Capitolul 2 : Ajutoarele
Pe o strada necirculata din White Jensen, un Jeep Grand Cherokee negru a fost parcat. Doua siluete coboara din automobil in liniste, miscandu-se foarte repede dupa o umbra pe care o urmareau de ceva vreme. Una dintre siluete scoase de nicaieri un bici, si disparu in intunericul noptii. Cealalta silueta , un barbat, isi scoase telefonul din buzunar si apela pe cineva.
''L-ati gasit?''
''Da. Rachel a plecat dupa el.''
''Ma bucur ca ma ajutati, copii.''
''Orice pentru tine, doamna. Care era adresa acelei fete?''
''Tu du-te in Washington si o sa o simti imediat. Energia ei e extraordinara. O s-o gasiti usor. Dar faceti-o inaintea lor. Daca o gasesc ei primii avem o problema.''
''Am inteles.''
Intre timp, cea cu numele de Rachel se intorsese la masina, foarte linistita. Facea pasi mici si foarte eleganti, pe botinele cu toc cui de 15 centimetri. Purta un sacou cu manecile ridicate, o bluza mulata cu fermoar si niste colanti cu tinte aurii, care coborau de pe solduri pana la ouale picioarelor intr-o linie dreapta. Toate negre. Parul castaniu ondulat, cu varfurile aurii era lasat liber pe spate, iar ochii caprui, patrunzatori, erau conturati cu dermatograf negru.
''L-ai rezolvat?'', intreba barbatul.
''Da. Cam multi demoni in zona asta.''
''Stiu. Dar nu-i de mirare. S-a nascut A Doua. O vor cauta pana o vor gasi.''
''Ai vorbit cu Doamna?''
''Da. Fata sta in Washington, cu tatal ei. Mama a murit de mult.''
''Deci mergem dupa ea?''
''Da. Ajungem in seara asta.''
''Allen, daca o gasesc inaintea noastra?''
''Nu vor reusi. In caz ca ai uitat, Doamna a trimis si alte echipe in jur.''
Dupa aceasta mica discutie, masina derapa de pe loc si pornira spre Washington.
*
Telefonul Clarei vibra, anuntand primirea unui mesaj. Aceasta se ridica lenesa din patul moale si calduros, indreptandu-se spre masuta rotunda din coltul camerei. Lua telefonul in mana, privind ecranul. De la numar privat :
''Ti-am trimis ajutoarele. Sosesc in seara asta. Sa lasi usa descuiata. Ah, si inca un lucru. Fi foarte atenta la cine iti calca pragul. Odata ce EI au permisiunea ta de a intra in casa vor putea intra si iesi oricand.'''.
Papusa, fara indoiala. Pe undeva, dupa tot calvarul crimelor si toate controversele, Clara se bucura enorm ca era ajutata de cineva. Era constienta de faptul ca tatal ei nu putea sa o ajute, era constienta ca fiintele cu care se confrunta aveau puteri enorme si singura nu le putea face fata. Dar mai stia si ca , acolo undeva, in interiorul ei, zace o farama de putere mistica pe care trebuie sa o descopere, sa o imbogateasca si mai apoi sa o controleze. Dar pentru toate aceste lucruri avea nevoie de un mentor. Pe care cu siguranta Papusa il trimitea spre ea.
Se ridica si merse spre dulap, de unde lua o rochie cenusie, cu voal negru si cu un cordon care ii inconjura talia si se lega intr-o funda in fata. Isi aranja parul si merse in bucatarie, asteptand ca ''ajutoarele'' ei sa apara.
Cand a ajuns ea atat de importanta? Urmarita de demoni, care vor sa o sacrifice, aparata de vanatori de demoni si alte fiinte ciudate... Viata e prea complicata. Insa toate aceste ganduri i-au fost spulberate cand usa de la intrare se deschise cu un scartait specific, iar pe ea isi facura aparitia doua persoane. Un baiat , in jur de 18 ani, si o fata de aceeasi varsta. Primul lucru pe care Clara il observa la acest baiat erau ochii albastri si parul ciufulit. Era palid la fata si avea o figura destul de dura.
''Clarabell Johanson?''
''D-Da, eu sunt.''
''Rachel si Allen Smith. Vanatori de demoni.''
''Si incantati de cunostinta'', continua fata.
******************************************************************************************
La multimedia, rochia Clarei.
