Un sărut păcătos | FINALIZATĂ |

Capitolul 12.

E normal să simți nevoia să ai încredere într-o persoană pe care abia ai cunoscut-o? Să fie ceva acolo, în interiorul sufletului tău, care să îți zică să ai încredere, căci nu calci pe teren minat, ci că ești în preajma unui om bun?

De-a lungul vieții mele am întâlnit numai oameni de care mi-a fost frică și în care simțeam că nu pot să am încredere, dar, de când îl cunosc pe Cristian, face pași care mă îndeamnă să nu mă tem. Aseară am fost într-un mare dezastru cu sora mea și îl uram, iar astăzi, după toate explicațiile sale, încep să mă întreb dacă ar trebui să am încredere în el. Și chiar nu am habar ce să fac până la urmă.

Propunerea sa să mă mut în apartamentul lui m-a șocat, dar mi-ar fi de mare folos să plec de acasă. Nu știu cât o să mai rezist în familia mea, dar totuși... Nu știu cât de bună ar fii ideea ca eu să stau acolo. Cristian e încă un străin și... Diana cunoaște acel apartament. Imaginați-vă ce ar ieși dacă m-ar găsi acolo.

— Deci, mă întreabă Cristian și eu îmi îndrept atenția spre el, te muți sau nu în apartamentul meu?

E ciudat. Nu aș putea să zic că nu am încredere în el, dar nici că aceasta pe care o am acum e atât de mare încât să stau... Pe teritoriul lui.

— Eu... Eu aș prefera să am un loc al meu, Cristian. Nu vreau să îți invadez spațiul personal și să stau acolo. Pot să mă duc acasă și...

— Ești nebună dacă te gândești că te-aș mai lăsa acolo! De ce nu ai plecat până acum? Ce a fost în capul tău să stai acolo?

Vocea lui nu mă face să mă tem. Mă uit în ochii lui și mă întreb dacă ceea ce văd în ei e cumva sinceritate sau doar milă. Cum am spus, nu am nevoie de mila nimănui. Mai ales de a lui. A unui necunoscut.

— Aș vrea, mai degrabă, să-mi găsesc un loc cu chirie sau ceva, Cristian. Nu mă înțelege greșit, dar motivul pentru care nu am plecat de acasă a fost că am vrut un loc al meu.

De ce mă ajută bărbatul ăsta? Eu nu sunt obișnuită să fiu ajutată, să mi se ofere atenție sau să îi pese cuiva de mine. Nu le-a păsat niciodată celor din familia mea, de ce i-ar păsa lui Cristian?

— Apartamentul meu stă nefolosit zile întregi și plătesc chiria acolo, de ce nu ai sta în el? Ai toate utilitățile și...

— Te rog, înțelege ce vreau.

Se uită la mine și, când mă aștept mai puțin, îmi prinde chipul în palme și se uită în ochii mei, zâmbind.

— Bine. Orice, atâta timp cât nu te mai duci acasă. Căutăm chiar astăzi un apartament și te muți!

Mă uimește toată bunătatea lui. Mă uimește că este atât de blând sau așa vrea să pară.

Când l-am cunoscut, duminica trecută, am văzut doar tatuajele lui și aspectul de băiat rău pe care mi se părea că îl are, dar acum încep să mă întreb dacă nu cumva l-am judecat greșit și el este, de fapt, un om bun. Poate să fie acesta adevărul și pot să am încredere în el?

— Trebuie să muncesc, nu să caut apartamente! îmi dau eu ochii peste cap și el râde.

— Nu te abați de la reguli, nu?

— Niciodată! râd și eu, iar el dă negativ din cap.

E atât de ușor să râd în preajma lui și eu nu sunt deloc obișnuită cu asta.

— Sunt arhitect și am construit zeci de clădiri și blocuri, Flavia. În cinci minute pot să îți găsesc nu unul, ci zece apartamente! Înțelegi tu?