Shikabane

Acești oameni aveau tabăra in curtea unei case imense, un duplex după cum îl auzisem pe bărbatul cu care vorbea Louis. O casa cu doua etaje, cu balcon și o curte plina de oameni și răsaduri. Gardul era imens cam cât casa de lângă și din loc in loc era așezată câte o scară. In spatele casei se afla un alt gard mai mic și în afara lui oamenii înfipseră țepușe din lemn și fier pe care sângele încă se scurgea. Eram priviți cu ură, iar femeile șușoteau arătându-ne cu degetul. Mă simțeam prost pentru că nu le înțelegea limba.

"Ea" îl văd pe acel bărbat întorcându-se spre, "ea nu poate rămâne!". M-am încruntat și nu înțelegeam ce avea cu mine, apoi m-am uitat in jos la brațul meu gri și mușcat. Nu sângera, iar eu nici nu puteam înțelege ce se întâmplă cu mine. Oricât m-aș fi gândit nu puteam găsi o explicație deși simțeam că totul se leagă le Lucas.

"De ce?" l-am întrebat calmă, iar acesta doar a arătat spre brațul meu."E mușcătura mea, iar asta e o problemă de piele, vezi?". Mi-am ridicat brațul și apoi m-am mușcat până am simțit un gust ciudat de putred, de carne stricată și metal ruginit. Nu mă durea, deși în mod normal cred că aș fi urlat. Când mi-am eliberat brațul mușcătura mea seamănă într-o oarecare măsură cu cea a mortului, desi cea inițială se vedea că era făcută brutal. "E un tic nervos din cauza unei tulburări psihice!". Nici nu mă așteptam să mă creadă, însă mereu au existau boli care mai de care mai ciudate in existența cărora era greu de crezut, în plus era apocalipsa deci boala mea trebuia să fie mult mai plauzibilă.Luis și Iris mă priveau sceptici, uimiți, de parcă tocmai îmi creștea un al doilea cap și nu m-aș fi mirat dacă chiar se întâmpla asta. Bărbatul m-a apucat de mâna uitându-se atent la mușcăturile mele. Aș fi vrut să mai adaug ceva, însă Louis m-a privit urât.

"Prietena noastră are probleme psihice, s-a lovit grav la cap și asta i-a afectat simțul realității. Deseori face lucruri fără să își dea seama, dar niciodată nu a fost infestată. Poate fi de folos, e o mașinărie de ucis zombii!", am simțit cum mi se scurge toată viața din obraji și cum rămân fără aer. Luis mă forță să dovedesc că eram aceeași Cynthia din Tokyo, deși era clar că mă pierdusem unde pe drumul spre Arizona.

"Da", l-am aprobat, "acele creaturi ar trebui sa se teamă de mine" am râs forțat , gândindu-mă la ce minciună ar fi trebuit să spun dacă mă întrebau ce se întâmplase afară.

"Bine, o să vedem ce vom face cu voi..." bărbatul și grupul lui intra in casă, lăsându-ne afară înconjurați de oameni ale căror vorbe nu le înțelegeam.

Louis mă prinde de mână și mă trage spre un colț al curții, mă îngrămădește în colț și mai că mi-ar rupe capul la cât de nervos mă privea.

"Ce dracu, Cynthia? Ce e în neregulă cu tine? Încep să cred că tu chiar ai o problema la cap!", își trece nervos mâna prin păr și vrea să lovească zidul cu piciorul însă se oprește când realizează că ar putea să îl sfărâme cu puterea lui de Zeu.

"Să dea naibii dacă știu, Luis! Mi-am pierdut puterile, mâna asta" îmi ridic mâna și o flutur prin fața lui "e moartă efectiv, nu simt durerea, e putredă!" țipam în șoaptă unul la altul, in timp ce Iris se bâțâia nervoasa de pe un picior pe altul. "Nici nu știu ce am făcut că să merit asta! De fapt, păcatul meu cel mai mare e că am atras atenția unui bezmetic care se joaca cu viața mea!" am simțit cum lacrimile încep să curgă involuntar. Am făcut un pas spre Luis și mi-am afundat fața în tricoul sau rupt și plin de sânge, îmbrățișându-l. Aceasta oftează și mă îmbrățișează la rândul său.

