Shikabane

Nu vrei să-mi faci rău

Și când credeam că am ajuns deja în cel mai critic punct al existenței mele, soarta decide că nu e suficient. Lucas mă condamnase la moarte odată cu întrega omenire, deși în adâncul sufletului sperăm că se va opri înainte de tragicul sfârșit. Louis privea în gol de parcă încerca să vadă dincolo de cuvintele mele. M-am așezat în fund copleșită de imaginea reflectată în privirea prietenului meu și mi-am cuprins genunchii cu mâinile. Unde greșisem? De fapt, știam că toate astea erau o urmare a deciziilor mele și totuși mă simțeam neîndreptățită! Nu eram singura păcătoasă dintre Zei și nici cea mai rea!

"Ce mă fac?" am întrebat absenta și nesigură de dorința unui răspuns.

"Tot ce n-ai făcut până acum..." murmură Louis.

" Da," am spus sigură pe mine și ridicându-mă " îl găsesc pe Lucas și îi dau o mama de bătaie! " am țipat nervoasa dar hotărâtă.

Louis nu a mai spus nimic doar m-a urmat în liniște pe drumul drept al căii ferate. Strângeam coasa in mână și înjurăm tot ce apucam. " La dracu cu toate!" am urlat când în fața mea un zombi mânca cadavrul unui câine de talie mare. M-a observat imediat și a încercat să se ridice lăsând leșul să-i cadă din mâine, însă l-am lovit cu putere in piept și s-a prăbușit. L-am încălecat la propriu lovindu-l in repetate rânduri cu coada coasei. Zombiul se zbătea în timp ce mâinile mele se învăluiau în sângele scârbos și urât mirositor ai cărui stropi îmi săreau și pe față sau erau doar bucăți de creier făcut chiseliță. M-am oprit abia când Louis și-a dres vocea spunând că arat oribil. Arătam exact așa cum mă simțeam, oribil.

"Plecă..." am bombănit rușinată. Nu voim să îl implic și pe el in drama mea ieftina. Nu voiam să îmi văd alt prieten murind din cauza blondului.

" Ce!?" a zis confuz și totodată uimit. "Unde să plec? Ești nebună! Vrei sa mori? Câți am mai rămas? Șase din doișpe sau chiar mai puțini având în vedere că nu știm nimic de restul! Ce dracu și tu vrei sa plec că sa ce? Că sa murim pe capete?" Louis bate nervos din picior și mă privește cu ură. Poate că m-ar fi bătut deja daca nu era vai de capul nostru.

"Serios, Lucas o sa vina la mine daca sunt singura, nu o sa mă lase să mor înainte să facă ce și-a propus." îi spun deși sunt nesigură pe vorbele mele.

Lucas își aruncă mâinile în aer exasperat și tipa pentru câteva secunde pentru a se elibera de nervi. Mă prinde brutal de umeri și mă trage spre el. Buzele lui sunt reci, dar moi și sărutul sau e scurt și sfios. Nu ii răspund fiind încă prea uimită.

"Oricum o sa mori..." mormăie pentru el și eu chiar nu-l pot înțelege. "Te plac!" mârâie la mine de parca aș fi fost vinovată de sentimentele lui.

Înghit în sec și mă smucesc din mâinile sale. Asta îmi mai lipsea, să mă confrunt cu sentimentele unui băiat, pe lângă ale mele în privința lui Lucas. O dramă ieftina, că tot am mai spus! Louis își rotește ochii enervat și parcă întrega sa personalitatea s-a schimbat. Aura îi se schimba într-una rece și întunecată și am știut că adevăratul chip al criminalului in serie abia acum e scos la iveală. Am înghițit în sec neștiind ce să fac.

"Până și eu m-am saturat sa te vad plângând, așa că adună-te dracului odată și nu mai face figuri cu am, n-am puteri! " îmi țipa nervos fiecare cuvânt de parcă e vina mea că nu știu cum să gestionez situația.

"Ah, da că e după mine! Scuză-mă că cineva se joacă cu viața mea, inclusiv cu puterile pe care le avem din cauza lui!" accentuez faptul că puterile astea blestemate nu-s ale noastre ci ale diavolului cu ochii roșiatici și păr blond.

"Cel puțin, adună-te, te schimbi mai brusc decât vântul..." bombăne nemulțumit de comentariul meu.

Îmi dau ochii peste cap și încep să alerg pe șinele caii ferate, in timp ce el se folosește de puterile sale pentru a mă lăsa în urmă singură și cu nervii întinși la maxim. Deși avea dreptate, nu mai puteam să mă smiorcăi atâta din cauza puterilor adormite sau pierdute sau oricum ar fi fost ele. Eram puternica și fără ele sau cel puțin așa voiam să cred. Atâta timp cât nu dădeam peste un Shikabane mă puteam descurca cu câțiva zombii. 

Nu știu cât timp alergasem sau cat de mult însă odată cu intrare în oraș piciorele mi-au cedat și m-am prăbușit fix in fața unui vagon plin de graffiti viu colorate. Abia răsuflăm când pe unul din geamurile sparte ale vagonului o mână putrezită incerca sa mă apuce de cap. Nu la mult timp după asta mai mulți zombii s-au strâns langa primul și au spart geamul de-a binelea. Multe mormăieli sugrumate și mâini cu pielea negricioasă, însângerate încercau să mă prindă. M-am ridicat sprijinindu-mă de coasă și am plecat de acolo cu pași târșâiți înainte că locul să se umple de mortăciuni. Trebuia să găsesc un loc de odihnă înainte că seara sa se lase și să fiu o prada sigură.

" Unde te duci?" o voce pițigăiată de copil m-a făcut să tresar. Mi-am întors privirea spre sursa zgomotului văzând un băiețel de vreo unșpe, doișpe ani cu o mână sfârtecată și un ochi scos din glob ce mă privea răutăcios. Nu exista loc de dubii, era mort și mai presus de toate era un Shikabane. Ce moarte oribilă putea să aibă un copil de și-a dorit atat de mult sa se răzbune?

" Nu vrei să-mi faci rău!" îi spun zâmbind și făcând câțiva pași în spate.

"Eu nu, dar el poate!" chițăie fericit și arătă spre acoperișul unui vagon de unde rasare capul ars al unui bărbat.

Acesta se târăște spre marginea vagonului și se prăbușește pe șinele de tren. Avea ambele picioare rupte fapt ce-i îngreuna mersul dar care îl făceau și mai înfricoșător. Avea burta despicata și-și târa după el mațele. Râde, dezvelind acei dinți ascutiti și îngălbeniți atât de specific Shikabanelor.

Dacă aș mai fi crezut în divinitate m-aș fi închinat rugându-mă pentru salvarea mea, însă am înjurat orătania și am strâns mai bine coasa înainte că acesta sa se năpustească asupra mea.