Sânge Alb Negru

8. Vizita neașteptată

☆ Cassie ☆

Soneria de la ușă mă face să tresar. Ies din bucătărie, lăsând pastele l-a foc mic pe aragaz și mă îndrept spre ușă. Ceasul era deja 16.37 și mă punea pe gânduri în legătură cu persoana din spatele ușii, deoarece Max avea să vină pe la 18, iar mama la 19.30. După ce am văzut poza cu Matthew am mai lenevit puțin, apoi m-am decis să pregătesc ceva de mâncare. Ajung în fața ușii, iar când o deschid nu îmi vine să cred ce îmi văd ochii. Era verișoara mea, Olivia, care locuia în Spania de mai bine de trei ani. Nu apuc să îi spun ceva, căci imediat îmi sare în brațe. Este o fată slăbuță, cu părul roșcat ce îi ajunge până la umeri, iar culoarea ochilor ei este foarte interesantă, deoarece sunt albaștri și au și o tentă de verde.

- Doamne Cassie de când nu te-am mai văzut! Mi-a fost atât de dor de tine! Spune aceasta după ce se desprinde din îmbrățișare.

- Nu ai idee cât de dor mi-a fost mie! Spun cu zâmbetul pe buze.

- Hai înăuntru că trebuie să îmi povestești ce ai mai făcut. Continui și mă dau la o parte să poată intra.

Abia când intră în casă observ că avea și o valiză cu ea. În mod normal nu ar fi ciudat ca cineva să vină din altă țară cu o valiză, însă de fiecare dată când a mai venit în Londra nu a adus nimic cu ea, deoarece are haine și tot ce îi trebuie la mătușa acasă. După ce intră închid ușa, apoi o invit în living.

- Fă-te comodă! Revin imediat. Spun și plec în bucătărie pentru a opri pastele.

Ajunsă în bucătărie opresc mâncarea și iau două farfurii din dulapul de deasupra blatului de bucătărie și pun pastele în ele. Iau și două furculițe, apoi plec spre living. Când intru în living, Olivia își întoarce capul spre mine și se poate citi surprinderea de pe fața ei când mă vede cu două farfurii pline cu paste carbonara. Le pun pe măsuța din fața canapelei și o invit să mănânce.

- Cred că ți-a făcut foame drumul. Spun privind-o cald.

- Nu chiar, dar nu îmi pot refuza scumpa mea verișoară. Spune zâmbind în timp ce se întinde după farfurie.

Cu ea m-am înțeles întotdeauna bine și am stat nedespărțite, însă când aceasta a trebuit să se mute cu iubitul ei, Marc, am fost dezamăgită de faptul că nu o să ne mai putem vedea atât de des. Începe să mănânce, iar în cele din urmă încep și eu. După ce ne săturăm, iau ambele farfurii și le duc repede în bucătărie, apoi mă întorc înapoi lângă verișoara mea.

- A fost excepțională mâncarea, te pricepi de minune Cass! Spune aceasta uitându-se bucuroasă la mine.

- Parcă nu îți era foame, dar am văzut că ai mâncat tot din farfurie. Spun râzând.

- La așa bunătate nu pot rezista. Îmi răspunde Olivia râzând de asemenea.

- Mă bucur că ți-a plăcut.

- E o întrebare m-ai prostească, dar de ce ai venit cu valiza după tine?

- Păi m-am despărțit de Marc și mi-am luat toate lucrurile. Nu este deloc o întrebare prostească, deoarece se vede că mă cunoști. Spune încercând să afișeze un zâmbet.

Puteam să îmi dau seama că o durea acest lucru prin simplul fapt cum se juca cu degetele de la mâini în încercarea de a nu se mai gândi prea mult la respectivul subiect. Eram blocată între a o întreba de ce s-a despărțit sau mai bine să tac pentru a nu o supăra și mai mult. Însă de parcă mi-a citi gândurile oftează, iar în cele din urmă îi aud din nou vocea aproape stinsă.

- M-a înșelat în tot timpul ăsta, iar eu am aflat abia acum două zile...

Nu-mi venea să cred ce aud. Marc care părea să fie în limbă după ea de fapt juca rolul de îndrăgostit?

- Pe bune?! Îmi pare foarte rău! Spun și mă apropii de ea pentru a lua-o în brațe, când o văd cum e pe cale să înceapă să plângă.

Aceasta îmi acceptă îmbrățișarea și simt cum mi se rupe sufletul văzând-o pe fata mereu zâmbăreață, cum în momentul de față era distrusă. Se vede cât de mult l-a iubit, însă ce folos are să iubești pe cineva dacă și așa într-o zi te va părăsi? Oly, cum o mai alintam eu din când în când, se desprinde din îmbrățișarea mea și își șterge lacrimile amare ce i se scurgeau pe obrajii îmbujorați.

- Nu mai plânge Oly, o să fie totul bine vei vedea. Încerc să o încurajez.

- Sper, însă nu prea știu ce să mai spun. Spune aceasta tristă.

Eu sunt mai mică decât ea cu trei ani și uitându-mă acum la ea cum suferă îmi aduc aminte când îmi spunea că nu trebuie să fiu tristă niciodată, deoarece tristețea nu ajută la nimic, însă dacă ne raportăm la momentul de față pare că ea este mai mică cu trei ani decât mine, așa că decid să îi iau locul de data asta și să încerc să o fac din nou bucuroasă.

- Am o idee! Ce zici de o plimbare ca fetele prin oraș? Spun entuziasmată precum un copil mic.

- Nu sună rău, însă cred că va trebui să merg mai întâi să îmi las valiza la mama, deoarece intenționam să dorm la voi însă nu e o idee bună atâta timp cât sunt în starea asta.

- Nu, las-o aici, în seara asta dormi cu mine! Spun zâmbind.

Mă simt mai bine când o văd că zâmbește, așa că o apuc de mână și o trag de pe canapea după mine până la intrare ca să ne încălțăm și să ne luăm gecile de piele, deoarece urma să se las frig afară. Nu m-ai apucasem să urc la etaj să mă schimb, deoarece nu voiam ca Oly să se răzgândească, așa că rămăsesem îmbrăcată la fel ca până acum. După ce ne echipăm, ieșim afară din casă, apoi închid ușa și ne îndreptăm spre mașina sa, un Audi Q7 negru. Eu nu aveam încă permis, dar avea Oly deci aveam cu ce merge în oraș. Ne urcăm în mașină, apoi plecăm spre centru orașului. Între timp îmi conectez telefonul la mașină și pun muzica pe care dansam noi două de fiecare dată când o auzeam. Când muzica începe, aceasta își mută privirea de la drum spre mine pentru câteva secunde afișând un ditamai zâmbetul.

- Îți mulțumesc că îmi ești alături și faci tot posibilul să mă faci fericită Cassie. Spune aceasta, apoi își întoarce privirea la drum.

- Nu ai pentru ce, oricând îți voi fi alături Oly. Spun uitându-mă la ea și zâmbind.

Îmi plăcea să ajut persoanele să treacă peste momentele dificile, însă mai era o persoană pe care am ignorat-o mereu și nu am ajutat-o, aceea fiind însumi eu...