"Îmi pare rău, prieteni, dar chiar nu știu ce se întâmplă!"

"Fir-ar, de când ai devenit așa smiorcăită?" întrebă Iris în timp ce se alătură îmbrățișării noastre.

Știam că trebuie să mă schimb dacă voiam să supraviețuiesc acestei lumi. Credeam că trebuie să îl găsesc pe Lucas, însă mă temeam de întâlnirea cu acesta și în sufletul meu sperăm ca totul sa treacă de la sine și lumea să învingă. Acum, mai mult că niciodată, îmi doream ca D.C.M să îl găsească pe blond și să oprească totul, îmi doream sa fii mers cu părinții mei și să stau alături de ei. Toate astea mă făceau să cred că aventura mea ar fi trebuit să se sfârșească în Tokyo, pe trotuarul plin de sânge și cadavre, cu capul spart și câteva oase rupte, însă liniștită și împăcată cu mine însămi.

"O vom rezolva noi cumva!" Iris încearcă să pară încrezătoare însă se vedea pe chipul ei că nu credea cu adevărat ceea ce spune.

I-am zâmbit prietenei mele, deși mi-aș fi dorit că Faith să fie în locul ei. Credeam că ea putea să îmi explice cumva ceea ce mi se întâmpla. L-am privit pe Louis care avea o mima serioasa, îngândurată apărându-i o cută între sprâncene. A înghițit în sec și mi-a dat drumul din îmbrățișare.

"Cynthia, cine e Lucas?" în vocea lui puteam sesiza o urmă de teamă, s-a dat câțiva pași în spate.

"Lucas?" am întrebat fără a înțelege de ce mă întreba de el. "L-am întâlnit în Arizona, m-a ajutat oarecum la început. Apoi părea că vrea ceva mai mult de la mine, însă am plecat spre Vegas lăsându-l singur și furios. Acolo am întâlnit o versiune mai ciudată a lui și am înțeles că nu sunt din lumea noastră și că totul se întâmplă din cauza lor. De la el a început totul!" vorbeam despre el cu înverșunare și mi-aș fi dorit să îl pot plesni.

El era direct vinovat de nefericirea și suferința mea. Era vinovat de declanșarea acestui Iad pe pământul nostru, însă ceea ce mă irita cel mai tare era faptul că se legase de mine atât de repede și într-un timp atât de scurt îmi dăduse viața peste cap mai mult decât era posibil. Da, Lucas era dușmanul meu acum deși știam că fără puteri nu avea nicio șansă în fața lui.

"Îl urăști!" icnește Iris și din tonul ei părea că și-a dat seama de un lucru îngrozitor.

Am deschis gura pentru a afirma acest lucru însă adevărul m-a lovit crunt. Îl uram, îl uram atât de tare încât îl voiam mort. Dorința răzbunării se înfipsese adânc în sufletul meu, dând naștere unor spini ce se răsuceau in jurul inimii. Am căzut în fund și aș fi plâns zgomotos daca știam că nu trebuia să atrag și mai multă atenție asupra mea. Louis mă privea compătimitor , la fel și Iris însă în privirea ei puteam vedea o urmă de dezgust. O înțelegeam.

"Imposibil!" am murmurat printre lacrimi privindu-mi mâna.

Pielea cenușie se întindea până la cot, unghiile aveau o nuanță gălbuie de parcă luasem o ciupercă și degetele păreau mai strâmbe că niciodată.

O înțelegeam pe Iris.

Îmi era scârbă de mine...

De acea probabilitate îngrozitoare...

Că mă transformam în Shikabane

Mulțumesc pentru voturi și vizualizări ❤️🖤❤️ O să încerc să postez mai des in vacanță:))