Curva ta

Capitolul 26 Bun rămas

Doctorul a iesit din salon foarte trist.
-Fiica dumneavoastra are nevoie de o transfuzie de sange, iar noi in spital nu mai avem resurse. Doriti sa donati sange?
-Normal! raspundem toti trei.
-Ce grupa de sange aveti?
Eu si mama Samirei aveam A iar tatal, B. In scurt timp au venit si ceilalti. Cum Samira avea grupa de sange AB, a putut primii de la toti.
-Multumim! Spune mama Samirei după ce donam.
-Oricand, as face orice pentru ea! Spun eu.
Oricat ar fi vrut Samira sa ascunda faptul ca are leucemie, acum au aflat. Le-am spus sa nu mai spuna nimanui si cand Samira isi va revenii sa nu ii spuna ca stiu despre boala ei.
-Din fericire fata este intr-o stare stabila. Vreau sa va spun ca noi aici in spital nu avem aparatele necesare si nici medici care sa ii asigure tratamentul zilnic. Iar aceasta ar mai trebuii intrenata pentru a ramane sub observatie. Va recomand, daca puteti sa o duceti la un spital din Veneția.
Toti am amutit la cuvintele doctorului. Cum naiba iubita mea sa plece in Veneția?
-Acum este bine? Intreb eu.
-Da, va puteti duce sa o vedeti. Dar cate unul.
Bineinteles ca primii au fost părinții si Eric apoi am mers eu.
-Esti bine iubito?
-Da.
-Nu vreau sa te obosesc. Promite-mi ca orice ar fi nu ma vei uita.
-Iti promit, dar ce se intampla?
-Nimic iubito. I-am mangaiat fata apoi i-am sarutat mana si am plecat, lasandu-i pe ceilalti sa o vadă.
Am început sa plang si sa dau cu pumnii in pereti.
-Domnule doctor cat ar trebuii sa stea in Venetia?
-Sincer tinere, nu stiu, depinde de cum răspunde corpul ei, asta poate dura saptamani, luni sau chiar ani.
Plangeam pe umarul mamei. Da venisera si ea si tata.
-Gata scumpule o sa fie bine.
-Cand o sa fie bine? Cum o sa stau fara ea?
-O sa rezisti.
-Merg cu ea...
-Oricât as vrea stii ca nu te pot lasa.
-Stiu mama...
Plângeam mai rau ca un copil care s-a pierdut de tatal in magazin, plangeam ca un pui de vrabiuta caruia mama nu i-a adus de mancare, plangeam ca o adolescenta atunci cand i-a venit menstruatia, plangeam ca un baiat care s-a ranit in coate in timp ce se dadea pe rolle. Poate nu sunt cele mai bune comparatii dar cu totii am trecut prin macar una din ele stim cat ne-a durut, atat fizic cat si emotional.
Am vazut-o cum o scot din salon pe o targa.
-Ethan ce se intampla?
-Nimic iubito, o sa fie bine sa vezi.
-Unde ma duceti? Începe ea sa tipe cand vede ca se îndreaptă spre avion.
Am fugit la ea si am sarutat-o, cei care o conduceau au lasat-o cateva clipe.
-Explica-mi iubitule.
-Mergi in Venetia ca sa te faci bine.
-Ce? Te rog nu-i lasa sa faca asta.
-Oricât as vrea nu am ce face. Iubito, o sa vin in fiecare saptamana sa te vad. Nu iti face griji, te iubesc.
A plecat, a plecat cu lacrimi in ochi, i-am auzit un ultim tipat inainte ca avionul sa decoleze. Un tipat care mi-a frant inima si mi-a spart si ultima bucatica de speranta ca totul va fi bine.

P.O.V. Samira
Zborul a durat o zi, mama a decis sa mearga cu mine. Odata ajunse la spital am vazut agitatie in jurul meu, dar nu am dat atentie, multa tehnologie, foarte multa tehnologie.
Am intrat intr-un salon in care se mai aflau doua fete si doi baieti, unul se afla in pat iar celalalt langa el, nu cred ca era pacient. Fetele cred ca aveau 14/15 ani iar baiatul cel mic, pacientul, cred ca 12 in timp e fratele sau prietenul sau arata a 17 ani.

