Renăscută din flăcările Iadului

~Camera spațio-temporală~

Merliah

Aterizez pe pământ.

-Au! De ce trebuie să fiu aruncată așa de fiecare dată? Mai întâi mlaștina, iar acum asta...

Simt un miros ciudat, dar cunoscut...Sânge. Privesc în jurul meu și observ că am picat în mijlocul unei lupte. Cei doi se uită la mine ca la un extraterestu care a picat din OZN. 

-Ai face bine să fugi sau vei muri, spune țintuindu-mă cu privirea.

Ce caut aici? Unul din ei mă ignoră și se așează în fața mea. Eram pierdută în gânduri. Am murit când am căzut? Atunci Draven trebuie să fie prin preajmă și el. Unde ești? Unde? 

-Cine ești? întreabă unul dintre ei oprindu-se lângă mine.

Mă uit la el, iar în spatele lui văd corpul inert al celuilalt tip.

-Merliah.

-Merliah? Eu sunt Christian. Și, ce cauți aici?

Camera Timpului! Asta era! Încă mă aflu în acea cameră. Înseamnă că el e cel pe care trebuie să îl întâlnesc aici? Sau...?

-Am venit să mă antrenezi.

-Eu? Pe tine? De ce aș face asta?

-Pentru că am nevoie de ajutorul tău. Dacă nu găsesc o modalitate să devin mai puternică, viața celor mai importante persoane pentru mine va fi în pericol.

-Și?

-Și? Ție nu îți pasă?

-De ce mi-ar păsa?

-Dacă tu ai fi în locul meu nu ai proceda la fel? Gândește-te la cei dragi ție. Dacă ei ar fi în pericol, nu ai face tot posibilul să îi salvezi?

-Poate. 

-Deci?

-Poate.

-Poate ce?

-Poate o să te ajut. Mă mai gândesc. Ei bine, ne mai vedem! spune și se răsucește cu spatele spre mine și dă să plece.

-Stai pe loc! spun cu un ton autoritar, iar tipul se oprește, însă nu se întoarce.

-Da?

-Nu am timp de fazele astea ale tale! Nu voi aștepta până îți vine ție bine să mă antrenezi! Am nevoie de ajutor acum!

-Nu ești pregătită.

-Poftim?

-Recunosc, ești o persoană puternică. Chiar mai puternică decât mine, dar chiar și așa, abilitatea care te poate ajuta necesită mai multă putere.

-Ce abilitate?

-Una pe care nici măcar eu nu o pot stăpâni, cu toate că este o tehnică dezvoltată de mine.

-Sunt pregătită. 

-Nu cred.

-Ei, haide!

-Dacă trupul și corpul nu îți sunt în comuniune, nu poți să îi scoți la iveală toată puterea!

Până la urmă am reușit să îl conving să mă antreneze. Nu știu cât timp a trecut de când nu am mai luat o pauză...O săptămână? Două? Sau poate trei? Antrenamentul lui Christian era dur. În primele zile așteptam să apară Draven de undeva și să mă târască înapoi, dar nu s-a întâmplat, așa că am continuat să mă antrenez până la epuizare. Nu am uitat scopul pentru care am plecat de acasă. Nu am uitat de ce am decis să mă antrenez și mai mult. Încă de când aveam optsprezece ani am vrut să capăt mai multă putere decât aveam deja, iar când reușeam să obțin acea putere, îmi doream și mai multă. Luptam des, mă antrenam douăzeci și patru din douăzeci și patru. Nu dormeam nopți întregi doar ca să pot atinge acel nivel de putere pe care mi-l doream. Eram atât de prinsă în acest proces în cât nu observam cum, treptat,  îmi ceda corpul. Mi-am pierut cunoștiința de câteva ori, dar am continuat. Cu timpul, am reușit să îmi fac un program, să păstrez un echilibru între antrenament și odihnă...am încercat să nu îmi suprasolicit corpul dacă nu era nevoie. Pentru mulți, această goană după putere sună a nebunie.