Panica îmi face inima sa bată nebunește, vântul îmi tăia răsuflarea, toate amintirile se risipesc din minte, privind în gol realizând in scurt timp ce urma să se întâmple cu mine, încep sa mă zbat în aer.
Strigam in mintea mea, ajutor! Dar nu primeam vreun răspuns.
Nu vreau sa mor.
Dar nu mai aveam cale de întoarcere oricât îmi doream, oricât regretam...sa terminat.
Strâng ochii, nu aveam puterea să-mi privesc sfârșitul. Lacrimile zburau in sus, încordam tot corpul într-un strigăt disperat care știam oricum ca nu va fi auzit de cineva.
Repetam inconștient in minte. Sa terminat, sunt mort.
Pământul se apropia cu viteză, am simțit prima oara frica, o frica intensa in care nu poți nici măcar respira, bătaia inimii se opri brusc înainte să mă mai pot gândi la ceva.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Tresar brusc deschid ochii înspăimântat. Ce sa întâmplat cu mine?.
Încep să inspir și expir tot mai alert, mi-am aplecat capul privind prăpastia și un impuls mă împinge în spate, am pășit dezechilibrandu-ma și cad din picioare pe treapta rece.
Îmi privesc mâinile tremurând. Nu a fost real. îmi întind capul pe spate inspirând și bucurându-ma ca respir.
Nu a fost real! Strig râzând și plângând. Sunt viu. Expir ușurat și strig din nou mai tare privind cerul înnourat. Sunt viu!
