Aleasa lui

Capitolul 24

- Adam, ce vrei să spui? Sunt eu, Emma, sufletul tău pereche. 

Mă duc spre el și îi iau fața în mâini. Lacrimi îmi curg pe obraji dar nu mă sinchisesc să le șterg. Le las să se prelingă pe gât în jos, până ajung la bluza pe care o aveam pe mine. 

- Cum poți să nu mă recunoști? șoptesc cu o voce răgușită, gâtul arzându-mă

- Uite domnișoară, îmi pare rău, dar nu te cunosc! și-mi îndepărtează mâinile de pe fața lui. Cred că ar trebui să pleci de aici și să nu te mai întorci. spune cu un ton superior.

 Îmi aud inima cum se sparge în mii de bucățele. Gura îmi este întredeschisă, iar lacrimi încearcă să-și facă loc în ea. Expresia feței mele arată tot șocul pe care-l simt. Adam, sufletul meu pereche tocmai m-a gonit. Fac doi pași în spate, derutată, și mă lovesc de trupul puternic a lui Rimon. 

Ceva se aude în spatele lui Adam și toți ne îndreptăm capul spre sursă. Evelyne radia de fericire și a început să alerge, sărindu-mi în brațe. Am strâns-o cu putere la pieptul meu, afundându-mi nasul în părul ei blond și inspirându-i mirosul. Am îndepărtat-o puțin de mine și i-am dat un sărut apăsat pe frunte. I-am sărutat obrăjorii roșii și plinuți, după sărutându-i nasul micuț și drăgălaș.

- Mă gâdili! spune râzând și punându-și mânuțele mici mai bine după gâtul meu și strângându-mă mai tare în brațe. Unde ai fost? Eu și Ashton ne-am îngrijorat pentru tine.  ASHTON!! strigă ea cu glasul ei subțire. Doar ei doi își amintesc de mine? 

- Da, Eve? Ce s-a întâmplat? Ashton apare în spatele lui Adam îngrijorat. Avea cearcăne adânci sub ochii și se vedea că nu prea a dormit după înfățișarea lui dezordonată. Când ochii lui fac contact cu ai mei, fuge spre mine și Evelyne, aproape dărâmându-l pe Adam care este mai confuz ca oricând. Mă ia în brațe, având grijă să nu o strivească pe Evelyne. 

- Drace, știi ce m-ai speriat? Unde naiba ai fost? De când te-ai ridicat de la masă nu te-am mai găsit. Habar nu ai câte griji mi-am făcut. țipă, strângându-ne pe amândouă mai tare în brațe. 

- Nu-i vina mea! spun încet simțind cum lacrimi îmi înțeapă din nou ochii. 

- Șșș, nu plânge prințesă! Vreau să-mi zici ce ai pățit! spune liniștitor

- Bine! mă smiorcăi. Nu ai cum să nu-l iubești pe Ashton, e așa grijuliu și drăguț. Îmi lipsesc capul de umărul lui, bucurându-mă de îmbrățișarea amândurora.

- Ce se întâmplă aici? De ce țipați? spune Aaron, în spatele lui fiind toți în afara de Xander. Cine este asta? arată spre mine. Toți se uită confuzi la mine, și dacă Rimon nu era în spatele meu, și Ashton nu mă ținea în brațe, o tuleam de mult din cauza rușinii. Nu-mi place să se uite atâția oameni la mine.

- Cum adică cine e asta? Ce ai pățit? De fapt, ce ați pățit toți? Voi, spune și arată spre vârcolacii din spatele lui Aaron, cum de nu vă recunoașteți propria Luna?  Iar tu Adam? Nu-mi spune că nu-ți cunoști propriul suflet pereche. A lipsit doar cinci zile, dacă nu mai puțin, iar vouă parcă va fost ștearsă memoria. Cinci zile? cât timp am stat în casa aia părăsită? Oare mi-au injectat ceva ca să nu simt foamea și setea? 

- Eu chiar am lipsit cinci zile? întreb simțind cum frica și îngrijorarea îmi curg prin vene

- Da! Dar de ce nu știi câte zile ai lipsit? Și unde ai fost? Te-am căutat prin pădure, la Rimon, la părinții tăi, te-am căutat până și la fata aia pe care o credeai sora ta. Unde ai fost, Emma? întreabă îngrijorat. 

Lacrimile îmi curg fără permisiune iar gâtul îmi este uscat. Deschid gura dar nici un cuvânt nu iese. Mă desprind din îmbrățișare și i-o pasez pe Eve în brațe. Se uită cu milă la mine în timp ce încerc să-mi șterg lacrimile, și văd că mi-a observat vânătăile acum.