Rotten Heart

15|Zborul - Katya

    Nu am avut curajul să pun piciorul in birou pentru a-mi da demisia personal, așa că am trimis-o pe mail. Nu cred că aș fi putut să fac acest lucru privindu-l drept in ochi pe Makar fără să-i spun cine sunt în realitate.

    Privesc ceasul de la încheietura mâinii și aștept ca minutarul sa ajunga la fix pentru a urca in avion spre Anna. N-am mai văzut-o de aproape un an, deși am vorbit zilnic. Isay o strigă mătușa și tine atât de mult la ea, încât uneori sunt geloasă. Ea mi-a devenit cea mai bună prietenă, a reușit să mă sprijine cand simțeam ca pământul imi fugea de sub picioare.

— Mami, când  ajungem la mare ? – întreabă Isay nerăbdător.

— Mai întâi trebuie să așteptăm să ni se permită să urcăm în avion și  apoi, în scurt timp, ajungem !

— Și când ne lasă să urcăm? – întreabă cu ochi de mielușel.

— În 5 minute așa că să ne îndreptăm spre poartă ! – îl anunț și-l iau de mână pentru a ne îndrepta spre ieșire.

— Yupi, abia aștept să o îmbrățișez pe mătușa Anna !

Afirmația lui îmi scoate un zâmbet, mă bucur că am un fiu atât de sincer și iubitor,  mă face să cred că l-am crescut bine, că n-am eșuat ca mama așa cum am făcut-o ca fiică. Încă mai am momente în care izbucnesc în plâns când îmi amintesc de acea zi care mi-a rămas întipărită în  minte.

Urcăm în avion și încep să caut locurile indicate de bilet. Am vrut neapărat un loc lângă fereastră pentru Isay, știu că nu are răbdare atâtea ore în avion, iar peisajul mereu îl liniștește.

Cele 5 ore petrecute în avion, m-au extenuat, dar spre ușurarea mea, Isay a adormit după  prima oră de zbor.

Ieșim din aeroport și deodată, simt cum Isay se smulge din mâna mea. Un gol în stomac se instalează instantaneu.

— Mătușaaaa ! – il aud pe Isay strigând din toți plămânii, iar in acel moment mă liniștesc.

Zâmbesc când văd scena din fața ochilor. Cei doi îmbrățișati și cu lacrimi în ochi. Mi-era dor să mai văd o persoană care ține la Isay așa de tare. Știu că Anna îl iubește ca pe copilul ei.

— Anna...– șoptesc cu lacrimi în ochi, a trecut mult timp de când nu ne-am mai văzut.

— Katy...– șoptește și ea cu lacrimi în ochi și vine sa mă strângă în brațe. Ce dor mi-era de ea. E greu să-ți știi cea mai bună prietenă într-o altă țară.

— Mi-ai lipsit, surioară! – șoptesc suspinând.

— Și tu mie, fraiero ! Hai să mergem acasă, am pregătit ceva bun de mâncare !

— Pentru mine ?! – întreabă Isay salivând. Copilul știe că Anna gătește extraordinar de gustos, nimeni nu se compară cu ea.

— Pentru noi toți ! O să vă placă, garantez ! Să mergem !

— Să mergem ! – strigă Isay entuziasmat, trăgându-mă de mână spre mașina Annei.