Dangerous Play

Capitolul Zece

LISA

Totul în jurul meu e negru. Nu ma pot mișca. Îmi simt picioarele ca și cum ar fi legate de un bolovan.
O bubuitura se aude din partea opusa a camerei, urmată de o pereche de tocuri. Sunetul lor era tot mai aproape de locul unde ma aflam. Sunetul tocurilor s-a oprit, un puternic miros de parfum feminin îmi inunda respirația făcându-mă să mă înec. Dintr-o mișcare materialul care îmi bloca vederea, cade pe jos la picioarele mele. Clipesc repetat, obişnuindu-mă cu lumina difuza.
După ce imi recapăt privirea, studiez în detaliu încăperea în care ma aflu. Un geam mare care dezvăluia în spatele ei cerul întunecat și luna strălucitoare. O ușă mica aflata în celalalt capăt al încăperi și chiar în fata mea o femeie de douăzeci și trei-douazeci și patru de ani, îmbrăcată foarte sumar. Decolteul prea generos, pantaloni mult prea scurți plus ciorapi de plasa și tocuri care la prima vedere ar fi de optsprezece centimetri. Îmi ridic privirea spre fața ei și o încruntatura îmi apare pe față. Posibil sa fi folosit tot tubul de "vopsea" (fond de ten) , pleoapele fiindu-i de un negru închis iar rujul roz puteau concluziona o pitipoancă în toată regula. Zâmbetul bolnav ce-l avea pe buze îmi ridica pulsul de nervi.
Încerc să-mi mișc mâinile dar uita ca le am legate și îmi mușc obrazul nevrând sa scap vreo lacrima când simt ca rănile pe care le aveam la mâine încep să sângereze. Fata se apropie de mine și se apleacă în asa fel încât sa fie la același nivel ca mine, însoțit de același zâmbet bolnav.

-Tu trebuie sa fi, Lisa.

-Extraordinar spirit de observație.

Zâmbetul ii piere ușor după afirmația taioasă pe care i-am adresat-o.

-Auzi fetito, tu nu ai dreptul sa comentezi, ai înțeles?

-Scuză-mă, dar tu cine ești sa te crezi șefă?

-Am fost și voi rămâne mereu iubită lui Mark Jetson.

Gura mi se formează într-un "o" perfect, dar încerc sa nu ii dau satisfacție acestei piți așa că revin la expresia neutra și lipsita de viata de dinainte.

-Impresionată nu, ei bine, face niște pași apăsați spre mine și ma priveste înfuriată, sa nu te prind ca îl mai atingi.

   Se îndepărtează de scaunul unde ma aflu legata și iese pe singura ușă care se afla în încăpere. Având unda libera la încercarea de a-mi dezlega mâinile și picioarele. Mișc mâinile, dar rănile provocate mai devreme ma fac sa îmi mușc puternic buza, nevrând sa atrag atenția păpuși Barbie. Un gust usor metalic îl simt prelingandu-se pe bărbie și un stop mic ajungând în gura mea.
   Îmi mișc picioarele dar ajungă la același rezultat, sunt de ne desfăcut. Tocurile încep sa se audă pe cealaltă parte a uși asa ca ma opresc din încercarea de a rupe funiile. Ușă se trântește de perete și pe ea apare Barbie urmată de o matahale de cam doi metri.
   Din nou se apropie de mine și ma sageteaza din priviri. O privesc cu nonșalanță și îmi vine o idee pe care posibil o voi regreta după aceea.

-O doamne, cred ca ți-a curs rimelul.

-Doamne, unde?

   Se îndreaptă spre geamul care era luminat doar de razele luni. Scoate din buzunarul din spate al pantalonilor scurți și se uita în reflexia ei.

-La celalalt ochi!

   Verifică și ochiul celalalt, în încercarea de a corecta orice greșeală de machiaj. Odată ce observa ca machiajul ei era " perfect", se întoarce cu fata spre mine, eu nemaiavând sa ma stăpânesc și izbucnesc într-un ras colorat. Cu toate ca fondul de ten ii acoperea majoritatea fetei reușesc sa observ ca trăsăturile fetei ei s-au făcut roşi ca ochii lui Cameron după ce se întoarce de la o petrecere.
   Știu ca în circumstanțele acestea eu ar trebui sa tac și sa plâng, iar ea și matahale ei sa rada de mine. Oricum după un scurt moment de haz ma opresc și o privesc cat de rece și crunt pot. Se apropie de ușă și înainte sa trântească ușă striga cat sa o audă un cartier întreg.