Omenia ni-i deșartă
Să păstrăm însuflețit
Ce nii dat în astă mare
O înțelepciune de ne-înlocuit
Pierduta noi comoara vieții
În călduri și deșertăciuni
De păcate și cuvinte grele
Ce n-au fost a nimănui
Doar noi grăim fără să tacem
Și judecăm fără să înțelegem
Că noi pierdem în obstacole
Pentru limba de cuvinte ridicole
Cum e om să fii ?
Ființă firavă și nevinovată
Învățând din greșeli pentru noi cărări
Ca să ajungi un mare poet din alte mări
