Am pierdut firul libertății, și
Nimeni nu-mi mai arde sufletul
Ce-a fost odată plin de sânge
Și-n trecut mi-a aparținut
Acum regenerând rănile de arsuri
Mintea-mi înfășoară speranța
Dând frâu liber propriei iubiri
Nu-mi e trist s-aleg singurătatea
Puterea-mi aparține și prefer încet
Să-mi dezgolesc sufletul amărăciunii
Din trecut, în prezent, să vin încep
Cuprinzînd atent raiul frumuseții
Încep a trăi din nou ca în vis
Unde totul e așa cum aș fi dorit
Doar că accept trecutul tot cu răni
Și corpul plin de dezamăgiri.
