Don't Blame Me

Capitolul unu

"Death is the mother of beauty," said Henry.
"And what is beauty?"
"Terror."
- The Secret History

Într-un bun și fericit final, Saint Northwest Academy se întindea pe un domeniu vast în fața mea. Trebuia să recunosc că aspectul ei îmi transmitea fiori pe șira spinării, pentru că era bătrână și înfricoșătoare ca dracu. Putea fi folosită cu lejeritate pentru o casă bântuită de Halloween, cu scopul de a terifia vizitatorii. Cu siguranță interiorul acesteia se asemăna cu un labirint.

Cărămizile din care a fost construită erau de culoare maro și bătute de vreme și ploi groaznice. Avea patru etaje și zeci de ferestre în formă de arc, lăcuite în alb și scorojite până la refuz. La fiecare capăt al clădirii enorme exista un turn, despre care se vestește că acum zeci de ani un student s-a spânzurat acolo sus, și trupul lui a fost găsit abia după câțiva ani buni de la moartea sa. Dar era doar un zvon, însă adăuga misterul gustos al acestei academii.

Recunosc, se asemăna izbitor cu casa lui Dracula, plină de sugători de sânge.

Localizată în mijlocul pustietății, aproape de orașul Greensboro, North Carolina, Saint Northwest Academy era renumită. Renumită pentru rata scăzută de absolvire, mită pentru căpătarea diplomei, pentru rata scăzută de prezență la cursuri și IQ-ul sub medie al studenților de aici. Cu toate acestea, eram doar una dintre cei peste zece mii de studenți care s-au înscris aici. Chit că Saint Northwest Academy este departe de a fi în topul Ivy League, foarte mulți studenți o aleg pentru că rata de acceptare este foarte mare și este în general puternic finanțată. Fiind în mijlocul pustietății, și-a creat propriul complex de magazine, restaurante și să nu amintim de cămine. Există locuri pentru fiecare dintre studenți.

Împrejurările academiei te puteau fascina cu ușurință. Copacii înalți și vechi care înconjurau complexul și academia se întindeau pe zeci de kilometri, pădurile dese și lacurile mici confereau un mediu relativ frumos.

Nu aș fi ales să urmez studii superioare după liceul meu. Dar am auzit vorbindu-se despre această academie pe alocuri. După cum spuneam, era renumită pentru eșecul ei ca academie. Dar foarte mulți studenți o frecventau. Ce înseamnă mulți studenți? Clienți. Ce înseamnă clienți? Cumpărători. Ce înseamnă cumpărători? Bani. Foarte mulți bani. Ce se alege din toate acestea? Afacerea mea înflorește și după ce reușesc să îmi ating obiectivele, am să bag această academie fix în... nu mai contează restul.

Mi-am împins ochelarii de soare cu lentile foarte întunecate pe ochi în timp ce aruncam o ultimă privire în oglinda retrovizoare a mașinii mele. Arătam bestial, ca de obicei. Părul meu blond avea volumul perfect și era strălucitor, fiind hrănit și sănătos datorită îngrijirii mele pentru el. Pentru că bunica mea recita într-una "părul este cea mai mare comoară a unei femei, poți spune multe despre o femeie doar privindu-i părul". Și avea dreptate.

Am deschis ușa minunatului meu Audi RS7 de culoare roșie aprinsă și am inspirat aerul rece al vremii din North Carolina. Era frig, în ciuda lunii în care ne aflam, septembrie.
Am aruncat o privire către prețioasa mea mașină care era ticsită cu bagaje. Această mașină reprezenta inima și sufletul meu. Dacă o singură zgârietură va fi provocată în minunata ei culoare, voi întoarce lumea cu susul în jos pentru a găsi vinovatul. Nu credeam vreodată că este posibil să iubești un lucru fără suflet atât de mult, dar aparent, este. Nu îmi pasă de absolut nimic pe această lume, excluzând acest bolid impecabil și luxos.

Câteva persoane care se aflau în apropiere în parcare au întors capetele în direcția mea. Și de parcă le auzeam gândurile, știam modul lor de a critica. "Altă haimana putredă de bogată care încearcă să atragă privirile tuturor". Ei bine, această afirmație era departe de a fi adevărată. Pentru că imperiul meu a fost construit de la zero cu aceste două mâini micuțe și fine. Nimeni nu a fost acolo pentru mine. Nici măcar părinții mei care sunt fiecare cu viețile lor și își amintesc de mine doar de două ori maxim pe lună. Atunci când au întrebat de unde am căpătat valuta pentru a achiziționa această mașină scumpă ca iadul, am glumit spunându-le că am cumpărat-o cu pensia lui nana. Ghiciți ce? Ei chiar au crezut asta și nu au mai pus alte întrebări.