Iubește-te femeie, pe tine,
Ca să îmbrățișăm vieți cu flori din astre
Văpaia cerului, credință să-ți fie
Iar lacrima să ți-o verși în șoapte
Schimbă-ți orizontul,
ca să te mândrești cu tine
Haina ta de spaimă,
arunc-o în ruine
Iubește-te în glas
Ridică-te distrasă de amintiri
Strigă pas cu pas
În viitorul ce-l vei pregăti,
Din nopți nedormite și dragoste de tine
Să-ți înflorească viața în ale tale schițe
Să-ți pictezi culoare în taine trecătoare
Ce-ți v-or fi alegeri retrase în marea schimbătoare
YOU ARE READING
Anxietatea pustiirii
PoetryOmenirea devine o sursă de inspirație, în loc să devină o conspirație globală la nivel de conștiință și să reproducă generații cu stimuli care ar păstra conceputul acestui cuvânt de la începutul erii noastre!
