Don't Blame Me

Capitolul șaisprezece

"HAVE YOU EVER SEEN THE HELL IN SOMEONE'S EYES AND LOVED IT ANYWAY?"

De curând, am revăzut la ultimul nivel și nu mă mai pot ridica de acolo. Mă simt ca și cum aș fi comis păcatul suprem, ceva mai mult grav decât o crimă, și de acum sunt blestemată să rămân aici. Înjosită, renegată, păcătoasă, deznădăjduită.

Sunt un om oribil.

Nu îmi pot ierta faptul că făcusem sex din nou cu Damon Northwest. Și nu era doar atât. Mă uram pentru că am fost de acord fără ca măcar să încerc să nu, și apoi, am făcut totul fiind pătați de sângele presupusului meu urmăritor. Corpul meu era mânjit cu dâre uscate de sânge pe care le-am căpătat de pe corpul lui Damon.

În acea seară, el m-a condus până la cămin. Nu îmi dăduse nimeni târcoale. Cu toate acestea, am dormit cu glock-ul lângă pernă. Știam de mult că toată această treabă nu mai era doar o simplă joacă care să mă bage în sperieți. Cineva dorea cu adevărat să îmi facă rău. Chiar dacă a avut ocazia să o facă de multe ori, o amână. Pentru că își dorește să își bată joc și să mă distrugă mental. Să mă aducă la nivelul unde mă aflam actual. Undeva departe, departe chiar și de Iad.
E un loc special destinat pentru mine.

Am tot insistat cu apeluri la Oliver. Voiam să o facă cumva pe Beatrix cât mai repede. Căci doream să îmi iau tălpășița într-un final din Saint Northwest Academy. În seara când m-am întors din căminul 78 și Beatrix era aici, aș fi fost capabilă să plec tocmai până în Toronto cu ea în acea stare deplorabilă. Numai ca să scap de aici până nu voi sfârși moartă. Scopul meu de aici eșuase.

Era duminică. Darcy și familia ei încă nu s-au întors din Texas și nici foarte mulți studenți. Campusul era încă gol și simțeam că îmi ies din minți, fiindcă am rămas total fără țigări și literal plămânii mei ardeau.

Exista aici o singură persoană care să mă ajute. Dar nu mai vorbisem încă de joi.

Pentru o țigară, mi-aș fi vândut sufletul. Așa că i-am trimis un mesaj lui Damon, cerșind o țigară. Am mai spus că mă aflu la ultimul nivel?

Damon: Pregătește-te. În cinci minute plec către Greensboro.

Victoria: Nu am de gând să mă plimb după fundul tău. Vreau doar o țigară.

Damon: Merg doar pentru cumpărături.

Am oftat, dar mi-am schimbat pijamalele pe care rar le dădusem jos în ultimele zile. Nu aveam starea necesară pentru machiaj, ceea ce era o surpriză. Mereu mă machiam chiar și puțin, poate doar rimel. Dar nu și astăzi, și nici în viitorul apropiat. Și asta nu era cel mai rău. Am evitat să ies la jogging de trei zile. Pentru că mă simțeam în pericol să ies afară.

Am râs. Nenorocita aceea a reușit ce și-a propus. Să mă facă să îmi pierd mințile.

Atunci când Damon s-a luptat cu cei doi care au intrat în căminul 78 și au închis curentul, a spus că nu a fost nici vorba de vreo fată. Fiindcă păreau puternici și masculini. Ceea ce m-a dus cu gândul că poate este vorba de o echipă. O adunătură de gândaci scârboși care și-au însușit scopul de a mă distruge din toate punctele de vedere.

Doar dacă Beatrix s-ar fi aflat aici...

În poșeta mea, se afla portofelul, telefonul și glock-ul. Mi-am promis că nu voi mai merge absolut niciunde fără el. Doar că era deja târziu. Aș fi salvat multe dacă îl căram după mine.

Peste câteva minute am coborât și în parcare Damon deja mă aștepta cu motorul pornit. Am intrat fără să îl salut, privind fix în față. Dar i-am simțit ochii asupra mea.