Ziua în care m-ai salvat

2.Superficial

 "Floarea nu rezistă fără soare,
Tu nu reziști fără mine.
Mâncarea nu e bună fără sare,
Eu nu sunt bună fără tine."

După un an de studiu în cadrul faculăţii de drept, Jackson poate spune că ştie ce presupune un caz în care inculpatul, ca mai apoi vinovatul, să fie mort. De aceea nu îşi bate capul cu aşa ceva şi preferă să îşi facă apariţia la poliţie doar dacă este cu adevărat important, poate decisiv, pentru evoluţia cazului. Alături de avocatul său, a spus povestea de două ori şi nu o va mai face decât dacă restul supravieţuitorilor decid să pornească un proces împotriva proprietarilor magazinului, datorită neglijenţei de care au dat dovadă prin lipsa butonului de urgenţă şi a unui sistem de securitate eficient. S-ar putea alege cu o sumă monetară frumoasă pe daune morale, dar oare merită atâtea complicaţii? Are deja tot ce îi trebuie şi uitându-se prin apartamentul lui, îşi dă dreptate. Părinţii lui, doctorii Nestor Green şi Amanda McTavish, i-au oferit deja apartamentul, o maşină şi bunăvoinţa de a sta cât mai departe de ei. –Dacă nu l-ar mai bate la cap cu vizite la psiholog sau mai ştie el ce, ar fi perfect–.  Are o iubită frumoasă, nu prea specială dacă stă să analizeze, dar la care apreciază că nu a fugit ca toţi ceilalţi considerându-l nebun dacă se sperie de un zgomot mai puternic sau se trezeşte ţipând.

—Ce naiba...?

Jackson îşi mută privirea în stânga lui atunci când o surprinde pe fată ştergându-se cu pumnii la ochi şi încercând, probabil, să îşi dea seama de ce nu este singură în pat.

 Fata se ridică pe coate şi îl priveşte încruntată.   

  —Omule, ce naiba faci în patul meu? Îl întreabă răguşită dându-şi părul pe spate.

—E patul meu, spune şi el răguşit şi îşi recapătă poziţia de înainte.

—Ce? Întreabă fata mai mult pentru ea şi se ridică în şezut, analizând camera.   

Într-adevăr, nu era patul ei. Se afla într-o cameră destul de spaţioasă, cu pereţii roşii, însă afumaţi de fumul de ţigară, probabil. Se părea că a dormit în mijlocul ei, în faţă văzând un dulap şi o masă cu câteva cărţi puse una peste alta şi alte câteva jos. În stânga observă o canapea roşie şi o uşă deschisă de unde se vedea doar o chiuvetă. Îşi întoarce capul văzând o minibucătărie neagră şi ajunge cu privirea din nou la cel ce era lângă ea.

Se încruntă atunci când încearcă să îşi amintească cum a ajuns şi de ce este aici dar renunţă atunci când realizează că nu reuşeşte să facă asta.

—Şi de ce sunt în patul tău? Întreabă răutăcios ridicându-se în genunchi şi cuprinzandu-l cu privirea.

—Nu ştiu de ce eşti în patul meu. Crezi că am chef de întrebările tale matinale? comentează pe un ton neutru şi se ridică din pat îndreptându-se spre baie.

—Eşti drogat? îl întreabă urmărindu-l cu privirea şi aşteptând un răspuns de la cel ce făcea paşi mari printre hainele aruncate pe jos.

 —Dacă e joi, nu.

Îi spune fără să se întoarcă spre ea. "Dacă aş fi fost drogat, nu aş fi fost aici cu tine", gândise el atunci când auzise întrebarea atât de stupidă. Nu avea chef de vreun interogatoriu sau o conversaţie stupidă în condiţiile în care el nu avea nici cea mai vagă idee cum au ajuns în apartamentul lui. Şi judecând după cât de irascibilă şi enervantă poate fi ea atunci când îi vorbeşte, ştie sigur că nu s-a culcat cu ea. Oh, da, şi pentru că are iubita...dar mai mult partea cu cât de iritabilă poate fi.

—Da, nu ştiu ce zi e, deci probabil voi merge pe încredere, îşi spune ea mai mult pentru sine.

Îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening gri şi un maiou albastru prin care se destingeau muşchii destul de lucraţi, aruncă o privire în jur apoi intră fără să închidă uşa şi porneşte robinetul. Se analizează în oglindă văzându-şi cearcănele adânci şi ochii roşii. Aruncă apă peste faţă încercând şi el să rememoreze ce s-a întâmplat aseară. Se sprijină cu mâinile de oglinda din faţa lui şi închide ochii pentru a se concentra, însă tot ce reuşeşte să îşi amintească este mirosul de ţigară şi gustul alcoolului din barul ăla, fiction sau freedom sau cum naiba s-o fi numind. Imaginea din acel club este estompată asemenea viselor ce se dizolvă de-a lungul zilei şi are impresia că aude forfota de acolo, însă se linişteşte încet dându-i ocazia să înăbușească trăirile pe care le are acum. Ridică din umeri şi se bucură că a ajuns bine acasă. Lasă apa să curgă în semi-cupa formată de mâinile lui şi o aruncă pe faţă pentru a doua oară. Îşi ridică maioul şi observă că bandajul e dezlipit într-un colţ, însă se decide să îl schimbe oricum. Cotrobăie în dulap după trusa de prim-ajutor proaspăt cumpărată şi o aşează în chiuvetă.