Capitolul 2 - A murit o parte din mine

1.8K 110 5
                                    

Noaptea asta a trecut mai rapid, am dormit, am avut iar un cosmar dar nu am mai tipat. Sunt mandra de mine, am reusit sa ma relaxez in acel vis. Mi-e dor de tata, nu mai stiu nimic de Andreea si Roxana, de ce au facut asta? De ce m-au dus acolo?

-Mama, am uitat sa te intreb ce s-a intamplat cu Andreea si Roxana. Eu nu imi amintesc

Fata i se schimbase si ii tremurau mainile, incerca sa afiseze un zambet fals.

-Voiam sa iti spun mai demult, Andreea si Roxana sunt moarte. Le-au gasit trupurile langa al tau la cativa metri distanta. Probabil au crezut ca esti si tu moarta. Dar sa nu fii suparata, te rog Cosmina.

Cum sa nu fiu suparata? Andreea si Roxana erau moarte, nu mai erau, au luat cu ele toata copilaria noastra, si pentru ce? Pentru o noapte in club? Cat de egoista e viata, eu ce fac acum? Sa plang? Nu-mi mai curg lacrimi. Sunt moarte amandoua. Imi doresc sa visez si sa ma trezesc acum! Nu pot sa o iau de la capat, nu mai am alta viata, tot ce am avut am pierdut.

Azi plec acasa, la locul meu, acolo unde am patura fara de  care nu pot dormi, asternuturile mele si sunt singura.

-Dominsoara Petru, in cinci minute aveti consult ginecolgic, doriti aici in salon sau in cabinetul domnului ginecolog?

-In cabinet, urasc camera asta.

Era prima oara cand ma bucuram ca ma duc la ginecolog, stiam ca dupa consultatie, urmeaza o baie lunga in cada mea din baia mea care e curata si miroase tot timpul a piersici si scotisoara. Am iesit din salon, pe hol erau multi oameni, parca se uitau toti la mine, multi barbati care aratau dubios, altii radeau sinistru, alti adormeau pe scaune, unul se uita fix in ochii mei, era un om urat ,cu barba si aspect mizer. Am ajuns in cabinet, o asistenta scria ceva pe o foaie dupa care imi da sa semnez, si imi spune cu ochii aproape inlacrimati:

-O cunosteam pe Roxana, imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat.

-Multumesc dar asta din pacate nu ma face sa ma simt mai bine, ma consulti odata? Vreau sa plec mai repede de aici.

-Dar nu te consult eu, eu doar asist.Domnul Mihailescu e pe tura azi, aseaza-te pe masa si asteapta sa vina.

Ma consulta un barbat? Adica urma sa ma atinga?

-Domnisoara Petru, hai sus pe masa, picioarele tot sus, trageti aer in piept si sa nu va speriati.

Asa am facut, m-am urcat pe masa si tot ritualul, cand am vazut ca se apropie de mine am simtit ca cineva imi picura ceara pe rani. Am tipat , l-am lovit si am distrus aproape tot cabinetul. I-am spus sa nu ma atinga, si el nici macar nu se uitase bine la mine. L-am ranit cu unghiile pe o mana, geamul era spart, masa era aproximativ in baie si dulapul cu hartoage era si el spart. Timp de 15 minute a durat o criza. De ce m-au trimis la un barbat ginecolog? Cat de idioti sunt! Ma simteam vinovata dupa ce am terminat de distrus lucruri, si aratam ca Emily Rose, personajul principal din filmul cu acelasi nume. Aveam ochii bulbucati, camasa de pe mine era patata de sange, buzele uscate si o mare sete de a face rau. Doua asistente au fost nefolositoare, asa ca au chemat 2 doctori, un psihiatru si pe Irina.

-Cosmina, calmeza-te, respira nu iti face nimeni nici un rau. Suntem doar fete aici, nici un barbat, vezi? Mai arunca un singur obiect si canalizeaza-ti nervii acolo apoi gata! Te calmezi si vii cu mine.

Parea un targ acceptabil, am aruncat pe geam un scaun, mi-a placut atat de tare cum se auzea atunci cand geamul facea contact cu asfaltul! Cum se auzeau bufnituri in ecou, ma calma oarecum.

-Gata? Ai terminat? Calmeaza-te si vino la mine, nu iti fac nici un rau.

De parca mie imi pasa, simteam ca pot sa o arunc si pe ea pe geam la fel de usor ca pe un scaun. Au vrut sa imi faca un calmant dar le-am spus fara nici o jena : "fa-i ma-tii calmant". Eu nu eram asa, eu nu vorbeam urat, respectam toti oamenii ,de la copii, pana la batrani, nu as fi fost niciodata in stare sa stric sau sa fac vreun rau intentionat. Eram un om bun, un om normal. Am luat taxiul si tot drumul nu m-am dezlipit de mama, desenam cu degetul pe geamul aburit cruci si picaturi de ploaie. Mama incerca sa ma faca sa rad si imi spunea ca a facut acasa supa de broaste si friptura de urzici. Radeam doar de dragul ei, cand eu zambeam chipul mamei era luminat si parca cearcanele facute de vreme nu se mai vedeau asa de tare. Ce frumos arata casa noastra, aveam pitici de gradina in curte si mama aranja in spatele casei mese, umbrele si scaune. Obisnuiam sa stau la masa cu Deea si Roxu, cum imi placea mie sa ii spun. Mancam negresele facute de mama, Andreea aducea suc si Roxana carti de joc. Eram atat de normale si frumoase impreuna.

Nu era nimic schimbat in camera mea, timpul lasase cateva urme pe mobila, razele soarelui inca se ascundeau acolo si sub pat ramasese cana cu budinca deja uscata. Aveam pe un panou de scartaietoare poze cu mine de cand eram mica, cu Deea si Roxu, aniversari si petreceri nemuritoare. In sfarsit eram acasa, in siguranta cu mama si cu faimoasa mea patura.

 

 


Vreau sa fiu urataUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum