Adio

Capitolul 9

Capitolul 9
– Te gândești mult la ea ? –

Blake

    Skylar mi-a spus să am grijă. Ce înseamnă asta ? Adică... de ce îi pasă ei de mine ? Sau pur și simplu a spus-o așa ? Tipa asta mă amețește. Nu o cunosc. Nu mă cunoaște. Nu trebuie să mă apropii de Skylar !

    Am intrat în Școală. De când l-am băgat pe Edward în spital, toată lumea încearcă să mă evite. Adică fac ce au făcut până acum. Dar de ce Skylar nu face asta ?

    Intru în biroul doamnei directoare. Stă pe un scaun de birou și mă privește. Oftez și mă așez pe un scaun din fața biroului ei.

    — Blake, începe doamna directoare. De ce ?

    O privesc fix în ochi.

    — Blake, dacă nu vorbești nu o sa rezolvam nimic.

    ”Tăcerea este uneori un răspuns”

    — Off Blake. Am vorbit cu tatăl tău. A spus că familia victimei nu a depus o plângere. Nu se știe unde este familia lui Edward. Am încercat să o contactăm, dar nimic . Scapi destul de ușor. Doar că o să ai niște ore în plus de consiliere. Consiliere în patru ochi... poate așa vorbești. O zi bună.

    Mă ridic de pe scaun, și ies din birou. Perfect. Mai bine aș fi biciuit decât să vorbesc. Pur și simplu nu vreau ajutor ! Nu am nevoie de ajutorul vostru ! Nu vreau să îmi spun trecutul. Nu și iar nu .

    Mă îndrept spre camera mea, dar un mic strigăt ma oprește. Cunosc vocea acea... Skylar !

    Mă întorc și mă apropii de baia fetelor. ”Fata asta nu prea știe multe despre Școala asta...”. Intru fără permisiune. Un tip o ține pe Skylar într-un colț. Idiot. Pervers. Idiot !!

    Îl ridic pe tip în sus și îl dau cu capul de o chiuvetă. Skylar plânge. Ce dracu fac acum ?! Îl las pe tip pe jos și mă apropii de Sky. Fara să îmi dau seama o iau în brațe.

    — Gata. Nu ți-a făcut nimic.

    Skylar mă privește fix în ochi. Simnt ceva ciudat și...

    — Mersi ! Mersi Blake !

    — Eu doar... am auzit un strigăt și... am venit aici.

    — Mersi...

    — De acum încolo să nu mai vi în baia asta singura. Ok ?

    — Ok.

    Stăm pe jos fără să facem sau să spunem nimic. Skylar nu mai plânge , cea ce mă bucură.

    — De ce ?

    ”Întrebarea asta mă bântuie”

    — De ce ce ? îi spun confuz.

    — De ce ai venit și m-ai salvat din mâinile unui obsedat ?

    — Am auzit un țipăt... și pur și simplu am venit.

    — Mersi, îmi spune după un timp.