Un sărut păcătos | FINALIZATĂ |

Capitolul 26.

Am sărit din pat în momentul în care s-a auzit soneria și, în mai puțin de zece secunde, am deschis ușa.

Îmbrăcat în costumul lui tipic, cu ochelarii încă la ochi și un buchet de flori de nu mă uita, Cristian Dogaru stătea în fața ușii mele și mă înnebunea.

Nu mi-a păsat, ci pur și simplu i-am sărit în brațe, de parcă e iubitul meu și ne-am revăzut după ce ne-am dus dorul.

Și poate că așa e.

Cu florile încă în mână, mi-a prins talia și m-a ridicat în brațe.

Privindu-ne în ochi, mi-am dat seama cât de tare am ajuns să îl iubesc și eu, într-un timp atât de scurt.

— Ce e, Flavia? mi-a zâmbit și am constat că glasul îi era răgușit.

— Cu adevărat, am început eu și m-am uitat în ochii lui căci nu-mi găseam cuvintele, cu adevărat mă iubești?

La întrebarea mea, a răsuflat ușurat și buzele lui s-au curbat într-un zâmbet care mi-a făcut inima să tresară. Mereu îmi face asta, încă de când ne-am cunoscut.

Nimeni nu mi-a spus vreodată că mă iubește și, după mesajul lui Cristian, numai la asta m-am gândit.

Nu-mi pasă că suntem fix în ușa apartamentului, cu mine la el în brațe și cu inimile noastre bătând atât de puternic. Nu-mi pasă de nimic din toate astea, atâta timp cât o va spune iar.

— Cu adevărat? îl întreb iar și îmi pun mâinile pe obrajii lui, iar el mă ține și mai strâns în brațe.

— Cu adevărat, afirmă și ochii mă înțeapă, iar inima mea o ia razna. Te iubesc cu adevărat!

— Spune-o! îl rog și simt cum tânjesc după acele două cuvinte.

— Te iubesc, Flavia Mihalcea!

Cuvintele astea două sună atât de sincer încât eu simt cum întregul Univers poate să înceapă și să se termine cu ele.

Pășește și intră în apartamentul meu, apoi închide ușa cu piciorul, dar pe mine încă mă ține în brațe și ne privim adânc în ochi.

V-am zis vreodată cât de mult iubesc ochii lui albaștri?

— Poți să o spui iar, te rog?

Cuvintele mele par să îl uimească și el mă răsucește cât să stau lipită cu spatele de ușă, apoi îmi arată buchetul de flori.

— Pentru tine, Neînfricato! îmi șoptește atât de încet încât îmi trimite fiori până în adâncul sufletului.

E interesant cum de a ales florile de nu mă uita, în schimbul oricăror alte flori. Asta îl face... Special.

— Spune-o iar!

Vreau să-l aud spunând cuvintele după care am tânjit atâția ani, cuvintele pe care doar bunicul meu mi le spunea și pe care nu le-am mai auzit de când el nu mai e. Cuvintele pe care le voiam de la mama, de la Diana și de la... Tatăl meu, oricum ar fi fost el.

Lasă florile pe masa de lângă ușă, acolo unde îmi țin cheile, și îmi cuprinde chipul în palme, privindu-mă fix în ochi.

— Am vorbit serios, Flavia. Te iubesc. Am făcut-o din prima seară și o să o fac pentru tot restul vieții mele!

Buzele sale sunt atât de aproape de ale mele încât fiecare cuvânt pe care îl spune este atât de intens.

Îmi doresc să mă sărute și îmi doresc să îl aud la nesfârșit cum îmi spune că mă iubește.