Despre tot si toate

1)Domnița Ruxandra

Domnița Ruxandra este fiica domnului Moldovei Vasile Lupu (1634–1653) şi a Doamnei Tudosca (Teodosia). Ea s-a născut pe la 1632 la Iași. Ca fiică de domn a primit o educaţie aleasă, instruită la un colegiu mănăstiresc din Cracovia – cunoştea limbile greacă, latină, polonă, turcă şi rusă. La vîrsta de 9 ani a fost logodită cu dragomanul Veneţiei la Constantinopol, logodnă care însă nu s-a încununat printr-o căsătorie.

După nunta surorii sale, Maria, cu prințul Ianuș Radziwill, la cererea expresă a sultanului, domnul o trimite pe Ruxanda la Constantinopol pe 12 iulie 1645.

La Istanbul, Ruxandra a fost trimisă „zălog”, după cerinţa Porţii fiind lăsată pe seama sultanei Kiosem, o femeie cultivată, ce conducea din umbră treburile padişahului. Se va întoarce în august 1649, după ce Vasile Lupu îl convinge pe sultan de totala sa supunere.

Vestită în tot răsăritul pentru frumuseţea ei, Ruxandra, a avut mulți pretendenți. Mari nobili poloni, înrudiţi cu familia Movileştilor, au cerut-o de soţie: primul a fost contele Potocki, fiul al doilea al generalului Coroanei Polone, apoi Dumitru Wisznowiecki, foarte bogat, cu stăpâniri numeroase în Ucraina locuită de cazaci şi în Volânia, ultimul venit special la Iaşi, anonim, ca om de rând, s-o vadă.

Vasile  Lupu -Vodă a vrut însă să o mărite cu Sigismund, fiul al doilea al lui Gheorghe Rakocsy I, principele Transilvaniei, urmărind astfel, prin căsătorie, apropierea de Ardeal. Spre sfârşitul anului 1646 domnul a încheiat tratative cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczy I, în vederea căsătoriei Domniţei Ruxandra cu fiul acestuia, Sigismund. Evenimentul mult aşteptat nu s-a produs însă deoarece domnul nu a fost de acord să-l trimită pe Ştefăniţă în locul domniţei, ostatic în Imperiul Otoman.

Revenită la Iaşi, Ruxandra se confruntă cu o altă problemă. O cerere în căsătorie din partea lui Timuș, fiul lui Bogdan Hmelniţki, hatmanul cazacilor, fost om de casă al contelui Potocki. Prin anul 1650, sosi veste de peţit, pe care Vasile Lupu Vodă cu viclenie, o respinse spunând că nu i-ar da turcii voie. Ca răspuns, peţitorul îşi trimise în acelaşi an aliaţii tătari în Moldova, apoi veni şi el cu cazacii. Oamenii fură robiţi, satele arse, Iaşul jefuit, Hârlăul ars,  mănăstirile pârjolite.

N-au scăpat nici Trei Ierarhi, nici Dragomirna. Bogdan Hmelnițki i-a trimis vorbă lui Vasile Lupu precum că: „Va veni feciorul meu să-şi ia mireasa însoţit de o sută de mii de nuntaşi”. Atunci domnul Moldovei a priceput că şi turcii sunt de partea cazacilor. Numai făgăduiala, pe care nu o va îndeplini curând, că-i va da pe Ruxandra, i-a făcut pe „nuntaşi” să se întoarcă la casele lor. Vasile Lupu a încercat să tergiverseze lucrurile, însă încăpăţinat, cazacul trimise din nou cerere de peţit cu vorbele: „Să-i dea fata că de nu, îi va tăia în atâtea bucăţi de nu le va mai putea lipi nimeni la loc”.

Neprimind ajutor nici de la turci, nici de la polonezi, părintele a fost nevoit să accepte căsătoria. Însoţit de vreo 3.000 de nuntaşi, un car de druşte şi 40 de care cu sare, pe la vreo 26 august 1652, Timuş a sosit la Iaşi.

Domnitorul a încercat să amâne nunta, în ultimul moment sperând chiar să-l oprească pe mire, cu ajutorul generalului polonez Martin Kalinovschi, rugat să-i taie calea, pentru a-i salva fiica, „singura bucurie a bătrâneţelor sale”, dar generalul a fost învins de cazaci lângă Vilniţa şi alungat (mai 1652).

În acest timp Timuş, fiul lui Bogdan, pentru care o cerea pe Ruxandra, cu 12.000 de cazaci şi sultanul tătar Nureddin cu 5 000 de tătari se pregăteau să intre în Moldova.

Tânărul mire veni la Soroca şi Sculeni în vara anului 1652. Mirele – despre care Adersbach spune: „un flăcău tânăr, stricat de vărsat, nu tocmai mic, destul de voinic şi grosolan” – a primit de soţie pe frumoasa Ruxandra, fiica mezină a lui Vasile Lupu.

La un an de la nuntă, Ruxanda a primit trupul soţului decedat, la 22 octombrie 1653, când tocmai născuse doi gemeni. A rămas apoi sub aripa soacrei şi a lui Iurie, fratele lui Timuş.

Târziu, după ce a murit şi Iurie, prin 1666, Ruxandra a închinat averea la Sfântul Munte, Mănăstirii Vatoped, şi părăsind apoi Ucraina s-a întors acasă. Domniţa Ruxandra s-a aşezat pe moşia Deleni, din ţinutul Hârlău, pînă în anul 1673. A trăit în anonimat. În 1683 se găsea la Iaşi, iar în toamna anului 1686 se refugiase din faţa polonilor, conduşi de regele Jan Sobieski, în Cetatea Neamţ.

Năvălind în Moldova trupelele lui Ioan Sobieski, pe la 1686, bătrâna doamnă Ruxandra, retrasă la Cetatea Neamţului din calea lor, a fost găsită de o ceată dintre năvălitori, torturată şi apoi decapitată.