Capitolul 27 Prietene?

1.9K 86 3
                                    

Dimineata m-am trezit din cauza mamei care mi-a spus ca trebuie sa vina asistenta. M-am uitat la ceilalti care erau le fel de obositi ca mine. Radu nu se afla aici.
Am reusit sa ma plimb de colo-colo, chiar daca din când in cand mi se inamuiau picioarele si ma lipeam de perete pentru a imi recapătă echilibrul.
Mama mai tot timpul vorbea cu doctorul, sau cu asistentele, sau orice om e facea parte din personalul spitalului. Am decis sa merg in curte, cele 3 trepte de la iesirea din spital erau o mare problema pentru mine. Tratamentul asta ma obosea. Tratamentul meu e Ethan, care din pacate nu e aici. Eram pe punctul de a face contact cu solul cand doua maini m-au prins. Am rămas cu ochii închisi pana m-a luat in brate si m-a lasat pe sol dupa cele 3 trepte. Am deschis ochii si l-am vazut pe Radu. Desii stiam ca sentimentele mele pentru Ethan sunt foarte puternice, in preajma lui Radu simteam ca inima mea se opreste in loc.

-Multumesc!
-Cu placere, ai grija. Vrei sa te ajut?
-Nu e nevoie, ma descurc.
-Nu se vede.
-Nu sunt invalidă ! Am tipat la el socandu-l.
-Samira, nu am spus asta.
Daca as fi putut as fi fugit, dar molesala ma cuprindea mereu. L-am ignorat incepand sa merg usor spre banca.
-Samira...
-Doar lasa-ma, Radu. Ma descuc.
A oftat si a plecat.
L-am sunat pe Ethan care imediat mi-a răspuns.

"-Hei, esti bine?
-Da, am vrut sa vad ce faci.
-Ce ai pățit iubito?
-Nimic, sunt doar obosita.
-Gandeste-te ca mai sunt 2 zile pana vin.
-Stiu, abia astept.
-Si eu, acum scuze dar trebuie sa ma pregatesc de scoala.
-Bine, succes, te iubesc!
-Mersi, si eu."

In timp ce stateam pe banca am vazut-o pe mama spre mine.
-Esti bine scumpo?
-Da, sunt bine. Mama, eu ce o sa fac cu scoala?
-Depinde cat o sa stai aici...
-Oh...
M-a îmbrățișat si eu am inceput sa plang pe umarul ei.
-O sa fie totul bine!
Astazi nu am vorbit cu Ethan. Mama mi-a luat un laptop si mi-am făcut skype, mi-am bagat castile in urechi si l-am sunat iar el a raspuns imediat. Avea cearcane, ochii rosii, buzele uscate.
-Oh surioara, ce faci? Ma întreabă cu vocea răgușită.
-Bine, tu cum esti?
-Adevarul e ca imi e dor de tine, abia astept sa te vad, cat o sa stai?
-Nu stiu ,pana ma fac mai bine.
-Stai ca a venit cineva.

"-Eric, am adus prospaturi!" Ii aud vocea lui Ethan.
"-Iar te-ai dorgat?"
-E asa evident?" Si începe sa rada. Dar nu era un ras linistititor si dulce ca de obicei, era un ras ciudat, obositor.
"-Prost esti!"
Ingnora jignirea fratelui meu si aud cum incepe sa se sărute cu cineva.
"-Bai potolește-te!"
"-Lasa-ma dracu in pace!" Tipa el la Eric.
Eric intoarce laptopul si ma arata pe mine cu lacrimi in ochi privindu-l.
-Iubito, tu esti?
-M-ai tradat!
Am inchis laptopul începând sa plang, ma durea sa stiu ca am plecat de doar doua zile si deja m-a inlocuit. Ceilalți erau la masa iar eu puteam plange in liniste.
Usa salonului s-a deschis iar eu mi-am sters lacrimile.
-Samira? Ce ai patit? Ma intreaba Radu.
-Nimic.
-Nu ma pacalesti. Ce ai?
S-a pus lângă mine si m-a luat in brate.
Am început sa ii povestesc iar el doar ma asculta, stergandu-mi lacrimile.
-Nu merita sa plangi. Esti o fata frumoasa care desii sufera de o boala asta nu te impiedica sa poti sa ai toti băieții la picioare. Trebuie sa treci peste, poate nu acum sau maine, dar va trebuiii, iar eu iti voi fi alaturi.

-Multumesc!
L-am îmbrățișat iar el m-a luat in brate.
-Heeei, unde ma duci?
-Sa mananci.
Radeam, era un zâmbet din tot sufletul, dupa atata timp chiar ma simteam fericita, nu deplin dar profitam de clipa asta perfecta incercand sa nu ma gandesc la raul facut de Ethan.

Am început sa mananc budinca, sub privirile tuturor.
-Ma duc sa vorbesc cu doctorul. Ii spune Radu lui Cristi.
-Il placi pe fratele meu? Ma intreaba Cristi.
-E un baiat foarte simpatic si m-a ajutat cu multe astazi.
Fetele chicoteau iar Cristi doar a zambit.

Radu s-a intors cu zambetul pe buze.
-Maine te externeaza, radiografia a iesit bine. O sa mai urmezi o saptamana tratamentul, dar sub forma de pastile. Il înştințează Radu.
-Insfarsit plec. Se bucură Cristi.
Eram fericita pentru Cristi ca pleaca si ca s-a făcut bine, dar totodata eram trista ca acum Radu nu va mai avea niciun motiv sa vina la spital.
Dupa ce am terminat de mancat am mers usor spre salon.
-Samira...eu tot o sa vin sa te vad.
Imi spune Radu cand ajunge langa mine in pat.
-Nu e nevoie, probabil te-ai saturat de locul asta.
-De loc da, dar de o persoana ce se afla in locul asta, nu.
-Multumesc mult!
-N-ai pentru ce.
-E deja seara, eu ar trebuii sa plec, dar promit sa ma intorc.
-Noapte buna!
Ma sărută pe obraz si pleaca.
Am zambit la gândul ca mai exista baieti ca el.
Mama a gasit o garsoniera in care sta pe timpul serii.
Tata m-a sunat si el si mi-a spus sa fiu încrezătoare ca totul se va rezolva.
Am adormit cu gandul la Ethan si la dragostea pe care i-o port chiar daca nu e reciproca.

Scuze ca a durat atat, stiu ca nu suntem in vacanta si nu mai am nicio treaba doar ca am inceput sa scriu la ea si eu prima data o scriu in notite si am uitat sa o salvez si boom a dispărut tot. O sa postez mai des de acum.
Ce parere aveti de Radu?
*editat*
In poza Radu.

Curva taUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum