Don't Blame Me

Capitolul paisprezece

"Your anger is a part of you that knows you don't deserve this mistreatment."
- poulami

Luni la ora treisprezece și cincizeci de minute părăseam camera de cămin, coborând scările către parter și parcurgând holul deschis format din coloane grecești în arcuri. Deși Damon trebuia să mă ia la paisprezece, am decis să ies mai devreme pentru a fuma o țigară.

Nu voiam să îmi petrec ziua cu el, nici gând. Dar a trecut mai mult de un an de când nu am mai fost la un club de trageri cu arme de foc, și îmi era dor de acel sentiment. David reușea să mă infiltreze în astfel de cluburi chiar și când aveam cincisprezece ani, astfel că aveam experiență. Însă, în întreaga mea viață am fost nevoită doar o singură dată să folosesc o armă pe o persoană vie. A fost anul trecut, când un nenorocit a fost convins că o tipă de șaptesprezece ani nu este capabilă să fie dealer de droguri, și a încercat să îmi fure marfa. L-am împușcat. În coapsă. Nu a murit, dar a avut nevoie de multă recuperare pentru a ajunge la normal.

Înspre surprinderea mea, am mârâit atunci când am văzut o mașină parcată pe locul special destinat pentru Beatrix. Și nu era orice mașină, era Mustangul roșu al lui Damon. M-am apropiat de el, în timp ce băiatul era afară, proptit de portiera mașinii și fumând o țigară.

- Punctual. îi spun, atrăgându-i atenția

El își ridică capul și îmi privi fața. Părul lui părea roșcat acum în razele soarelui, și era ciufulit, de parcă i-ar fi fost lene să își treacă măcar mâna prin el, era căzut pe frunte și îi ajungea până în ochi. Iar sub ochi, ședeau două pungi adânci și învinețite, semn că nu dormise foarte mult în seara precedentă. Restul detaliilor erau chiar acolo unde trebuiau să fie. Și eu le știam pe de rost, de parcă l-aș fi desenat și într-o viață anterioară.

Sunt reacții normale atunci când admiri o ființă frumoasă sau eu sunt singura nebună?

- La fel și tu, Sinclair.

- Lucky Strike? întreb malițios și rânjesc

Am recunoscut imediat țigara din mâna lui. Marlboro erau mult mai lungi și aveau o culoare a filtrului mai deschisă. În plus, fumez Lucky Strike de ani de zile. Mi-ar fi imposibil să nu le recunosc.

- Doar taci.

- Chiar doare atunci când ești prins cu garda jos? spun, așezându-mi mâinile peste piept. De ce te-ai apucat de Lucky Strike?

Nu îmi puteam sustrage rânjetul batjocoritor de pe buze. În special când îi vedeam sprâncene unite în iritare. Băiatul are un ego mult prea mare pentru a-i permite cuiva să îl calce în picioare. Însă nu îmi va fi milă de el. Așa cum el voia să mă învețe o lecție atunci în criptă, îi voi întoarce favoarea.

Pe de altă parte, aproape că adoram să îl văd ofensat, știind că eu am acest efect asupra lui. Și felul în care ochii lui se micșorează atunci când se încruntă.

- Pentru că doresc să îmi distrug plămânii la fel de mult ca tine.

- Ești sigur? Cu siguranță că nu ai fumat prea multe țigări Lucky Strike de la cineva?

- Taci, Sinclair, și urcă în mașină. Nu am de gând să îmi pierd întreaga zi cu tine.

- Sentimentul este reciproc, nemernicule.

Aruncase chiștocul aprins la pământ și urcă în mașină, trântind portiera într-un mod violent. Mi-am rotit ochii peste cap și l-am urmat. Aveam nevoie de o țigară, dar pentru a-l suporta pe Damon pentru orele ce vor urma, trebuia să fi fumat un pachet întreg.