Cand am intrat s-au uitat la mine apoi si-au vazut fiecare de trebuirile lui.
-Scumpo eu ma duc sa iti cumpăr haine si mancare, ma intorc in scurt timp.
-Mama, suna-l pe Ethan si spune-i ca am ajuns.
Mama a afirmat cu lacrimi in ochi si a iesit din salon.
-Buna! Ma saluta una din fete.
-Buna!
-Eu sunt Valentina, ea e Laura, el e Cristi, iar el, Radu.
-Eu sunt Samira.
In ciuda faptului ca ne aflam in Venetia, ei vorbeau in engleza.
-Cum ai ajuns aici?
Chiar daca nu as fi vrut sa stie, oricum ar fi aflat asa ca am spus.
-Voi?
-Eu pneumonie. Spune Cristi.
-Eu m-am operat la picior. Zice Valentina.
-Iar eu am niste probleme cu reumatismul.
Radu, dupa cum aflasem ca il cheama ma privea zambind, iar eu doar stateam suparata asteptand-o pe mama sa vina.
-Gata! Anunta mama.
-Baia este acolo. Imi spune Radu.
-Multumesc. M-am dus sa ma schimb si cand m-am întors am vazut-o pe mama vorbind la telefon.
-Oh, uite acum a iesit.
-Cine e?
-Ethan.
Am sarit spre ea luandu-i telefonul din mana.
-Iubito esti bine?
-Ohh Ethan, iubitule, vreau acasa, te rog. Vreau sa ne vedem. Spun eu deja incepand sa plang.
-Iubito, te implor, calmeaza-te. Nu o sa stai mult. O sa vin si o sa ne vedem promit, acum ai grija de tine si asculta tot ce ti se spune. Si te rog nu mai plange.
Stiam ca in spatele telefonului si el plangea, incerca sa fie puternic, pentru mine, pentru noi.
-Scumpo, vine doctorul vorbiti mai încolo. Imi transmite mama.
-Iubitule, vorbim mai incolo ca vine doctorul.
-Bine, ai grija. Te iubesc.
Am inchis strangand telefonul la piept. Desii ceilalți se uitau ciudat la mine, nu mi-a pasat, nu voiam sa imi fac prieteni, nu voiam sa stau aici, nu voiam nimic din ce mi se intampla. Şi totuși iată-mă! Intr-un salon al unui spital luxos, plin de oameni bolnavi, loc unde eu nu am ce sa caut.
Doctorul a venit, dar nici nu m-am sinchisit sa ma mai ridic din pat. Voiam pur si simplu sa imi spuna sa plec acasa ca nu am nimic. Dar asta nu avea cum sa se intample.
L-am lasat sa ma consulte, fara sa il ascult sau sa răspund la vreuna din intrebarile lui.
I-a consultat si pe ceilalti comunincand cu ei. Mama tot încerca sa imi atraga atenția, dar gandul meu era cu totul in alta parte. Nici nu stiu daca as putea disparea de aici. Daca as sarii pe geam si as pleca spre Los Angeles ce s-ar intampla?
Mi-a injectat ceva in branula iar eu am ignorat din nou spusele doctorului, concetrandu-ma asupra luchidului pe care il simteam cum se imprastie in tot organismul meu.
Mama a iesit sa vorbeasca cu el iar eu am m-am intins pe pat plângând.
Cei patru s-au ridicat si am venit sa ma incurajeze si desii nu ii cunosteam simteam ca ma inteleg. Ce aveau ei nu era nici pe departe cu ce aveam eu, doar toți stateam in acest loc, departe de cei dragi.
-Samira, stiu ca o sa fie greu, nimeni nu incearca sa iti spuna sa te prefaci ca esti bine. Gandeste-te la tine si la faptul ca cu cat esti mai atenta si respecti tratamentul vei pleca de aici. Eu o sa iti fiu alaturi. Consideră-ma un frate mai mare. Spune Radu si ma îmbrățișează.
"Un frate mai mare", stiu ca va suna urat dar nu am nevoie de un nou frate mai mare, am unul le care il iubesc si care stiu ca acum e alaturi de mine cu sufletul.
Am dat din cap afirmativ si mi-am sters lacrimile asteptand sa vina seara sa pot plange in liniste.
Toata ziua a decurs normal. Bine, cat de normal poate fii o zi in care te aflii la spital.
Seara a venit iar eu reusit sa schimb cateva vorbe cu toti. Cel mai mult vorbind cu Ethan care mi-a promis ca vineri va venii. Astazi fiind abia marti. Vor fi niste zile chinuitor de grele pentru mine.

Credeți că vor rezista cei doi în ciuda distanței ? Cât va sta Samira internată ? Acum o să vă garantez că Samira nu va murii până la sfârșitul cărții .
*editat*