Un sărut păcătos | FINALIZATĂ |

Capitolul 47.

Când Diana ne-a anunțat că iubitul ei o să vină la masă, nimic nu a prezis că viața mea o să se schimbe la trei sute șaizeci de grade blestemate, dar Dumnezeu a avut planuri pentru mine și astăzi sunt cea mai fericită femeie.

Viața mea înainte de Cristian fusese un calvar și nu speram că cineva o sa vrea să mă iubească și că o să fiu fericită, dar destinul meu era scris undeva și inima mea avea să-și găsească inima pereche.

Astăzi, după atâtea zile de chin pe care le-am avut, pot să recunosc că a ieșit și soarele pe strada mea și că sunt fericită.

Am lângă mine un bărbat care mă iubește și pe care îl iubesc, i-am descoperit pe părinții mei biologici și mi-am dat seama cât de minunat e să ai o familie care să te iubească, îi am pe Vlad și pe Alexandra, fără de care nu aș putea să mai trăiesc, o am pe Irina, minunea mea de copil, căci, deși nu e fata mea, o iubesc mai presus de orice și sunt fericită că procesul s-a încheiat și Cristian are custodia ei, mi-am redescoperit sora, pe Diana, căci incidentele din ultima vreme o fac cu totul alt om...

Dar, mai presus de toate, o să am un copil... În pântecele mele crește rodul unei iubiri și, dincolo de teama din sufletul meu, îmi dau seama că viața mea acum e strâns legată de a copilului meu.

Mi-e teamă. Mi-e atât de teamă uneori și cred că nu o să fiu o mamă bună, că nu o să reușesc, dar dacă nu eram pregătită... Îmi mai dădea Dumnezeu acest copil? Rodul acestei iubiri mistuitoare, păcătoase... Dintre mine și Cristian?

Dragostea asta ne macină inimile și nu știu cum de am rezistat atâția ani înainte să ne găsim.

Încă n-am spus nimănui de sarcina mea, dar Cristian i-a invitat pe toți apropiații noștri la masă în weekend, așa că o să fie momentul prielnic să o facem. Dumnezeule, am atâtea emoții!

Sunt la birou și verific dosarele pe care Cristian mi le-a lăsat, dar un plic îmi atrage atenția și mă încrunt.

Pentru Flavia, cu dragoste.

Recunosc oriunde scrisul iubitului meu și-mi dau seama că e una dintre surprizele pe care mi le face de obicei, așa că îl deschid nerăbdătoare și cu inima bătând al naibii de tare.

În interior, împachetată frumos, se află o scrisoare, cred eu și lângă... O simplă pietricică.

Mă încrunt și le scot pe ambele din plic. Ce i-o mai fi trecut prin cap de data asta?

Desfac scrisoarea și imediat, plină de nerăbdare, încep să o citesc.

Dragostea este o piatră.
Este intensă.
Este puternică.
E totuși slabă slabă.
E complicată și totuși e simplă.
E puternică și totuși poate să fie slabă.
E totul și e nimic.
Poate să fie distructivă și poate să fie aducătoare de pace.
Este urâtă și este frumoasă.
Piatra e cel mai ciudat oximoron existent.
Și iubirea e la fel.
Un oximoron.

Mă încrunt.

Ce vrea să spună?

La finalul bilețelului, mai sunt notate câteva cuvinte și le citesc curioasă.

Și dragostea mea pentru tine este o piatră, Flavia.
Vino în biroul meu de îndată ce citești scrisoarea și această piatră te va aștepta acolo.

Încruntată și cu cele două obiecte în mână, scrisoarea și pietricica, mă ridic de la birou și mă îndrept cu pași mari, fermi, spre biroul lui.

Nu mă obosesc să bat la ușă și atunci când o deschid, sunt surprinsă de ceea ce văd în fața ochilor.

Atât de surprinsă încât rămân fără aer și înghit în sec, iar inima mea o ia la goană, în timp ce ochii mi se umplu de lacrimi. Piatra și scrisoarea îmi cad imediat din mâini.