12

444 33 3
                                    

Karen era zilnic lângă patul de spital al lui Ellen cât aceasta stătu la Terapie Intensivă și îi bătu la cap pe toți doctorii și toate asistentele care aveau grijă de ea. 

David alături de Gwen și Marry de asemenea au vizitat-o aproape în fiecare zi, iar Karen era extrem de fericită că David avu grijă de cofetărie cât ea lipsi aproape zilnic. 

Hodge de asemenea venea în fiecare seară după muncă, iar uneori chiar și dimineața cu ea. Le aducea mâncare, iar Karen simțea din partea lui o susținere pe care nu o mai avu din parte nimănui, ceea ce îi încălzea sufletul în fiecare zi și noapte pe care o petrecea cu el. Hodge însistă ca ea să nu rămână singură acasă, de aceea sau el era cel care rămâne la ea, sau ea si Bubble se mutau la el. 

După două săptămâni Ellen fu externată. Karen pregăti totul în apartament în așa fel încât sora să se simtă bine și în siguranță apoi îl privi pe micuțul Bubble care adormi leneș pe canapea.

Se auzi ușa de la intrare, apoi un glas vesel.

- Am ajuns!

Karen imediat se apropie de cei doi și le zâmbi. Hodge împinse căruciorul lui Ellen înainte, iar Karen imediat o îmbrățișă.

- Mai ușor, K, mă dor oasele.

Ellen începu să râdă, iar Karen simți cum inima i se strânge de durere. Încă nu putea trece peste ceea ce i se întâmplă lui Ellen.

- Hodge, mă poți ajuta să ajung pe canapea?

Bărbatul imediat aprobă și o ajută pe Ellen să ajungă pe canapeaua din living. Bubble începu să dea din coadă fericit când o văzu și se făcu comod în brațele ei.

- Și mie mi-a fost dor de tine, micuțule.

Hodge se întoarse spre Karen și o trase alături de el. Apoi îi sărută ușor tâmpla. Apoi se apropie de urechea ei.

- Mi-a fost dor de tine, îngeraș.

- Hei, lăsați dulcegăriile, mi-e foame, K, mâncarea din spital era oribilă. 

- Chiar și mâncarea adusă de mine, întrebă Hodge uimit.

- A ta era bună, însă nimeni nu gătește așa ca sora mea.

Karen doar râse și se îndepărtă spre bucătărie. Imediat încălzi mâncarea pregătită și puse pe masă două farfurii. Îi chemă pe cei doi, iar Hodge o ajută pe Ellen să ajungă încet spre masă. Deși începu orele de reabilitare, nu se simțea în stare încă să se miște fără scaun cu rotile. Bărbatul o ajută să se așeze la masă apoi se așeză în dreptul ei. Privi cele două farfurii de pe masă și ridică uimit din sprâncene.

- Pe mine nu ai de gând să mă hrănești?

- De fapt am pus mâncarea pentru tine și Ellen, mie nu imi este foame. 

Hodge dădu dezaprobator din cap și se ridică. O apucă gentil de mână și o așeză în locul său. 

- Ce vrei sa faci?

- Vei mânca și tu, nu cred că nu îți este foame. 

- Dar eu..., nu reuși să termine căci Hodge îi făcu semn să se oprească. 

- Poftă bună, Karen!

Acesta exclamă destul de tare, iar ea doar tăcu și continuă să îl urmăreacă. Bărbatul scoase din dulap o altă farfurie și își puse și el o porție de mâncare, apoi o puse pe masă. Karen crezu că acesta se va așeza în sfârșit, însă spre uimirea ei nu o făcu. Luă o cană mare de apă și căută cu privirea farfuria lui Bubble și îi turnă apa, apoi îi puse niște bobițe și îl chemă pe Bubble la masă. Cățelușul alergă fericit spre el și începu să mănânce fericit. Abia atunci Hodge luă loc la masă lângă Karen. 

Sărut de ciocolatăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum