Atracție Necondiționată

5.Euforie&Anarhie

„Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite."
- C. S. Lewis

                               Chapter 5

Noaptea se lasă ușor peste Los Angeles, cerul avea o tentă de roz coral cu purpuriu parcă era rupt dintr-un tablou multicolor feeric. O briză de aer m-a făcut să tremur scurt și din reflex am început sa îmi frec brațele cu palmele.
Portiera se închide în urma mea iar Walter grăbește pasul pentru a ajunge la volan.

Nu știu cum se făcea dar era prima dată când stăteam pe scaunul pasagerului în propria mea mașină și am tras câteva priviri fugitive în interior. Nu numai că mi-a pus cauciucuri noi și mi-a adus mașina dar a fost ușor de remarcat ca a trecut și pe la spălătorie cu ea. Paharul vechi de cafea în care erau câteva mucuri de țigară dispăruse, covorașele erau curățate și sus agățat de oglinda se afla un odorizant în formă de brăduț roz ce scria pe el Bubble Gum.
Spre rușinea mea maşină arată de fapt și de drept cu mult mai bine acum și mirosul de gumă îmi alintă sinusurile.
Apreciez efortul și probabil ăsta a fost și motivul pentru care am acceptat sa îmi conducă automobilul însă bineînțeles că nu o să-i spun asta. Pun pariu că doar vrea sa pară și mai masculin decât este deja nu era suficient că îmi invadează spațiul personal.

Închide portiera în urma lui ca mai apoi să pornească motorul iar eu îl țintesc insistentă cu privirea.
- Ce e ? Întreabă fără să mă privească și își pune centura de siguranță.
Ma conformez și efectuez aceeași acțiune.
- Unde mergem ? Întreb curioasa așa cum eram încă de când vorbisem prin sms-uri și rămân surprinsă să observ că siguranța în a conduce nu o avea doar în propria lui mașină, era la fel de priceput indiferent de marcă. Cel puțin învățasem ceva nou despre bărbatul bine îmbrăcat de la volan, are un atu în ale mașinilor. Cu aceeași siguranță în mișcări pornește radioulşi vocea lui Charlie Puth răsună din boxe cu piesa Attention.
- O să vezi.
Sec și sobru așa cum mă obișnuisem deja cu răspunsurile lui. Îmi dau ochii peste cap dar realizez ca nu mi-a observat acțiunea şi mă cuibăresc mai bine pe locul pasagerului.
Îmi las geanta să cadă la picioarele mele destinsă de senzația rece pe care mi-o oferea scaunul din piele. Nu știam unde merg sau cât drum o sa fac până acolo, nu știam nici măcar de ce aveam încredere în el.

Din vina gecii pe care o purta nu îi puteam vedea tatuajele și asta m-a întristat, era un moment potrivit sa le analizez mai bine și nu aveam posibilitatea. Walter mă privește iar eu abia realizasem că mă holbam insistent. Îmi întorc capul însă nu pentru mult timp căci vibratile vocii lui mă obliga sa îi acord atenția mea.
- Care-i treaba, Hill ?
- Poftim ? Ma prefac ca nu înțeleg la ce face aluzie și rămân pasivă.
- Ști, ești o scoică.
- De ce o scoică ? Întreb amuzată și fața lui nu trădează nici-un fel de umor.
- Ești greu de deschis. Mă fixează câteva milisecunde înainte să se focuseze din nou la drum.
- Este o ofensă ?
- Nu. Gândește rațional. Mă îndeamnă iar eu mă încrunt. Acum era și ghicitor ?

Ce rațiune există aici ? În mod normal face glume proaste dar acum pare serios. Ridic nonșalant din umeri și îmi las ochii să cadă pe geamul din dreapta mea unde vedeam cum zburam pe lângă celelalte mașini însă nu comentez.
Felul lui de a conduce era excepțional chiar și cu viteză.
Sa fi o molusca bivalvă cu un schelete extern nu e deloc un compliment Ward.

Oamenii normali nu sunt atrași de scoici, nu ? Bineînțeles sunt bune după ce le gătești sau în unele situați singurul motiv pentru care te-ai strofoca să deschizi una este pentru recompensa din interior. Aproape mă pălmuiesc.
Asta e explicația.

Se străduie să deschidă scoica ca să ajungă la perlă.
Dintr-un motiv sau altul îmi simțeam fața în flăcări, jenată și cu ochii bulbucați îmi fac curaj și privirile ni se întâlnesc.
Aștepta să mă lămuresc.
- Nu o să-ți spun că ești grea de cap, ar fi mult prea previzibil. Spune râzând iar eu îmi deschid telefonul găsindu-mi de lucru doar ca să trec mai ușor peste momentul stânjenitor.