Renăscută din flăcările Iadului

~Două regine-un singur tron~

Când mă trezesc, sunt din nou în temniță.

-S-a întâmplat ceva? întreb uitându-mă la demonul care mă privea cu atenție.

-Nu. Întoarce-te la somn.

-M-am odihnit destul. Se pare că vrei să mă întrebi ceva.

-Greșești.

-Așa să fie oare?

Mă ignoră și se întoarce la ce făcea mai devreme. 

Întunericul se lasă încet. Cerul și natura nu mai sunt ca înainte, iar mirosul din aer îmi lasă o senzație stranie. Curând se va întâmpla ceva...ceva rău. Probabil Corvina va începe să facă ravagii cât de curând. Deja a trecut mult timp de când nu a acționat. 

Ca un semn din partea cerului, ușa se deschide, iar în temnița de lângă mine este aruncat un corp.  

-Alo? E cineva acolo? Cum te numești? întreb când aud zgomot în întuneric.

-Numele meu este Mary, spune fata apropiindu-se de gratiile vechi.

-De ce te-au adus aici?

-Am fost atacați când am încercat să ajungem la castelul regelui Alexander.

-Mai trăiește? Tatăl meu mai trăiește?

-Tu ești fiica regelui? Am crezut că fiica regelui a murit când castelul a fost cucerit.

Ce vrea să însemne asta? Cum adică cucerit? De cine?

-Da, eu sunt. La ce te referi când spui că regatul a fost cucerit?

-Am auzit zvonuri...După ce fiica regelui a murit, atacatorii au pus stăpânire pe castel. 

Îi arunc o privire lui Zuko.

-Familia regală a scăpat. Acum se află în celălalt regat, la castelul regelui Damian.  

-Au fost victime?

Fata privește în pământ. Mâinile i se încleștează pe materialul pantalonilor.

-Înțeleg, șoptesc. 

-De ce nu te-ai întors? întreabă continuând să privească în pământ. De ce nu ne-ai salvat? De ce ai renunțat atât de ușor? D-De ce?

-Nu am renunțat niciodată la voi. Doar că situația în care ne aflăm este mult mai complicată...încât nu o pot explica. Tot ce îți pot cere este să ai încredere în mine. 

-Tata avea dreptate. Ești o persoană bună. Dar ești într-o situație de neconceput. 

-Mda. Se poate spune și așa. Am crezut că le pot oferi oamenilor mei mai mult timp, dar  se pare că m-am înșelat. Corvina a făcut prima mutare.

 Mă uit la Zuko.

-Regina voastră m-a trădat. A modificat termenii alianței. A strecurat un document printre acele foi. Dacă mor, regatul meu va fi sub stăpânirea ei. Dacă promisiunea Corvinei pentru mine este o minciună, atunci...cum rămâne cu promisiunea de pace? Ce se întâmplă dacă, de îndată ce nu mai sunt la putere, ea se va razbuna pe cei care erau împotriva ei? Supușii mei. Eu nu pot...eu nu le pot risca viețile. 

-Abia acum ai înțeles că nu poți avea încredere în Corvina? Chiar te așteptai ca ea să îți lase oamenii în pace? Oamenii pe care voia să se răzbune atât de mult? E conștientă cât de mult te poate răni prin intermediul supușilor tăi. Nu a intenționat niciodată să te lase să scapi de suferință. De ce crezi că ești prizonieră? De ce crezi că a vrăjit acest loc? Nu vrea să scapi! Nu până când nu obține ceea ce vrea cu adevărat. Nu te-a omorât pentru că voia mai întâi să suferi...Să suferi atât de mult încât să îți dorești moartea. De ce? Pentru că nu ți-ai putut salva supușii. Acesta a fost planul ei de la început. Să te țină captivă într-o colivie, iar oamenii tăi să te urască pentru că nu i-ai protejat. Când te va elibera va fi deja prea târziu. Nu vei mai putea face nimic.