Atracție Necondiționată

2.Întalnire involuntară

„Fricile nu sunt altceva decât stări de spirit."
- Napoleon Hill

Chapter 2

Suspin în surdină atunci când alarma telefonului începe să-mi mustreze timpanele cu tipicul ton iritant. Blestemând mintal trezitul de dimineață opresc alarma și îmi afund capul între perne. Știam că dacă mai pierd timpul astfel o să adorm înainte să realizez cel puțin.

Cu toate acestea somnul la acel moment îl puteam considera esența vieții și nu vedeam ce poate fi mai divin decât atât. Mă ridic în capul oaselor printre alte suspine și îmi încalț papucii pufoşi de lângă pat croindu-mi drum spre baie. Mă sprijineam de perete în lumina difuză a razelor soarelui ce băteau prin draperi căci nu îmi puteam susține echilibrul atâta timp cât ochii îmi erau pe jumate închiși.

După o lungă moțăială în baie cu chiu cu vai reușisem să-mi fac un duș cu apă rece, să mă spal pe dinți și să-mi usuc părul. Azi avea să fie un program încărcat ce cuprinde doar muncă la firmă.

Dacă ieri m-am bucurat pentru lipsa responsabilităților, probabil azi nu aveam să mai ies din birou până la miezul nopții. Amintirile în jurul cărora se făcea remarcată prezența atât lui Dylan cât și a mamei mă bulversează complet și îmi strâng cu putere prosopul în jurul trupului după ce sunt convinsă că m-am uscat în totalitate.

Mi-am propus să încetez să mă mai gândesc la acțiunile din ziua precedentă, ne-am spus în mare parte ce aveam de spus. Am ajuns la concluzia că e pentru binele meu să mă distanțez permanent de membrii familiei. Dau trecutului numele de Ronald însă dacă consider că e nevoie o să distrug tot ce au până îmi vor cere iertare. Nu am intenții întunecate, niciodată nu am avut dar prefer să fiu previzibilă și gata de atac în orice moment.

Pășesc în tălpile goale până în dormitor și las prosopul să-mi cadă pe lângă corp odată ajunsă în fața dressingului ce cuprindea un perete întreg. Ce era drept nu dețineam dispoziția necesară pentru o ținută sofisticată sau un machiaj strident. Soarele se dovedea a fi încrezător în Los Angeles azi în ciuda orei matinale.

După cel puţin trei sau patru încercări eşuate mă las păgubaşă şi îmi îmbrac fusta neagră mulată până la genunchi alături de o cămaşă decentă de culoare albă cu mâneci lungi. Îmi prind părul șaten într-o coadă de cal ceva mai ridicată şi mă mulţumesc cu nişte fond de ten şi rimel. Aspectul meu nu trebuia să bată la ochi prea mult şi să apar prin ziar ca fiind într-o perioadă tulburătoare sau că relaţia m-a marcat mai mult decât era nevoie. Încă nu ştiam dacă Dylan a făcut despărţirea publică sau dacă a preferat ca eu să anunţ presa în legătură cu asta. Ceva îmi spunea că aveam să aflu destul de curând însă speram doar că pot să dau un interviu prin care să clarific lucrurile. Înainte să nu uit scriu un mesaj rapid secretarei mele să-mi aranjeze o întâlnire privată cu un reporter.
Avea să fie agitaţie prin jurul meu şi să fiu încolţită de camere de fotografiat atât eu cât şi el pentru câteva săptămâni bune. Nu primisem nici-un apel suspect sau mesaj în legătură cu despărţirea neaşteptată şi mă bucuram nespus căci lucrurile nu aveau să se complice. În mod normal mă deranjază să fiu în centrul atenţiei dar dacă asta avea să fie ultima mișcare în ceea ce priveşte familia Ronald atunci eram mai mult decât pregătită.

Îmi încalţ una dintre perechile mele de pantofi cu toc şi după ce m-am asigurat că îmi arunc în geantă telefonul, agenda, cheile şi portofelul părăsesc interiorul casei îndreptându-mă direct spre maşina ce zăcea parcată alenea în faţa casei. Nu o mai băgasem de ceva timp în garaj şi riscam să mă trezesc vandalizată într-o zi însă timpul nu îmi permitea ocazia. Un strat de praf s-a aşezat pe suprafaţa albă după drumul obositor de lung de ieri şi strâmb din nas nemulţumită deblocându-o.