Dezolare: Oblivion

Nemuritoarea mea...

*

Ninge...
Cu fulgi mari şi greoi,
Brazii obosesc sub a ei greutate
Dar poate nu voi mai muri,
Nemuritoarea mea...
Si-ți voi mulțumi într-o zi.
Nu, nu doar un suflet apostat,
Nu doar mutilat.
Zac, între codrii negri proaspeți ninși
Ninge... Rece...
Durerea devine adevărată,
Îmi șede pe umeri - Soarbe din inimă.
Colo, in dumbravă
Întins pe jos
Nemort - Neviu... Bastard!
Vii, te apleci... Vrei a săruta albastrele buze reci...
Dar pleci - Nesatisfăcută ridici privirea la stele...
Aurora ne învelește-n viile culori
Solitudinea îmi bate piroane-n piept,
Speranța se evaporează-n van...

*

Jerpelita mea ființă se închină la nemuritoarea ta dorință,
O plecaciune aș face de nu aș fi întins pe alba zăpadă,
Se prelinge sângele pe ea,
Izvorăște din amneziaca inimă
Cugeta iubirii tale - Mă doare...
Parfumul de diurg,
Lasă semn semi pur pe neagra haină
Caut forța necesară sa-mi ridic cadavrul rece,
Îl îngroapă neaua - Nu se înserează.
Rămâne dimineață...
Iubito, şi-l ridic,
Dar nu ai vrea a vedea, furia-mi - Carnagiu...
Nemuritoarea mea,
Te ascunzi dupa brazi înalti, bătrâni
Monștrii pare că te cuprind,
De la spate și din față... Te distrug.
Saga, nu vrei tu a face parte din ea?
Zeii-mi provoacă un simț subit...
Sunt cumplit pentru tine,
Nu aş spune doar îndrăgostit...
Nici mâine nu mă va salva de tine.

*

Un trol spune cuvinte ușoare de iubire,
Suntem între oglinzi și ne mințim
Doar un corb pe umăr și pașii tăi în zăpadă,
A nins peste cadave și noi le călcăm?!
Ne rugăm a fugii,
Tu de mine eu spre tine...
Vad cum alergi de grabă la cenușiul castel,
Și intrii pe poartă - E rece fară...
La casa trolului ofrande să aduci
Are el sfinți pe pereți - Fomfăne cuvinte slabe...
Pleacă priviri grele peste cadavrul înghețat...
Îmi răspunde învierșunat:
"Unde cauți adăpost e izolat - Du-te, fugi, controlat de firea-ți mâhnită și nu pofti la ce nu îți permiți."
Vânt în plete se lasă, între pereții ruină de piatră,
Și caut a găsii vocea-mi pierdută,
Răspund, îi schimb cuvintele:
"De ești așa de mare pe lângă mine, liliac...
Aruncă al furii buzdugan în pieptul măcinat
De a iubirii sclavei tale - Rămân torturat,
Vei vedea a morții cădere, trolulue...
Cuvintele-mi orbesc și străpung,
Dans de iele..."

*

Se ridică de pe un tron de oase de animal
Vrea a razboinicului moarte-n mâini și dinți...
Și-mi cere a mă supune lui... Muritor,
Dar cu siguranță viitoarele cuvinte vor fii
Pătate cu al lui sange... Poezii purpurii...
Scârboasa lui ființă se apropie alene de,
Demonica-mi fire...
Nici nu clipește - Cade lovit de înger decăzut de sabia întelepciunii... Pălește...
O sclipire de amăgire se arată pe fruntea ta, Nemuritoareo...
Și tainic în umbre mă adăpostesc - Te chem...
Ai vrea să vii?
Ai plânge a trolului moarte și-un sărut în îndepartarea tăramului adâncitiilor în dreptate...
Se retrag spiritele, ne lasă în coincidența sorții,
Să ne certam cu morții
Ninge..
Prin acoperișul smuls, se cuprind norii se ne plângă dar e prea rece de ploaie...
Plangi după ce nu ai avut...

*

Ești in a durerii scăpare,
Sunt în a morții evadare,
Și șoptesc morțiilor în urechea stângă să se ridice...
Pământul se cutremură și tu îl calci,
În plecarea ta nordul se contopește cu sudul - Cedează...
Din pământul tragic înghețat ies membrele mâncate de ai vieții de după moarte viermi... Tulburații canibali...
Iși târăște fiecare ființa putrezită către mine și închină pentru ce au murit, formând universul de mâine pe pământul uitat ce nu mai are nume.
Pași desculţă prin zăpadă faci,
Taci și murmurând numele meu la draci...
Să vină să mă i-a în zbor - Lăsat în cazan cu smoală, o eternitate de dor...
Îți înțeleg ura, supărată şi posacă,
Te pui obosită la o statuie
Încerci a schimba vorbe - Nu te urăște, doar nu te aude!
Înainte de contopirea lumiilor,
Găsirea ta este menirea mea.
Dormi infăsurată-n cearșaf cenușiu,
Lângă statuia ce pare că te urăște...

*

Nemuritoarea mea,
De ce nu răspunzi chemărilor mele?
Crestele de munte strigă și ele,
Morții mei ridicați te caută și ei.
Iar de nu îți găsesc corpul înghețat, lumea o voi arde pentru tine... Să te încalzești.
Fără a fii sigur, parfumul îți miros,
Pe crengile codriilor agățat,
Doar o fâșie din el...
La pas ai luat-o către nord si sud contopit,
Aste porți ca să te găsesc mi-se deschid si plâng...
Am balada ta pe buze...
Când inima se va opri, ultima picatură de sânge se va topi - Jur, te voi găsi si nu vei fii rece ca mine...
Gerul mila nu ne arată, degeri langă statui osândite, genele pălpânde se împreunează pentru ultimul sărut...
Lăsând amorul ucis în pădurea de negăsit,
Mă apropii de parfumul tau,
Am la poalele statuii veşmântul tău rupt şi găurit,
În el doar cenușă și o brătară fumurie...

*

Realizând că anii au trecut...
A mea nemuritoare te-ai transpus,
În ultimul meu cuvânt nespus,
Iubirea am să îți port credincios și supus...
Fără un ultim sărut,
Nici măcar un rămas bun...
Ești nemuritoare căci eu voi trăi veșnic,
Mă vei găsi la fiecare colț al lumii ăsteia rotunde...
Pentru totdeauna nemuritoare...
Prima şi ultima floare,
Într-o iarnă fără soare cu frunze ruginii.
Nu doar o poveste pe meleaguri făra zestre...
Unde ai fii să nu uiți,
Ai murit dar fără a știi,
Dând culoare fiecarei lebede oarbe,
Vei rămâne și vei fii nemuritoare...