Mâna ta, mamă
Ții plină de bătături
Ograda ta, mamă
Plânge de nenumărate doruri
Pâinea ta, mamă
E caldă scoasă din cuptor
Iubirea ta, mamă
Mă îndeamnă să te sărut ușor
Aidoma ta, mamă
E cu mine mereu la spor
Grija ta, mamă
Mă face să uit de tot ce-i trecător
Credința ta, mamă
Îmi dă roade pentru al meu viitor
Eu te iubesc nespus de mult
Și versuri nu-mi ajung să-ți spun
De dragostea ce tot ți-o cult
Și în al meu sânge de copil adun
Să mă ierți de-al meu tipar
De osteneli trecute-n al meu ziar
Lumina ce mi-o porți în suflet în a ta ființă
E ca marea nesecată în a mea credință!
YOU ARE READING
Anxietatea pustiirii
PoetryOmenirea devine o sursă de inspirație, în loc să devină o conspirație globală la nivel de conștiință și să reproducă generații cu stimuli care ar păstra conceputul acestui cuvânt de la începutul erii noastre!
