12.INTALNIREA
Intrebarile nu ii dadeau pace. Cine era gardiana ei, cu infatisarea asa pura? Ofelia? Ce era cu numele asta? Era al ei, al Papusii?
Care ii era datoria? Isi amintea ca si-o facuse cu secole in urma. Sa-si protejeze prietena. Dar inca un lucru important : cine eraEL? Si de ce o vana?
Dar imaginile teribile ii reveneau in minte : mortii; monstrul; amintirile din viata de dinainte...Iar Papusa simti din senin ca nu se mai poate misca. Iar totul, de la nasterea ei pana la momentul in care a murit si a revenit in corpul manechinului de portelan se rememorau, cu toate detaliile si momentele oribile.
Din perspectiva Clarei
Urma sa o prindem. In sfarsit crimele se vor termina, oamenii nu vor mai muri, si-mi voi cunoaste rivala care ma uraste atat de mult...
Intrebarea e cum urma sa o capturam. Fiindca...nu-mi place sa folosesc expresia asta, nu cred in asa ceva, dar este o fiinta supranaturala. Da, am zis-o. Fiinta supranaturala. Cum o s-o localizam nu stiu, dar cu siguranta va face ea o miscare gresita si va fi a mea. Sper... Tata intra ca o vijelie in camera :
-Unde?
-Are o casa in White Jensen, sub numele de Julia Clark.
-Plecam?
-Acum.
Mi-am luat paltonul negru pe mine si am iesit din casa incuind-o in urma mea. In masina ne astepta Kendra. Tata se aseza pe locul soferului si introduse cheia in contact, motorul pornind instantaneu.
-Clara, sigur vrei sa o vezi?
-Dupa ce ti-a trimis mesajul ala nu ar fi foarte indicat sa o intalnesti fata in fata,zise Kendra.
-E bine,zic eu. Totul o sa fie bine. Sa mergem. Iar masina disparu automat din fata casei noastre. Priveam cu pasivitate copacii de pe marginile drumului. Se pierdeau in departare, intr-un sir lung. Priveam fiecare detaliu din natura propriu-zisa, de parca era ultima data cand vedeam florile si firele de iarba carora nu le dadusem nicio importanta pana acum. Nimeni nu spunea nimic. Nu mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul, caci acum eram la destinatie. Am coborat din masina privind in jur : o vila mare si frumos amenajata. Multe masini de politie erau aici, dar nu se auzea decat sunetul pasilor mei. Cred ca tata i-a instruit bine. Mda, fiinta supranaturala bla bla bla, niciun sunet, bla bla bla si asa mai departe. Am deschis poarta neagra cu un scartait al balamalelor. In curtea imensa era o piscina mare, murdara. Se vedea ca apa nu a mai patruns de mult acolo. Am continuat sa merg spre usa principala, cu tata, Kendra si nca doi tipi inarmati pana-n dinti in urma mea. Urcam silentios scarile, apasand cu forta clanta cea mare. Deschid usa privind in interior - un hol cu patru usi.
-Cred ca e destul de evident cum ne impartim mai departe, soptesc eu.
-Sigur ca e, spune tata. Tu mergi cu prietenasii mei, iar eu cu Kendra luam fiecare cate o usa.
-Raspuns gresit, zic eu. Usa asta e doar a mea, spun aratand spre o usa maronie.
-Nu, nici ga...dar eu deja intru inauntru.
-Eu merg cu ea, voi trei mergeti pe celelalte usi. Johanson, sa nu indraznesti sa mergi singur. Clarabell nu te va ierta.
-Bine, bine, misca-te odata!
*
Mergeam prin livingul imens alaturi de Kendra. Nicaieri nicio miscare. Priveam in toate colturile. Kendra ma acoperea. Am urcat scarile, alegand la intamplare trei usi de pe acest hol. In prima camera in care am intrat nu era nimic special. Ne-am uitat prin dulapuri, pe sub pat, dar absolut nimic. In cea de-a doua tot asa. Pana si in cea de-a treia nu se ascundea nimeni. Incep sa cred ca se joaca cu mintea mea. Bine ca o am pe Kendra langa mine, astfel as innebuni. Iesim in liniste si ne indreptam mai departe pe coridor. Tred [revazatoare pe mijlocul coridorului, pana cand aud suspine de dupa o usa neagra, probabil de abanos. Ii fac Kendrei un semn iar ea isi indrapta ambele pistoale spre usa respectiva. Apas usor clanta si arunc o privire. Insa socul ma cuprinde imediat. Acolo, in mijlocul incaperii, statea in genunchi, plangand. Trebuie sa fie o cursa. Acolo statea ea, suspinand. Ea, criminala...
