Adio

Capitolul 1

  Adio
    By Pandy_18
        Coperta by BlackWhite1001

Capitolul 1
– Decizia –

Skylar

    Stau și aștept gândindu-mă ce o să le spun. Pun pariu că mama o să mă bombardeze cu un miliard de întrebări . Privesc masa care cred că va fi zdrobită cât de curând . Nu m-am înțeles niciodată cu părinții mei . Ei au fost mai mereu plecați de acasă , iar eu alături de fratele meu îi așteptam . Mereu pe primul loc au fost afacerile lor . Ușa se deschide iar parfumul mamei umple încăperea. Stau pe scaun așteptând ca unul dintre ei să zică sau să facă ceva . 

    — Aveti 10 minute ! ne spune polițistul trântind ușa .

    Amândoi se așază pe scaunele din fața mea. 

    — Unde e Josh ? întreb mai mult pentru mine .

    — Nu știe că ești închisă . De ce Sky? Nu așa te-am educat eu și tatăl tău !

    — Nici nu ati avut timp să mă edu...

    — Skylar! urlă tata la mine înainte de a termina propoziția.

    — Cand ies de aici ?

    — Maine , spune tata nervos . Dar nu scapi așa ușor .

    — Poftim ?

    — Eu si mama ta am vorbit.  Nu te-am educat așa . Ne-am gândit că la vară să te înscriem la o școală de corecție .

    — Poftim ? Vreți să scăpați de mine ? De ce nu îmi spuneți? Eu nu am de gând sa îmi stric vara .

    — Sky ! Eu si mama ta am decis ! Nu e bine ce ai făcut .

    — Dar...

    — Niciun dar domnișoară . Îmi spune mama ridicându-se .

    — Ori 15 sau chiar 20 de ani aici , ori o vara la școală de corecție , îmi spune tata făcând aceiași mișcare ca și mama .

    — Va...

    — Pa scumpo . Mâine te luam . Peste o săptămână te ducem la școală de corecție . Târziu , dar rezolvam noi cumva cu înscrierea .

    Mama și tata părăsesc încăperea , eu fiind luată de doi polițiști si dusa la celula mea .

    Acum , la ora asta eram acasă alături de fratele meu . Ne uitam la un film sau ne băteam cu perne . Dar acum sunt închisă într-o celulă... în întuneric total . De ce ? Pentru că nu o mai suportam ! A început să îmi facă viața un calvar ... dar acum e pe un pat din spital luptându-se cu moartea.  Nici măcar nu mai știu de la ce a pornit bătaia noastră. Stau în întuneric, pe podeaua rece , ghemuită , gândindu-ma la ce am făcut azi ... La ce o să se întâmple mâine ... La ce o să se întâmple cu viitorul meu.  O să o am pe conștiință toată viața ... chiar dacă moare , chiar dacă trăiește... Dacă vrea să răzbune ?! O lacrimă îmi curge pe obraz ... Îmi e dor ... îmi e dor de fosta ea ... de fosta noi ... de îmbrățișările noastre ... De ce s-a schimbat ? Sau eu m-am schimbat .... Eu o stiu pe ea mai bine decât o știe altcineva , si ea la rândul ei ma știe mai bine decât altcineva . Dar acum nu o mai recunosc . Tot ce stiu acum este ca eu sunt un monstru si ea un înger în devenire ... Nu vreau sa moară. In niciun caz nu din vina mea .

*  *  *

    Privesc pentru ultima dată locul în care am înnoptat. Sper să fie ultima dată când vin aici . Niste tipi plini de mușchi și de tatuaje se holbează la mine ... îmi imaginez că sunt geloși pentru că eu scap si ei nu ... văzând fețele unora îmi imaginez ce trecut au avut... unul oribil , plin de sânge , lovituri, tristețe , gloanțe... Cine știe de ce au ajuns aici . Uni dintre ei își petrec sărbătorile aici... departe de cei dragi ... Sau poate nu mai au pe nimeni ? Uhh ... parcă îmi e milă de uni. 

    Ies din secția de poliție afara , unde Josh ma așteaptă .

    — Hey, pitico ! Mi-ai lipsit seara trecută ! Mi-am făcut griji ! îmi spune venind spre mine ca să îmi ofere o îmbrățișare.

    După ce se termină îmbrățișarea , ma uit prin jur .

    — Tata are treaba la tribunal iar mama... te înscrie ...

    Înghit în sec . Mă uit în ochii lui de un albastru deschis și observ tristețe și o parte din lacrimile pe care nu le-a mai vărsat aseară. 

    — Unde vrei sa te duc ?

    — La spital , îi răspund scurt și direct surprinzându-l .

   Urc în mașină de un negru mat și aștept sa ajung la destinație .

*  *  *

    — Vin cu tine sau aștept aici ?

    — Vin imediat , îi raspund ieșind din mașină .

    Nu vreau să vină cu mine ca să ma vadă cum plâng . Vreau sa vorbesc cu ea în patru ochi ... Dacă mai e o ea.

     Ma îndrept spre sala de așteptări. Nu aș vrea să dau de părinții sau de sora ei pe aici . Nu vreau să mă i-a la răspundere unul dintre ei ... Vreau să vorbesc doar cu ea .

    Intru în sala de așteptare și mă uit în jur . Răsuflu ușurată când nu îi văd vreo rudă . Ma îndrept spre o doamnă drăguță , care lucrează la spital și o întreb unde e ea .

    — Salonul 23 .

    — Mulțumesc !

    Plec spre salonul cu numărul 23 cu capul în jos.  Oare ce sa ii spun :"Hey ! Am scăpat din pârnaie și m-am gândit sa vin la tine să văd daca mai trăiești !" Pufnesc. 

    Sunt la un pas de a intra în salonul ei . Vreau să sper ca nu o să urle la mine ...sau măcar să vorbească cu mine . Nu vreau să ma urască , chiar dacă are motive ...vreau sa ii explic de ce am făcut cea ce am făcut și poate reușesc să aflu ce s-a întâmplat cu noi . Deschid ușa și ...

    Hey ! Acesta este primul capitol din prima mea carte , așa ca nu as vrea sa o judecați dur .
    Vreau sa ii mulțumesc lui BeautyAngelsSky pentru că m-a susținut sa postez acest capitol ! Sper ca il citești și sper sa va placa !