."

"Şh, sunt aici, nu e nevoie sa vorbești. Am vrut să îl iau de mâna, dar nu mai era...îi fusese tăiată. M-am aplecat deasupra capului său și i-am oferi o primă si totodată ultima sărutare

"Salvează-l...Lou...du-te...tu...ajut...D.C.M e în pericol..." plămânii lui tanjeau după aer, abia mai respira. Cu ajutorul unei pietre am desenat blestemata aia de pentagrama, am folosit un strop din sangele meu, iar în cateva secunde trupul lui Haru a fost cuprin de flăcări. Nu a țipăt, nu s-a zvarcolit de durere, nu s-a transformat. Doar a ars... și a ars... iar eu am stat acolo, plângând, urlând de durere, blestemandu-mă că nu am ajuns mai devreme, că nu l-am putut ajuta. Am privit cum trupul lui ardea, am privit cum cel pe care îl iubeam  s-a transformat in scrum si cenușă.

"E doar vina mea, îmi pare rău, Haru!" Cu greu m-am ridicat de jos de lângă ceea ce mai ramăsese din Haru. "Lou, Lou,Lou? Louis!" am strigat de parcă tocmai îmi pusese Dumnezeu mâna în cap. Trebuie să il găsesc!

"Louis!" am strigat în speranță că se afla prin apropiere. "LOUIS!" Am urlat sin toti rărunchii mei!

O creatură ciudată, mică cat un pitic de grădină, cu urechi de iepure, corp de pisică și coadă de vulpe se apropie amenințătoar de mine. Se oprește brusc și începe sa latre. "Juvu?"

Juvu nu era un spirit puternic sau un zeu al antichității. Juvu era primul spirit invocat de Louis și totodată el îl consideră "steaua lui norocoasă". Nu stiu de ce, dar cert e că erau de nedespărțit. Creatura ciudata latra neîntrerupt, agitandu-se întruna. Arunc o ultimă privire spre locul în care se aflase Haru și zâmbesc amar.
"Hai, Juvu, du-mă la amicul nostru!" si micul latrator începe a alerga cu o viteză ce o întrece pe cea a Zeilor. S-a oprit în fața unei hale uriașe, al cărei acoperiș lipsea și o parte din pereții laterali. Juvu dispare în interiorul halei. Îl urmez cu teamă. Mâinile îmi tremurau și ochiul stâng mi se zbătea.

Parul roz pal al lui Iris îi învăluie trupul ca o mantie subtire, o mantie ce spre poale se îmbibă în roșul sângelui. Mult sânge...

"Louis, am venit, sunt aici și promit ca nu o să mai plec niciodată!" mă las în jos și îi prind o mână. Iris zâmbește printre lacrimi.

"Mai suntem doar șase din doisprezece..." Simt cu ochii mi se maresc de uimire si cum la lacrimile îmi părăsesc ochii. "Faith e rănită dar e bine. Astrid e devastată și rănită ușor, nu cred ca va mai putea lupta după ce si-a pierdut sora. Adam e ranit grav, foarte grav, nu stiu daca va supraviețui. Si nu in cele din urma noi trei. Trebuie sa pleacam de aici, dar nu il pot mișcă pe Louis. Se apropie, mulți Shikabane, multi prea multi ca să le putem face față!"

Îl privesc pe Lou. Trupul său e străpuns de o mai multe bări metalice. Își ținea ochii închiși si pe fața lui se putea citi durerea pe care o simte.

Mai multe mârâituri și mormete se aud și la scurt timp capetele infecte ale morților se ivesc. Panica mă cuprinde si nu știu ce aș putea face. Am desenat o pentagarma în grabă de unde am scos un AK47. Teleportare...
Puteam să ne teleportam la sediul organizației. Dar cum aveam sa fac vraja? Cand "ciordesc" arme îmi teleportez un sfert din mâna spre locul dorit.

"Lou, voi încerca sa fac o teleportare spre organizație!" murmură ceva ce nu pot descifra.

Îmi scot pumnalul de la betelia pantalonilor și îmi crestez mâna. Sangele se scurge. O vrajă puternică necesită o cantitate mare de energie, o incatatie prin care îți exprimi dorință si scopul și totodată trebuie sa sacrifici ceva. Desenez șase cercuri ce imprejmuiesc o stea cu cinci colțuri.

"O singură viața ne-a fost dat să trăim și să prețuim, viața pe care acum moartea o încolţește și dorește. Fie ca trupul ce sufletul îl găzduiește să fie dus departe, departe de apriga moarte. Rusia. Moscova."

Trei cercuri s-au ridicat deasupra capetelor noastre. Steau a inceput să se rotească frenetic si sa lumineze. Distanța dintre cercuri a fost acoperită de un zid din energie neagră. Zombii s-au apropiat încercând să ajungă la noi, dar trupurile lor au fost spulberate. Simt cum trupul meu e absorbit, cum se învârte si plutește in aer. Brusc sunt izbita de ceva tare.

Mă ridic buimacă. Aterizasem pe trunchiul unui arbore. Eram la marginea unei păduri.

"Louis, Iris?"  ţip cand nu îi vad lângă mine.

"In spatele tau."

Mă întorc si o vad pe Iris lângă Lou.

Trebuia sa fac ceva sau Lou va muri din cauza hemoragie.

Când mă separasem prima data de cealaltă jumatate a mea, am ajuns să fiu foarte rănită, iar atunci Faith mi-a spus cum avea sa imi închidă ranile interne.

M-am așezat in genunchi lângă trupul lui și mi-am canalizat energia spre ranile sale. Firisoare albastre precum ochii mei se desprindeau de mainile mele si îi cuprindeau trupul brunetului. Faith nu făcea asta, ea nu ne vindeca așa, dar atâta timp cânt funcționează nu mai contează. Lou își deschide un ochii și mă privește amuzant.

"De când ai învață să faci asta?"

"Faith mi-a spus cum se face dar nu o fac cum trebuie..."

"Știu, când Faith te vindecă se simte ca atingerea unei mama, in schimb la tine se simte de parca ai incerca sa bagi cu forță energia."

"Băieți, da' noi unde ne aflăm?" Iris era in picioare cu spatele la noi. Avea în mâna un arc si pe spate o tolba cu săgeți. Înainte sa înceapă apcalipsa a spus ca a fost campiona la tir cu arculu.

"Nu știu...am crezut ca magia mea va funcționa!"

Firele albastre s-au oprit fără să vreau și atunci, în acel moment, m-am simțit de parcă o parte din mine murise.

Eram singuri, nu știam unde ne aflăm și colac peste pupaza îmi era si foame. Dar mai tare mă îngrijora locul unde ne aflăm și ce era cu acea senzație de om incomplet.