Rămâne a fi auzită iertarea
Din gol de marmură de suflet
Ce se răsună-n dor ca așteptarea
A cărui ecou este neschimbat în sunet
Pustiu se întoarce în veșmânt
Trecut de orgoliul deja și uitat
Prefăcut în praf de zăcământ
E rece, frig și trist înfometat
Ceri dincolo de viață un alt rai pământesc
Și mă aștepți în prag o ultimă noapte
În gândul inimii îmi amintesc
De dor, iubire și de șoapte
Suflete! măresc ții harul
Ce în veșmânt se-ntoarce înapoi
Și la iveală îți lași dosarul
Urmând calea vieții de apoi
