Povestea Unei Fete

Capitolul 9

-Eu sunt bunica Elizei!
-Elizaa,hai la usa.
Eu nu stiam ce s-a intamplat, Levi m-a strigat foarte dubios. In timp ce ma apropiam de usa aud ca Levi vorbea cu o femeie.
-Buna seara ~spun eu~
-Buna seara,fetita mea!
-Va pot ajuta cu ceva?
-Da,sunt bunica ta,nu iti mai amintesti de mine?
Eu am ramas putin in ceata,chiar nu imi aminteam de ea. Si pe langa asta, bunica mea nu a vrut sa ma mai vada dupa ce au murit parintii mei.
-Imi pare rau,dar cred ca ma confundati.
-Cum sa te confund,tu esti Eliza Panait,fica lui Laurentiu si a Elenei. Laurentiu a fost baiatul meu.
-Imi cer scuze dar nu va cunosc. Niciodata nu am cunoscut-o pe mama tatalui meu.
-Va rog sa intrati inauntru.
Nu stiam nimic de ea,nu am vazut-o niciodata,tata mi-a mai povestit de ea dar isi dorea sa nu ma apropii niciodata de ea.Nu stiam ce sa zic catre ea.
-Scuze daca deranjez,dar am auzit ca te-ai mutat in oras si eram in trecere pe aici si am zis sa te caut.
-Nu are nimic,dar de ce acum,dupa 17 ani?
-Tatal tau nu a vrut ca eu sa te cunosc.
-Pai daca tata asa a vrut,stie el de ce. Eu o sa ascult dorinta tatei.
-Te inteleg,dar...
-Nu vreau sa va supar,dar daca timp de 17 ani nu ati luat legatura cu mine,va rog sa ma lasati si acum.
-Tatal tau nu mi-a dat voie sa te vad, stiam la ce scoala esti,stiam totul despre tine.
-Bine,sa zicem,tata nu va lasat sa ma vedeti,dar tata este mort de 2 ani,de ce nu m-ati cautat pana acum? Eu va rog sa plecati,sa nu imi dati viata peste cap.
-Bine Eliza,am sa plec.
S-a ridicat de pe canapea si a plecat. Stiu ca nu este frumos ce am facut dar pana acum nu a indraznit sa ma caute,asa ca sa ma lase in pace acum.