Capitolul 11

481 33 8
                                    

Lacrimile îi inundară ochii când taximetristul plecă din faţa bisericii.
Era confuză şi singurul lucru pe care îl voia era să fie în florăria ei.
Stropii de ploaie picau încet pe geamul maşinii. Vremea de afară era la fel ca în sufletul ei, se gândi Mac tristă. Se simţea inutil, ca şi cum viaţa ei luase sfârşit în momentul acela.
Ajunsă la florărie, plăti şoferul şi deschise uşa. Se aşeză pe scaun şi îşi lăsă capul pe lemnul rece al mesei, se simţea rău. Avea nevoie de cineva care să o asculte şi îşi aminti de băiatul pe care îl întâlnise. Ryder, psihologul.
Îşi şterse lacrimile şi îşi făcu ordine în gânduri. Căută grăbită cartea lui de vizită, pentru a nu se răzgândi şi îl apelă imediat.

Când ajunse la uşa biroului, se opri şi îşi trecu mâna prin păr. Nu era sigură că voia să intre, nu ştia ce să facă. Să îşi deschidă inima în faţa unui străin, pentru că aşa îl considera momentan, sau să stea acasă şi să plângă ore în şir?
Nu se mai gândi şi intră fără să bată la uşa.

—Scuze că am intrat aşa, nu ştiam ce să fac. Îşi aplecă capul în jos şi el îi făcu semn să se aşeze.

—Ne cunoaştem? El zâmbi scoţând la iveală o dantură perfectă.Ea doar aprobă din cap şi el îşi aminti imediat de unde o cunoştea. Se ciocnise cu ea. S-a întâmplat ceva cu tine?

—Nu ştiu dacă ar trebui să îţi povestesc, dar am nevoie să fiu ascultată și înţeleasă. Ryder o privi şi îşi puse mâna peste a ei. Sunt îndrăgostită de un bărbat, dar el urma să se căsătorească. M-am prezentat la biserică şi el mi-a propus să fugim, dar am refuzat. Ochii ei erau umezi şi el îi făcu semn să se oprească.

—Te înţeleg, şi eu am avut o iubită care era deja cu un alt bărbat, dar nu mi-a spus asta niciodată. Şi ce vrei să faci în continuare?

—Să îl uit. Părea foarte hotărâtă, se gândi el, dar în acelaşi timp era confuză. Era hotărât să o ajute şi voia să facă orice să nu o mai vadă plângând, era atât de frumoasă. Se apropie de ea şi îi luă mâinile în ale lui.

—Concentrează-te pe ce te va face fericită. Florăria, îi trecu prin cap ei, ştia că nu se mai ocupa de ea, ba chiar Hope, prietena ei îşi petrecea mai mult timp acolo decât ea însuşi.

Îi mulţumi lui Ryder şi plecă, nu înainte să îi promită că o să mai vină să discute cu el. Acum se simţea mai bine, se oprise din plâns, nu se mai gândea la Carter şi îşi promise că îl va uita.

Se plimba de aproximativ 4 ore cu maşina. Voia atât de mult să o vadă, să îi explice cum stăteau lucrurile, dar ştia că nu îl va asculta, că îl va goni. Opri în faţa florăriei şi o văzu acolo cu prietena ei, observă că se simţea mai bine şi se bucura că nu mai plângea. Plecă repede când văzu cele două fete îndreptându-se spre ieşire.
Se îndreptă spre apartamentul lui şi în faţa uşii o găsi pe Laurel în rochia de mireasă, vizibil nervoasă. Nu îi venea să creadă că era aici. Nu mai putea să se certe cu ea, nu mai voia să o audă cum ţipă la el. Nu o băgă în seamă, dar ea îl prinse de mâna.

—Crezi că poţi să mă părăseşti la altar și apoi să nu mă mai bagi în seamă? Carter, cu tine vorbesc! Ţipă la el şi se întoarse spre ea încercând să se calmeze. Trebuie să vorbim..

—Nu avem ce să vorbim. Nu te iubesc, nu te-am iubit niciodată, a fost doar o atracţie între noi, dar tu ai crezut mai mult. Ai crezut că o să mă convingi să mă căsătoresc cu tine, că o să mă ai toată viaţa, dar nu a fost aşa. Laurel, înţelege, sunt îndrăgostit de altcineva.

—De florăreasa aceea, nu? De idioata aia?

—Laurel! Strânse din pumn şi încercă să se calmeze. Da, sunt îndrăgostit de ea. Voiai să mă căsătoresc cu tine? Să fiu nefericit? Asta doreai?

Nu îi mai zise nimic, doar plecă de lângă el încercând să îşi stăpânească lacrimile. Îşi dăduse seama că nu însemna nimic pentru el, doar o pierdere de timp şi capriciul ei de a-l ţine lângă ea.

FlorăreasaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum